Asculta acest articol

Între aprilie 1882 și august 1883, în satul Tiszaeszlár și în orașul Nyíregyháza, avea să se desfășoare un scandal judiciar cu ecouri internaționale, în care 13 evrei erau acuzați de uciderea unei fete creștine în scopuri ritualice. Totul pornea de la o dispariție misterioasă și se transforma, treptat, într-un spectacol grotesc alimentat de prejudecăți seculare, agitație politică și presiune populară.

Pe 1 aprilie 1882, Eszter Solymosi, o adolescentă de 14 ani din satul Tiszaeszlár, dispare fără urmă.

Într-un context social deja tensionat, unde antisemitismul latent găsea tot mai des forme de expresie politică, cazul prinde conturul unei „crime ritualice”, în care evreii locali ar fi răpit și ucis fata pentru a-i folosi sângele în ritualuri pascale.

Inițial, autoritățile au privit cu scepticism plângerea mamei și a mătușii fetei, dar presiunile comunității și intervenția directă a unor parlamentari antisemiți, precum Géza Ónody și Győző Istóczy, au dus la declanșarea unei anchete oficiale. Justiția ungară, condusă de un magistrat ambițios, József Bary, preia cazul, iar 13 evrei sunt arestați și anchetați.

Nașterea unei psihoze colective

Cazul Tiszaeszlár nu s-a desfășurat în vid. Era o Ungarie în care identitatea națională se definea agresiv, în care minoritățile – inclusiv cea evreiască – erau privite cu suspiciune. Chiar și în lipsa unui cadavru, ancheta s-a transformat într-un spectacol mediatic și ideologic.

Mărturiile acuzatoare au venit, în special, de la un copil: Móric Scharf, fiul sacristanului sinagogii, care, sub presiune psihologică și socială, a declarat că ar fi fost martor la crimă. A spus că, privind prin gaura cheii, ar fi văzut cum fata era ucisă de mai mulți bărbați evrei, într-un ritual religios. În realitate, ancheta ulterioară a dovedit că gaura cheii nu oferea nicio vizibilitate, dar mărturia fusese deja mediatizată și folosită ca probă principală.

Cadavrul care n-a lămurit nimic

În iunie 1882, un cadavru de femeie a fost găsit plutind în râul Tisa. Deși nu exista niciun indiciu clar că era vorba despre Eszter, identitatea presupusă a victimei a fost folosită pentru a continua acuzațiile. Medicina legală a fost invocată de ambele tabere – o premieră pentru acea vreme –, iar expertizele s-au contrazis între ele: ba că era o femeie adultă și evreică, ba că era adolescentă și deci posibil Eszter.

În realitate, știința a fost folosită mai degrabă ca instrument de întărire a prejudecăților decât ca sprijin al adevărului.
Procesul propriu-zis a început în iunie 1883, într-un climat tensionat, aproape exploziv. Martorii au fost supuși la confruntări dramatice, în special Móric Scharf, care a trebuit să-și susțină acuzațiile în fața propriului tată. Mărturia sa a fost în cele din urmă considerată necredibilă.

Când judecătorii au mers la fața locului pentru reconstituire, au constatat că versiunea oferită de copil era imposibilă fizic.

Pe 3 august 1883, după șase săptămâni de audieri și dezbateri intense, verdictul a fost unul de achitare generală. Procurorul, Ede Szeyffert, conștient de ridicolul și pericolul acuzațiilor, ceruse explicit nevinovăția inculpaților. „Ochii lumii civilizate sunt asupra noastră”, spusese el în pledoaria sa finală. Deși toți cei acuzați au fost achitați, trauma provocată comunității evreiești a fost profundă. Niciunul dintre inculpați nu s-a mai întors în Tiszaeszlár. Familia Scharf, deși i s-a oferit adăpost în Budapesta, a fost întâmpinată cu demonstrații violente.

Ecoul cazului a depășit granițele Ungariei. Tiszaeszlár a fost discutat intens în presa europeană, iar cazul a fost invocat la Congresul Internațional al Antisemiților de la Dresda, din 1882. A fost un catalizator pentru înființarea primului Partid Național Antisemit din Ungaria. A urmat un val de acuzații similare în Xanten, Polná, Konitz și Kiev.