Uciderea lui Mihai Viteazul s-a decis la Satu Mare

Asculta acest articol

Despre Mihai Viteazul s-au scris şi s-au spus de-a lungul timpului atât de multe că abia mai poţi deosebi adevărul istoric de elementele de legendă. Despre legăturile lui Mihai Viteazul cu judeţul Satu Mare am scris şi noi în Informaţia Zilei de Duminică. Este cunoscut faptul că în iulie 1601 Mihai Viteazul şi-a stabilit tabăra militară la Moftin. De aici, împreună cu generalul Basta, a cărui oaste era la Satu Mare, voievodul român pleacă spre Guruslău, unde la 3 august 1601 îl înfrânge pe Sigismund Bathory.

Puţini ştiu însă că Mihai Viteazul l-a avut ca secretar şi traducător de limbă maghiară pe sătmăreanul Ioan Darahi (sau Darai). Nobilul sătmărean participă la expediţia fulger a lui Mihai Viteazul împotriva cardinalului Bathory din octombrie 1599. Comandantul cetăţii Satu Mare, Mihail Székely de Kovend, devenit ulterior comisar imperial, l-a sprijinit până la un moment dat pe domnitorul român.

Satu Mare este locul de întâlnire al trimişilor imperiali David Ungnad, Bartholomeus Pezzen, Carlo Magno. Şi tot la Satu Mare trebuia să ajungă darul imperial în valoare de 25.000 de ducaţi împreună cu banii promişi lui Mihai Viteazul de Rudolf al II-lea. Banii nu ajung şi nici cadoul, iar într-un final comisarii stabiliţi la Satu Mare reuşesc să provoace revolta nobililor maghiari din Transilvania împotriva lui Mihai Viteazul, răzvrătire care i-a grăbit sfârşitul.

Să ne întoarcem puţin în timp şi să vedem care a fost firul evenimentelor. La 9 iulie 1599 comandantul cetăţii Satu Mare, Mihail Székely de Kovend l-a împrumutat pe Ioan Darahi domnului Țării Româneşti pentru o misiune secretă. Vedem aşadar că legăturile lui Mihai Viteazul cu Satu Mare se stabilesc înainte ca domnul Țării Româneşti să cucerească Transilvania.

Sătmăreanul Darahi participă la expediţia fulger a lui Mihai Viteazul împotriva lui Andrei Bathory

Ioan Darahi sau Darai aparţinea nobilimii mijlocii din teritoriul cetăţii Satu Mare. Sătmăreanul trebuia să-l spioneze pe secretarul voievodului, Ioan Racz. Acesta a fost bănuit şi găsit vinovat de trădarea secretelor către Andrei Bathory.  Darahi i-a câştigat încrederea domnitorului participând astfel la expediţia fulger împotriva cardinalului Bathory din octombrie 1599, în care Andrei Bathory a fost ucis.Misiunea sa de secretar interimar şi de traducător al lui Mihai Viteazul s-a sfârşit oficial la 10 decembrie 1599, după care Darahi primeşte “slobozirea de plecare”.

La scurt timp după revenirea lui Darahi la Satu Mare, la 14 decembrie 1599, Mihail Székely îi trimite o scrisoare consilierului şi secretarului Curţii Imperiale, Johann Anton Barvitius, prin care aflăm că sătmăreanul îşi oferă serviciile împăratului: “Consideraţi că veţi avea în mine un prieten credincios, gata să vă slujească şi că, dacă aş cunoaşte gândurile Domniei Voastre, în ce mod v-aş putea servi, n-aş omite nimic şi n-aş sustrage nimic din capacitatea mea, astfel încât puteţi dispune de mine pe deplin şi aveţi în mine pe deplin un slujitor credincios şi nimic altceva.”

În ceea ce-l privea pe Mihai Viteazul “vă atrag atenţia că nu totul este demn de încredere. Cred acest lucru, deoarece, atâta timp cât venerabila Casă de Austria nu trimite un guvernator în Transilvania, Mihai Voievod pretinde guvernarea, după cum este şi drept, căci el şi-a riscat viaţa pentru a-şi ţine obligaţie de credinţă jurată împăratului roman (…) nici un alt împărat roman n-a avut vreodată un asemenea slujitor, care să fi săvârşit cu atât de puţine mijloace o victorie atât de zdrobitoare, pe de altă parte nu are şi n-a avut niciodată un asemenea inamic cum va deveni el, dacă nu va şti să şi-l menţină, căci el este viteaz şi iute şi izbuteşte să atragă pe oşteni prin rapiditatea şi generozitatea sa (…)”.

Baronul David Ungnad cere din Satu Mare bani pentru oastea lui Mihai

Între timp la Satu Mare se stabileşte şi baronul David Ungnad care-l informează pe împărat despre planurile lui Mihai Viteazul. La 2 ianuarie 1600 comisarul Ungnad îi trimite din Satu Mare o scrisoare împăratului prin care îl roagă pe împărat să-l ajute pe voievodul român cu bani pentru întreţinerea armatei sale numeroase. Mihai avea nevoie lunar de 95.000 de taleri. Mihai voievod întreţinea la acea dată 10.000 călăreţi şi 30.000 de pedestraşi.

David Ungnad şi sătmăreanul Mihail Székely intenţionau să meargă la Mihai Viteazul dar îşi amână plecarea “deoarece domnul Carlo Magno şi domnul Petru Armeanul nu deţin încă darul extraordinar, nici banii, iar noi, la care a fost trimis Armeanul, n-am  primit nici un fel de poruncă sau dispoziţie cu privire la bani; totuşi la Alba Iulia s-a răspândit vestea că darul extraordinar valorează 25.000 de ducaţi, iar Armeanul cu însoţitorul lui, care, având ordin expres, a scris de la Viena lui Mihai, asigurându-l că îi aduce banii, este aproape desperat că a apucat să-i scrie cu anticipaţie, se teme pentru viaţa lui şi nu are curaj să plece. Domnul Carlo Magno se teme şi el că va fi batjocorit, fiindcă a specificat în mod expres că va aduce darurile de cinstire.”

Îngrijorat că nu sosesc banii promişi, la 5 ianuarie 1600 Mihail Székely îi scrie  din nou consilierului împărătesc: “Eu am scris şi am spus totdeauna< dacă îl menţinem pe  Mihai voievod de partea noastră, atunci obţinem ceea ce nici un împărat roman n-a mai avut vreodată> dacă îl pierdem, va fi o pierdere cum una la fel nu s-a mai văzut secole de-a rândul> căci el nu poate cere ceea ce nu i se poate oferi şi nu i se poate oferi atât de mult pe cât este el în stare să ne dea nouă drept compensaţie – decât dacă ar avea încă o viaţă“.

Apoi din ordinul lui Mihail Székely, Ioan Darahi este trimis la Alba Iulia.

 Darahi stă o lună la Alba Iulia cu voievodul român

Mihai Viteazul îl reţine în preajma sa, de la 9 ianuarie până la 4 februarie 1600, probabil cu însărcinări speciale. La 27 şi 28 ianuarie, emisarul imperial Carlo Magno încearcă în zadar să-l ceară pe Darahi, pentru a trimite prin el scrisori comisarilor imperiali la Satu Mare, şi se arată foarte surprins de reţinerea acestuia de către domn.

Scrisorile au fost expediate cu întârziere, cu alt curier. La 31 ianuarie 1600, David Ungnad scrie din Satu Mare, mărturisindu-şi îngrijorarea pentru faptul că Darahi, trimis la Mihai de trei săptămâni, nu s-a reîntors şi nici nu a scris nimic. Ungnad şi Székely se gândeau speriaţi la soarta secretarului trădător Racz, care fusese executat şi se întrebau dacă la rândul său Darahi nu a păţit vreo năpastă din cauza vreunei bănuieli.

La 4 februarie 1600 Darahi este trimis de Mihai la Dej, în întâmpinarea celor doi comisari. El îi duce lui Ungnad o scrisoare din partea voievodului, scrisă în limba maghiară. Două zile mai târziu, la 6 februarie 1600, comisarii îi trimit împăratului Rudolf din Cluj o dare de seamă despre cele aflate de sătmăreanul Darahi, cât a stat în Transilvania “şi care privesc pe Maiestatea Voastră”.

Comisarii Ungnad şi Székely îşi schimbă brusc atitudinea faţă de Mihai Viteazul

O întâmplare destul de gravă a sporit numărul duşmanilor lui Mihai, în timpul expediţiei sale din Moldova. Mihai îl aştepta pe ambasadorul extraordinar al lui Rudolf, doctorul Bartholomeus Pezzen, care trebuia să vină spre a clarifica statutul lui Mihai în Transilvania> de asemenea trebuia să-i aducă banii de la împărat, de care Mihai avea cea mai mare nevoie pentru a-şi plăti trupele. Mihai se temea că dacă nu vor fi plătiţi bine, soldaţii nu-l vor mai urma.

Când Mihai era în Moldova, Pezzen a ajuns în Satu Mare. Mihai lăsase vorbă să-l ducă pe ambasador la el oriunde s-ar afla, îndemnându-i pe comisarii împărăteşti  David Ungnad şi Mihail Székely să-l întâmpine. Comisarii pleacă din Alba-Iulia spre Cluj, unde îşi închiriază o trăsură cu care urmau să ajungă la Satu Mare. Ascultând de Grigorie Chesarul şi de judecătorul din Cluj, care au lansat zvonul că cei doi comisari voiau de fapt să fugă din Transilvania pe la Satu Mare,  aceştia au fost opriţi să părăsească oraşul la 23 mai 1600 de către logofătul Theodosie, comandantul garnizoanei şi puşi sub pază.

Gestul necugetat al logofătului a încercat să fie reparat de către banul Mihalcea, locţiitorul lui Mihai Viteazul, care a doua zi, adică 24 mai 1600, a dat ordin de eliberare a comisarilor, scuzându-se în faţa acestora că logofătul este un om simplu, care nu ar cunoaşte regulile şi respectul ce li se cuvine solilor. Cu toate scuzele, comisarii s-au simţit foarte jigniţi de un astfel de comportament.

Şi din acest moment comisarii care până atunci l-au sprijinit pe Mihai în faţa împăratului, sau cel puţin nu i-au fost duşmani, au început să lovească în el “prin rapoartele lor, grăbind catastrofa ce se apropia cu paşi uriaşi”.

Astfel că în primul său raport către împăratul Rudolf al II-lea, comisarul David Ungnad scrie: “ că despre Transilvania şi Valachia vor întâlni tratările de pace mari greutăţi, mai ales fiind că Maiestatea Voastră încă nu poate şti cum stă cu Mihai Voevod în privinţa Transilvaniei, şi dacă el se va lăsa de nedreapta lui pretenţie şi va vroi să se supună Maiestăţei Voastre. Nu se poate pune temei pe neutralitate; căci Transilvania trebue să fie apărată sau cu putere de Maiestatea Voastră sau trebuie să cadă în tributul turcesc, stând deocamdată în discreţia şi la bunul plac al lui Mihai Vodă încotro el se va întoarce după gustul şi intenţiile sale.”

 Banul Mihalcea l-a întâmpinat la Satu Mare pe ambasadorul Bartholomeus Pezzen

Măsurile luate împotriva lui Mihai Viteazul s-au intensificat şi mai mult după întâlnirea comisarilor cu doctorul Pezzen la Satu Mare. Acesta din urmă a fost întâmpinat de banul Mihalcea şi de doi transilvăneni, deputaţi în dietă, Alard Ferenz şi Barcsai Andras. Pentru a-şi asigura călătoria în Transilvania, ambasadorul Pezzen i-a cerut lui Mihai să-şi trimită fiul pentru câtva timp la curtea împăratului. Banul Mihalcea şi încă doi boieri ce ieşiră în întâmpinarea lui la Satu Mare au fost luaţi ostatici. La 1 iulie 1600 Ungnad şi Szekely îi scriu împăratului.

“Noi ne îndreptăm odată cu Mihalcea şi cei doi transilvăneni, Alard Ferenz şi Barcsai Andras, spre Satu Mare la domnul Pezzen. Cei doi transilvăneni nu au voie să se îndepărteze de Mihalcea şi să vorbească cu noi. Astfel că noi nu cunoaştem sentimentele lor faţă de Maiestatea Voastră şi dacă ei s-ar manifesta bucuros faţă de noi.

Banul Mihalcea se teme că va fi reţi-nut la Satu Mare, iar noi ne temem ca nu cumva să ajungem toţi trei deodată cu el. Astfel că ei pot protesta solemn şi pot să nu accepte negocieri pe care domnul voievod nu le-ar admite. (…) El poate aduce pagube mari, întreaga acţiune este cu rezultat nesigur şi periculoasă pentru toate părţile, şi numai Dumnezeu cel drept, prin mijloacele sale tainice, poate să o îndrepte pe calea cea bună. (…) Cu domnul Pezzen trebuie să discutăm clar, îndată ce vom fi împreună, toate lucrurile importante.”

Strâns cu uşa de lipsa banilor, Mihai Viteazul acceptă toate cerinţele ambasadorului. Pezzen ajunsese la Satu Mare dar nu a găsit banii de la împărat acolo. Pezzen i-a scris lui Rudolf că nu a găsit banii şi va trebui “să se ducă la voevod iar fără monedă, ceea ce ar atrage iarăşi insulte Maiestăţei Voastre din partea barbarului“.

Mihai nu se aştepta la mare lucru din solia lui Pezzen, asta se vede din faptul că el continuă tratativele şi cu turcii, trimiţând o solie la Constantinopol.

La Satu Mare s-a plănuit revolta împotriva lui Mihai Viteazul

Demult plănuita revoltă împotriva lui Mihai aşteptase sosirea doctorului Pezzen. Cei doi maghiari sosiţi să-l întâmpine pe Pezzen la Satu Mare mărturisesc în ascuns reprezentanţilor împăratului că toată Transilvania era gata de revoltă împotriva lui Mihai Viteazul.

Fără îndoială că doctorul Pezzen prin uneltirile puse de el în Ardeal  provocase izbucnirea acestei mişcări, pentru a scăpa de domnul român.

 Ungnad şi Székely fug în cele din urmă în Ungaria

Comisarii Ungnad şi Székely, după sosirea lor la Satu Mare pentru întâmpinarea doctorului Pezzen nu se mai întorc şi pleacă în Ungaria. Dovada scrisă a uneltirilor germane ne-o dă următoarea scrisoare a lui Francisc Alardi din 6 septembrie 1600, care raportează către comisarii împărăteşti modul cum se pornise mişcarea revoluţionară: “Îmi aduc aminte, iluştri domni, că pe când eram la Satu Mare, unde se afla şi doctorul Pezzen, domniile voastre aţi tratat cu mine cu mare gravitate, îndemnându-ne a fi cu credinţă, întreaga provincie către împăratul, şi a privi pe Maiestatea sa  ca pe domnul nostru legiuit şi prea sfânt. Şi noi răspunzând că am fi dispuşi a o face cu cea mai mare tragere de inimă, dacă nu am fi îngroziţi prin nespuse cruzime a voevodului, care prin militarii săi împrăştieţi pretutindenea, nu numai că ne ameninţă viaţa noastră, dar nu ar fi cruţat nici pe acea a femeilor şi copiilor noştri. Atunci domniile voastre, întipărind-o adânc în sufletul meu, am crezut de cuviinţă a o împărtăşi mai multor căpetenii ale ţărei, şi de atunci nimic n-a fost scăpat din vedere pentru a întări rândul nostru de a ne pleca sub scutul Maiestăţei voastre. Toată nobilimea şi toate cetăţile aleargă în tabere, recunoscând de domn al lor pe Maiestatea sa împăratul, ba chiar şi lefegii voevodului, Ungurii călări şi pedeştri, trecură toţi la noi.” Aşadar comisarii îi provocau pe nobili la revoltă încă de pe vremea când se aflau la Satu Mare.

Analizând documentele vremii, avem convingerea că pentru Mihai Viteazul cetatea Satu Mare a reprezentat un punct strategic. Nu întâmplător el şi-a aşezat tabăra în apropiere, la Moftin. Aici se aflau comisarii austrieci, era în relaţii cu comandantul cetăţii şi avea un om de încredere, traducătorul său personal Ioan Darahi. Mai mult, toate indiciile conduc spre ideea că la Satu Mare s-a decis eliminarea lui.

Bibliografie:

Călători străini despre Ţările Române, vol IV, Bucureşti 1972

Mihai Viteazul în conştiinţa europeană, vol. 1, Documente externe, Bucureşti, 1982

Ioachim Crăciun, Cronicarul Szamoskozy şi însemnările lui privitoare la români 1566-1608, Cluj, 1928

Doru Radosav, Un sătmărean la curtea domnească a lui Mihai Viteazul, 1977

A. D. Xenopol, Istoria Românilor, vol. V, 1914