Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

USL a decis întoarcerea la votul pe liste la Camera Deputaților

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în USL s-a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Cameră să se revină la votul pe listă, urmând să fie maximum 300 de deputaţi.

Antonescu a declarat că în şedinţa USL s-a decis modificarea Legii electorale, numărul maxim de parlamentari din Camera Deputaţilor urmând să fie de 300. De asemenea, potrivit lui Antonescu, USL a decis revenirea la formula proporţionalităţii directe pentru alegerea Camerei, adică la votul pe liste.

“Modificarea Legii electorale în sensul în care, în raport şi cu prevederile noii Constituţii, numărul maxim de parlamentari din Camera Deputaţilor să fie de 300 şi în care să revenim la formula proporţionalităţii directe, deci un vot de liste pentru Camera Deputaţilor”, a anunţat Antonescu, precizând că măsura se înscrie între priorităţile USL pentru acest an.

Liderul PNL a afirmat că în cazul Senatului modificarea Legii electorale este legată de modificarea Constituţiei.

“La Senat este o chestiune de adoptare a Constituţiei, care se leagă şi de procesul de regionalizare, deci sunt lucruri pe care nu le putem preciza acum tocmai pentru că e vorba de noul câmp constituţional”, a mai susţinut Antonescu, citat de Mediafax.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost întrebat cum vede varianta în care preşedintele Traian Băsescu va convoca la rândul său un referendum odată cu alegerile europarlamentare privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

“Să facă ce vrea, bănuiesc că preşedintele vrea să facă referendumul ca să-şi ajute candidaţii la alegerile europarlamentare, aşa încât să facă ce vrea şi când vrea”, a răspuns Ponta.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns