Acuzat de furt calificat, un bărbat din Tarna Mare a fost reţinut de poliţişti. A furat bunuri din locuinţa unei femei.
“Polițiștii Postului de Poliție Comunal Tarna Mare, ca urmare a activităților desfășurate, materializate în probe administrate în cadrul unui dosar penal de furt calificat, au identificat în cursul zilei de ieri, un bărbat de 37 ani din Tarna Mare, bănuit de comiterea unui furt comis pe raza localității Tarna Mare.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că în perioada ianuarie – martie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri din locuința unei consătene de 60 ani, despre care avea cunoștiință că era plecată din țară, fiind în vizită la fiica ei. Bărbatul a pătruns în locuință, prin forțarea unui geam termopan.
Prejudiciul a fost estimat ca fiind 15.000 lei. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate.
Cel în cauză fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unor măsuri legale. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestuia.” se arata în comunicatul de presă al IPJ Satu Mare.
Fii primul care comentează