
Ministerul ucrainean de Interne a dezminţit joi seara că ar fi interzis tranzitul avionului vicepreşedintelui rus Dmitri Rogozin prin spaţiul aerian al Ucrainei, afirmând că nu există obstacole pentru zborul avioanelor ruseşti, relatează agenţia Interfax.
Ministerul a subliniat că nu există interdicţii pentru tranzitarea spaţiului aerian ucrainean.
Potrivit unei surse din cadrul Ministerului de Interne al Ucrainei, Kievul nu a primit nicio solicitare din partea Moscovei privind trecerea avionului lui Rogozin.
“Însă o astfel de solicitare nici nu ar fi necesară, deoarece Ucraina nu a impus interdicţii de tranzitare nimănui”, a adăugat această sursă.
Rogozin a anunţat joi că Kievul nu a permis tranzitul avionului său prin spaţiul aerian ucrainean, astfel că aeronava va trece prin spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova, scrie Mediafax.
“Se pare că vom merge la Chişinău prin Bulgaria şi România, zborul va dura 4-5 ore. Ucraina nu ne-a permis trecerea prin spaţiul său aerian”, a transmis Dmitri Rogozin prin Twitter.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin urmează să aterizeze pe aeroportul din Chişinău, după care se va deplasa la Tiraspol, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Victoriei.
Fii primul care comentează