Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Unde sunt specialiştii?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Situaţia României este într-adevăr jalnică. Nu îi considerăm pe guvernanţi rău intenţionaţi, în actuala conjuctură politică ei ar fi mai tenaţi să creeze înlesniri, să îmbunătăţească standardele de viaţă.
Dar, iată, banul are limitele lui, el nu cade dintr-un sac miraculos, nu curge de acolo în voie, la comandă. În anul următor, ne anunţă guvernanţii, salariile vor creşte cu 15 la sută, dar socotelile sunt făcute luând ca bază de calcul nivelul salarial din octombrie, anul acesta. Cu alte cuvinte, în anul următor, salariile vor rămâne la fel de mici ca în a doua jumătate a acestui an. Guvernul a inoculat speranţa că reducerea salarială cu 25 la sută, este valabilă doar până la finele acestui an. Nici vorbă de una ca asta, anul ce urmează este unul de restrişte, de sărăcie lucie, banii din casă se vor diminua, lipsurile vor creşte pe măsură ce zilele şi lunile se vor succede.
Suntem înclinaţi să spunem că guvernanţii nu au încotro, asta e situaţia financiară a ţării, asta le oferă sursele existente, de aici, dintr-un sac aproape gol, ei drămuiesc fiecare ban pentru ca ţara să subziste. Este un punct de vedere. Dar guvernanţii, câţi s-au succedat la putere, nu au avut nicodată o strategie care să scoată România din rândul ţărilor sărace. Au acceptat deliberat să rămână la periferia Europei, să fie numai o biată piaţă de desfacere şi doar atât, să nu intre în rândul ţărilor producătoare, cele ce sunt veritabile locomotive ale continentului. Dacă românii sunt lipsiţi de capitalul substanţial necesar unor astfel de întreprinderi, trebuiau atraşi marii producători europeni sau mondiali, pentru că ceea ce a ajuns în România până în prezent este prea puţin, iar investiţiile lor prea mici. Ar fi fost calea cea mai sigură spre globalizare, iar acum ar fi fost mai la îndemână ieşirea din recesiune. Marile firme au izbutit să ocolească criza, sau, altele, au ieşit deja din zona ei iar România ar fi ieşit odată cu ele la liman.
Guvernul este mai atent la disputele cu opoziţia, la replicile acide ale lui Crin Antonescu, toţi politicienii noştri, de fapt, au rămas fixaţi în mediul provincial care este viaţa politică internă din România. Spectacolul politic a devenit o modă, este acum principala sursă de atracţie, creierul cetăţeanului este îmbibat de scandaluri, uneori sedus de acestea, cancanul politic prezintă singurul interes. Coruperea de minore din PSD, întrebarea dacă generalul Oprea este sau nu un bun bucătar şi cum face acesta ciorba de potroace sunt chestiuni ce acum frământă cetăţeanul. S-a ajuns aici, tot de pe urma politicienilor. Aceştia au ocolit sau ocolesc problemele reale ale României, dându-se în spectacol. În momentele esenţiale ale campaniei electorale, niciunul dintre candidaţi nu a supus dezbaterii publice vreo temă economică. Din precauţie, pentru a nu intriga electoratul, dar şi din necunoaştere. Politicianul, campion al intrigilor de culise, atotcunoscător al intimităţilor adversarilor, virtuoz luptător pentru putere, nu are capacitatea de a pricepe fenomenul economic. Acesta este un sector al celor iniţiaţi. Iar dacă în fruntea ministerelor şi ale instituţilor centrale sunt desemnaţi oameni politici, angajaţii lor nu sunt tehnicieni, ci camarazi de partid şi susţinători din campania electorală. Structurile radical politizate, lipsite de specialişti, nu au forţa intelectuală necesară pentru a scoate ţara din criză.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns