Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un milion de români ar putea beneficia de restructurarea creditelor bancare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Liviu Voinea: Impactul ar fi de patru miliarde de lei
Liviu Voinea: Impactul ar fi de patru miliarde de lei

Persoanele cu venituri sub media naţională, de 1.600 de lei, care au dificultăţi în plata creditelor, însă nu au depăşit scadenţa cu mai mult de 90 de zile, vor avea posibilitatea să beneficieze de o înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, reducere ce nu poate depăşi 500 de lei, a precizat premierul Victor Ponta în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Mondială (BM).
“Avem acordul pentru două măsuri care vor avea un impact important în economie. Este vorba despre o măsură care va fi adoptată printr-o OG, măsură de sprijin de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Se aplică tuturor creditelor luate de persoane fizice, condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau egal cu salariul mediu de 1.600 şi să nu aibă restanţe de mai mult de 90 de zile la plata ratei. E o măsură care sprijină 907.000 de debitori persoane fizice. Este vorba despre înjumătăţirea ratei pentru o perioadă de 2 ani, dar nu mai mult de 500 de lei. În baza calculelor făcute de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României (BNR) în 2014, o sumă de aproape 4 miliarde de lei noi să fie disponibilizată din partea băncilor către persoanele fizice. Jumătatea din rata pe care o vor plăti va fi amânată, iar statul va suporta pe baza unui credit fiscal din impozitul pe venit diferenţa, după ce se termină cei doi ani”, a explicat premierul, citat de Gandul.

Reprezentanţii Băncii Naţionale nu au dorit să comenteze acest subiect. “BNR a participat la discuţii doar în calitate de consultant tehnic. Deocamdată nu avem comentarii pe acest subiect”, a spus pentru gândul Adrian Vasilescu.

Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget, a precizat că măsura este de natură să stimuleze consumul, impactul fiind de patru miliarde de lei.

“Dacă toţi ar opta pentru această facilitate şi banca nu are de ce să nu accepte, ar fi practic 4 miliarde de lei în economia României, adică o creştere a PIB cu 1% pe doi ani pe zile, 900 de milioane de lei din TVA în plus la buget şi indirect din creşterea economică se întoarce la buget aproximativ o treime”, a arătat Voinea.

După perioada de doi ani în care debitorul este scutit de plata a jumătate din rata la bancă, statul îi va acorda un aşa-numit credit fiscal.

“Nu veţi plăti mai mult pentru că statul vă dă înapoi aceşti bani. Dacă aveţi impozit pe venit 300 de lei, în următorii doi ani nu veţi mai plăti 300 de lei, ci doar 100, şi atunci din 200 plătiţi rata amânată. Câştigă acum că nu-şi plăteşte rata şi peste doi ani când îşi plăteşte rata din impozit”, a explicat ministrul pentru Buget care a ţinut să sublinieze că măsura este neutră din punct de vedere bugetar.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

5 comentarii

  1. Daca camatarii sunt pedepsiti pentru ca cer o dobanda enorma, bancile de ce nu sunt pedepsite pentru ca au dublat dobanzile la creditele pe termen lung? Ca sa nu mai spun de comisioanele ascunse. Nu e cam tot acelasi lucru? Lacomia bancilor i-a pus pe clienti intr-o situatie imposibila, clientul si banca s-au inteles initial intr-un fel iar banca a schimbat regulile.

  2. Bun, si de ce sunt eu obligat sa subventionez oameni care si-au luat masina de spalat cu buletinul sau au dat 70.000 pe un apartament prin nustiu care cartier?

    Masura asta costa 4 miliarde de lei oameni buni, chiar nu avem altceva ce face cu ei? In final se sprijina bancile, nu creditorii care s-au indatorat.

Lasă un răspuns