
Anglia marchează un moment istoric în sănătatea publică globală, fiind prima țară care va include un vaccin împotriva gonoreei în programul său național de imunizare. Această decizie vine pe fondul creșterii alarmante a infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS) și a apariției unor tulpini de gonoree rezistente la antibiotice, conform The Guardian.
În 2023, Anglia a raportat peste 85.000 de cazuri de gonoree, cel mai ridicat număr înregistrat de la debutul monitorizării în 1918. Gonoreea este o boală extrem de contagioasă și adesea asimptomatică, ceea ce favorizează răspândirea rapidă în rândul populației.
Vaccinul utilizat va fi 4CMenB, folosit deja pentru prevenirea infecțiilor meningococice de grup B, cum ar fi meningita și septicemia. Acesta face parte din schema obișnuită de vaccinare a copiilor, administrat la 8 săptămâni, 16 săptămâni și un an.
Legătura dintre meningită și gonoree stă în faptul că bacteriile Neisseria gonorrhoeae (gonoree) și Neisseria meningitidis (meningită) sunt foarte apropiate genetic, ceea ce face ca vaccinul 4CMenB să ofere o protecție parțială împotriva ambelor.
Studiile arată o eficiență între 32,7% și 42% în prevenirea gonoreei, un pas important în reducerea riscului de infectare.
Decizia autorităților britanice vine în contextul unei amenințări globale legate de rezistența bacteriei la antibiotice. Există cazuri în care infecția persistă chiar și după două cure de tratament, ceea ce sporește riscul complicațiilor și al răspândirii necontrolate.
„Lansarea primului program de vaccinare de rutină împotriva gonoreei reprezintă un pas major pentru sănătatea sexuală și va ajuta semnificativ la reducerea răspândirii infecției”, a afirmat dr. Amanda Doyle, oficial NHS.
Vaccinarea va începe pe 1 august, iar persoanele eligibile vor fi contactate direct de autoritățile locale. Administrarea va avea loc în rețeaua de clinici specializate, iar cei interesați vor putea opta și pentru imunizări împotriva variolei, HPV, hepatitei A și B.
„Anglia devine lider mondial în protejarea populației împotriva gonoreei”, a subliniat dr. Sema Mandal, epidemiolog. Specialiștii precizează că vaccinul nu va eradica complet boala, dar va reduce semnificativ numărul de infectări și va ajuta la controlul tulpinilor rezistente.
Ministrul sănătății, Ashley Dalton, a îndemnat populația la vaccinare:
„Faceți acest gest nu doar pentru voi, ci și pentru a opri răspândirea unei boli din ce în ce mai greu de tratat.”
Fii primul care comentează