Volumul mare de muncă din această perioadă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură – APIA Satu Mare supune funcţionarii la eforturi suplimentare. Suprasolicitarea îşi arată roadele mai ales în cazul unor persoane cu probleme de sănătate.
Aşa s-a întâmplat joi, 4 iunie, când funcţionarul P.G., cel care se ocupă de comuna Lazuri în cadrul Centrului local Satu Mare, şi-a găsit sfârşitul la locul de muncă. Conducerea APIA, dar şi funcţionarii, au intrat în panică. Au fost anunţate autorităţile, care au trecut imediat la investigarea cazului.
Am aflat că funcţionarul care a murit la datorie avea probleme cardiace, ba mai mult, medicul i-ar fi recomandat odihnă.
Informaţia Zilei transmite familiei celui decedat sincere condoleanţe, să aibă putere de a depăşi un asemenea moment dificil, iar celui plecat prematur dintre noi să-i dea Dumnezeu odihnă veşnică.
5 comentarii
Sa mori la 63 de ani spune ceva. Cred ca in ansamblu, timpul de lucru ar trebui reconsiderat. Si, mai ales, respectat. Cand sacul este prea mare, cazi inaintea lui. Nu poti sa il mai duci si…te duci.
Sa-l ierte Dumnezeu pe cel plecat si sa le fie rusine celor care se folosesc de moartea lui pentu a se lauda cat muncesc,mai bine si-ar cere scuze de la oamenii pe care ii plimba CREANGA si care ar putea fi si ei SUPRASOLICITATI.
In aceste conditii, este accident de munca. Nu cred ca este un caz aparte. In cate locuri nu se respecta timpul liber al angajatului? Iar dupa ce acesta moare, anchetele pot incepe, omul nu se mai intoarce la familie.
suprasolicitarea isi arata ,,efectele,,nu ,,roadelee,,!
Se lucreaza 7 zile din 7 si peste 8 ore zilnic pentru ca asa doreste conducerea APIA si MADR . Sistemul de depunere cereri nu este pus la punct si conducerile amintite pune presiune pe functionari ,cu toate ca nu este vina lor .