
Aeronava cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a aterizat pe Aeroportul Otopeni la ora 14:59, o ceremonie militară şi religioasă fiind organizată pe aeroport, la aceasta participând reprezentanţi ai statului, membri ai Casei Regale şi ierarhi ai Bisericii Catolice şi Bisericii Ortodoxe Române.
UPDATE: Regina Ana a ajuns pentru ultima dată la Castelul Peleș. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei a ajuns marți seara la Castel și va fi depus în Holul de Onoare.
Clopotele bisericilor din Sinaia au bătut trimp de trei minute la intrarea cortegiului funerar în oraș și numeroși localnici și turiști au salutat mașinile din cortegiu.
La Castelul Peleş a fost oficiată o slujbă ortodoxă de către ÎPS Nifon, în prezenţa ÎPS Ioan Robu, iar în Sinaia au sunat clopotele tuturor bisericilor ortodoxe şi ale bisericii catolice din localitate.
Accesul publicului pe domeniul Castelului Peleş nu a fost permis, aici fiind prezenţi doar reprezentanţi ai presei şi apropiaţi ai familiei regale.
Mașina mortuară s-a oprit pe terasa Castelului Peleș, ulterior sicriul fiind ridicat și purtat pe umeri de militari din Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” până în Holul de Onoare al castelului, unde va rămâne până miercuri la ora 18,30.
UPDATE: Majestatea sa a fost adusă cu o cursă de linie a Tarom, care a transportat şi pasageri.
15:47 – Sicriul acoperit cu steagul Familei regale a fost aşezat în transportul funerar. Conform tradiţiei catolice sicriul va rămâne acoperit pe toată durata ceremoniilor.
15:31 – A început slujba religioasă oficiată de Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic, în prezenţa reprezentanţilor Bisericii ortodoxe-române. Arhiepiscolul a rostit o rugăciune în limba latină şi Tatăl Nostru în limba română. Soborul de preoţi a intonat şi “Hristos a Înviat”.
După rugăciune, sicriul va fi dus apoi la Castelul Peleş (9 august) şi Palatul Regal din Capitală (11 august), înmormâtarea urmând să aibă loc în 13 august, la Necropola Regală din Curtea de Argeş.
Stirea iniţială
Marţi, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va ajunge în România la ora 15,15. Urmează, până sâmbătă 13 august, o serie de ceremonii funerale în Bucureşti, Sinaia şi Curtea de Argeş. Regele Mihai I nu va participa la aceste evenimente, din motive de sănătate.
“Un colegiu alcătuit din cinci medici curanţi ai Regelui Mihai I, de diverse specialităţi, au făcut recomandări împotriva participării Majestăţii Sale la funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reşedinţa din Elveţia, alături de prieteni şi apropiaţi, de angajaţi ai Casei Majestăţii Sale şi de două maici ortodoxe detaşate la reşedinţă. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău”, a anunţat Casa Regală
La funeraliile Majestăţii Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills şi domnişoara Elisabeta Maria Biarneix.
Programul complet al funeraliilor, conform Casei Regale:
Ziua de marţi, 9 august, la ora 15.15, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi a Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului şi a membrilor Casei Majestăţii Sale Regelui. Publicul nu va avea acces la eveniment, transmite Casa Regală a României.
De marţi, 9 august 2016, ora 17.00, până miercuri, 10 august 2016, ora 18.30, corpul neînsufleţit al Reginei va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. În acest timp, Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş, în ziua de miercuri, 10 august, este următorul:
– Ora 10-12: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
– Ora 12-14: Reprezentanţii Instituţiilor Statului.
– Ora 14-16: Instituţia Prezidenţială, Preşedinţia Republicii Moldova, membrii Guvernului României şi Guvernului Republicii Moldova, membrii Parlamentului României şi Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 16-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.
Accesul la Castelul Peleş se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituţiile mai sus amintite. Publicul şi presa nu vor avea acces în Holul de Onoare pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.
Miercuri, 10 august, în cursul serii, corpul neînsufleţit al Reginei va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 – 53). Ceremonia va avea caracter privat. O zi mai târziu, în data de 11 august şi vineri, 12 august, de la ora 8 la ora 22, toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Reginei Ana vor putea să meargă la Sala Tronului de la Palatul Regal, intrarea fiiind liberă.
Casa Regală a lansat şi rugămintea ca cei care se prezintă la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Reginei Ana să respecte mai multe reguli, printre care cele legate de ţinută, să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, să nu folosească aparate de fotografiat ori telefoane mobile sau alte instrumente electronice şi nimeni nu va putea depune florile personal la catafalc.
În ziua de sâmbătă, 13 august, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, în faţa palatului. Acolo va avea loc o ceremonie religioasă, iar accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi.
De la ora 11.35 la ora 12, cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Bulevardul Magheru – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf nu va avea loc nicio oprire şi nu se va face slujbă religioasă. De la Arcul de Triumf, Cortegiul funerar va continua traseul, cu viteză obişnuită, către Curtea de Argeş, în intervalul orar 12 – 14.45, pe ruta Arcul de Triumf, Mogoşoaia, Buftea, Titu, Găeşti, Topoloveni, Piteşti, Curtea de Argeş se mai arată în comunicatul de presă.
La ora 15.00 va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Ceremonia înmormântării va fi privată, în prezenţa Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine, prezente la eveniment, iar publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în Parcul Arhiepiscopiei Curtea de Argeş.
Ceremonia se va desfăşura în două părţi: ora 15.00-15.50, în faţa Noii Catedrale; ora 15.50-16.10, ceremonia religioasă a îngropării, în Noua Catedrală.
Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Aproximativ 1.400 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor desfăşura misiuni specifice pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în contextul desfăşurării funeraliilor Reginei Ana.
Fii primul care comentează