
Printre cele 15 spitale, cel puțin patru sunt din București. Este vorba despre Institutul Marius Nasta, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și Spitalul Clinic 2 CF.
În Maramureş sunt afectate Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Spitalul de Boli Infecţioase. Aceste spitale au închiriat acest sistem pentru serviciile medicale de la o firmă IT al cărei server ar fi fost atacat în această dimineață.
Problema este că medicii nu pot introduce datele pacienților în sistem și nu pot deconta banii de la Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate.
De aceea, sunt întârzieri foarte mari. Se așteaptă foarte mult la camerele de gardă, iar pacienții și-au pierdut răbdarea, în condițiile în care și în mod normal timpul de așteptare este mare.
Autoritățile fac investigații pentru a depista sursa atacului cibernetic și cine sunt autorii acestuia.
Fii primul care comentează