Un vaporean respectabil

Traian Băsescu în calitatea sa de şef al statului a decis nepromulgarea Legii pensiilor în forma actuală şi, deci, retrimiterea ei Parlamentului. S-a întâmplat un fapt pe care nu îl mai credeau posibil numeroşii politicieni din opoziţie. Unii comentatori chiar se întrebau cum ar putea Traian Băsescu să găsească o formă elegantă de a nu promulga Legea. Alţii credeau pur şi simplu că şeful statului merge orbeşte tot înainte după cum şi-a trasat cursul, după cum îi este obiceiul ca orice vaporean care se respectă şi fără nicio ezitare promulgă Legea.
În locul acestora, Traian Băsescu a explicat cu calm ce găseşte el, inadecvat cu realitatea, în textul Legii. Curtea Constituţională s-a pronunţat afirmativ în legătură cu respectivul text, deci erau întrunite o parte din condiţiile promulgării. Nu-l vedem pe Traian Băsescu nici intimidat de retorica liderilor din opoziţie, nici ezitând de teama  protestelor radicale ale pensionarilor şi ale altor categorii. Cu alte cuvinte, avea în faţă calea liberă pentru promulgare.
Dar Legea pensiilor a fost o temă politică dintre cele mai cultivate în ultima vreme. De la conţinutul ei, la modul cum a fost votată în Cameră până la dezbaterea publică în jurul vârstei de pensionare şi a punctului de pensie, ea a fost în centrul atenţiei publice. Aceasta pentru că înainte de toate tema are o deosebită importanţă pentru un segment stufos din populaţie şi, în al doilea rând, ea a devenit însemnată pentru dezbaterea politică: este o Lege propusă de putere cu unele lipsuri sau inconveniente oferite cu generozitate ca argumente de luptă opoziţiei şi sindicatelor. Unele prevederi ale acesteia dezavantajează categorii de pensionari cu drepturi câştigate în anii anteriori, sub alte legislaturi mai darnice.
În esenţa ei, este vizibil că Legea se încadrează perfect în ansamblul de măsuri de austeritate dictate de guvernanţi. Ea este şi un rezultat al unui nedorit şi nediplomatic cinism din partea acestora, care, în mod nefericit, au lansat sintagma de „pensii nesimţite”. Emil Boc care la prima vedere ar părea un tinerel blajin, are deja în palmaresul său verbal o serie de vorbe acide, rănind cu bună ştiinţă întregi categorii sociale. Mult controversat rămâne şi felul cum a fost trecută această Lege prin Parlament. Institutul de Politici Publice a sesizat chiar a doua zi încălcarea flagrantă a procedurilor. „Frauda parlamentară” atât de intens vehiculată de liderii opoziţiei, avea un temei real şi asigura Legii un caracter nelegitim.
Traian Băsescu, după ce a făcut anunţul asupra nepromulgării, a deschis focul asupra liderilor opoziţiei, denumiţi de el simplu Ponta şi Antonescu, aşa cum sunt strigaţi de diriginte derbedeii clasei, numai după nume, ignorându-se intenţionat prenumele. A fost calm, cu zâmbetul pe buze, cu un aer uşor superior dar vehement aşa cum trebuie să te adresezi celor aflaţi cu mult sub nivelul tău sau al celei mai înalte demnităţi din stat. Într-adevăr, după cum spunea şeful statului, cei doi au un fel copilăros, adolescentin şi contradictoriu de se adresa preşedintelui. Îl acuză de dictatură, evident nedorind ca Traian Băsescu să devină un dictator real, în acelaşi timp însă cerându-i să intervină în Cameră şi să facă ordine, ceea ce contituţional nu îi este permis şi ar fi un gest realmente dictatorial.
În aceaşi ordine, dat fiind că suntem bântuţi toţi de scenarită de la Revoluţie încoace, trebuie să recunoaştem că Traian Băsescu a dezamorsat un conflict ce ameninţa să degenereze. Şi, pe lângă asta, a dat şi o uşoară lovitură de imagine.