Ea spune că este nevinovată. ”Voi colabora cu organele de anchetă în speranța ca acest dosar să fie soluționat cât se poate de repede,” a scris Boghiu pe Facebook.
În timp ce viceprimarul USR susține că este nevinovată, procurorii DNA au anunțat că au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecteleȘ ”Boghiu Flavia –Ramona, viceprimar al municipiului Brașov și Manolache Cristine, șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov.”
Cele două sunt acuzate de ”săvârșirea a câte unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.”
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă c că cele două au încălcat atribuțiile de serviciu.
”În perioada 01.04. – 10.08.2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară și fără aprobarea autorității publice deliberative (Consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit „Catacombe Brașov”, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente.
Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă,” se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Flavia Boghiu susține că dosarul a fost deschis în urma unei plângeri penale formulate de viceprimarul PNL, Sebastian Rusu.
”În anul electoral 2024, în urma unei plângeri făcute de viceprimarul PNL Sebastian Rusu și dezvoltatorul imobiliar Garbis Kehayian care voia să construiască blocuri pe dealurile Brașovului, am fost invitată astăzi la DNA pentru a mi se aduce la cunoștință o calitate generică de suspect în dosarul Catacombelor de După Ziduri.
În 2021, Asociația Amural a desfășurat în Catacombele de După Ziduri un proiect cultural unic în România – Brașov Underground Museum, la a cărui inaugurare am fost prezentă în calitate de viceprimar cu atribuții în domeniul culturii. În urma acestui eveniment, în 2022, Viceprimarul PNL Sebastian Rusu mi-a făcut plângere penală. Ironic este că Serviciul Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial, cel care se ocupă cu administrarea patrimoniului și ocuparea temporară a domeniului public se afla în subordinea dânsului. Acest dosar a fost clasat în 2022.
Ulterior, în urma unei noi plângeri făcute tot de viceprimarul Sebastian Rusu împotriva mea, dosarul a fost redeschis,” a scris Boghiu pe Facebook.
Ea susține că este nevinovată și spune că va demisiona din funcțiile politice și administrative doar dacă și când va fi trimisă în judecată.
”Sunt nevinovată și voi colabora cu organele de anchetă în speranța ca acest dosar să fie soluționat cât se poate de repede, iar în acord cu principiile și valorile în care cred vă spun aici ca să rămână scris:
În cazul în care acest dosar va fi trimis în judecată, îmi voi da imediat demisia din funcția de Viceprimar al Brașovului și din funcția de Consilier Local, dar și din toate funcțiile pe care le dețin în USR.”, a subliniat Boghiu.
Fii primul care comentează