Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un preşedinte ca la carte şi un premier îmblânzit

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Dacă există un regulament de ordine interioară la Cotroceni putem fi siguri că proaspăt alesul preşedinte Klaus Iohannis îl respectă în spiritul şi litera lui. Acel regulament s-ar putea să fie, totuşi, Constituţia? Încă nu ştim pentru că noul preşedinte nu s-a confruntat cu probleme ce ţin de legea fundamentală. Până acum tot ce a ţinut de instituţia prezidenţială s-a referit doar la protocol.

 

Întâlnirea cu premierul Ponta, decoraţia acordată preşedintelui organizaţiei foştilor deţinuţi politici, intrarea în biserica ortodoxă, au fost gesturi simbolice, fără implicaţii directe în viaţa politică şi socială. Până acum tot ce s-a văzut crează impresia că s-ar putea să avem în perioada următoare un preşedinte ca la carte. Le-ar conveni tuturor, mai puţin Partidului Naţional Liberal. Un partid care a dat şeful statului aşteaptă de la acesta mai mult decât lasă să se înţeleagă că îi permite legea. Dar le va satisface dorinţele preşedintele Iohannis? Nu riscăm niciun pronostic.
Vacanţa parlamentară, lipsa de activitate a partidelor, lentoarea din guvern datorată zilelor libere de Crăciun şi Anul Nou au făcut să se concentreze întreaga atenţie a opiniei publice pe principalii protagonişti ai vieţii politice după alegerile parlamentare. Astfel că, prin forţa împrejurărilor, Klaus Iohannis şi Victor Ponta au rămas singuri pe scenă. Doi politicieni, ca doi şcolari sfioşi întârziaţi pe coridor după terminarea cursurilor. Nici unul nici altul nu au ştiut ce să transmită publicului avid de informaţii. Noroc cu facebook-ul. Premierul a transmis că a avut o întâlnire promiţătoare cu preşedintele Iohannis. Oamenii preşedintelui, proaspăt angajaţi şi fără experienţă, au scris tot pe facebook despre întâlnirea şefului statului cu primul ministru. Au făcut economie la cuvinte. S-au limitat să noteze sec, în doar trei rânduri că a avut loc întâlnirea. Practic nu s-a transmis nicio informaţie reală, dar se poate deduce că la Cotroceni a avut loc o primă întâlnire dintre un preşedinte care se comportă corect şi un premier îmblânzit. Niciunul dintre ei nu pare să aibă chef de ceartă. Au trecut vremurile când întâlnirile de la Cotroceni semănau cu coridele, spre insatisfacţia amatorilor de scandal.
Dar lipsa declaraţiilor agresive nu presupune şi lipsa totală a informaţiilor. Sau nu mai contează ce discută preşedintele cu primul ministru? De fapt nu este o noutate absolută. Lipsa de comunicare dintre instituţii este o practică destul de curentă.  Se transmit informaţii către populaţie doar în limba de lemn a comunicatelor de presă şi a conferinţelor de presă direcţionate, ca să nu spunem manipulate în direcţia dorită de organizatori.
Este destul să avem un preşedinte ca la carte? Dar un prim ministru dispus să nu mai iasă în public şi să spună când nu este de acord cu şeful statului este preferabil unui premier certăreţ? Desigur, cu condiţia să nu ascundă informaţii importante în spatele unei armonii aparente. De fapt, cum au ajuns să se înţeleagă doi oameni care au fost într-un război total nu doar în timpul campaniei electorale? Să nu uităm că Victor Ponta a refuzat să-l numească pe Klaus Iohannis vicepremier la propunerea lui Crin Antonescu. Deci cum este posibil să se înţeleagă perfect aceşti oameni? Or fi ajuns la concluzia că este în interesul naţional să meargă în aceeaşi direcţie? Nu rezultă de nicăieri acest lucru. Viaţa partidelor, luptele şi frământările interne ne arată că nu liniştea nu poate dura foarte mult. PNL va face presiuni asupra preşedintelui să le ţină partea şi să atace guvernul, iar Victor Ponta va fi forţat să ia atitudine împotriva liberalilor care  atacă PSD-ul fără menajamente. Perioada armoniei perfecte dintre palate se poate termina odată cu vacanţa de sărbători.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

Complicațiile cazului Rarinca

Asculta acest articol     În momentul În care Călin Popescu Tăriceanu lansa scrisoarea deschisă către președinte cerându-i acestuia să le