La invitația UDMR, joi, 22 mai, premierul Ungariei, Orbán Viktor, președintele celui mai mare partid de guvernare din țara vecină, Fidesz, s-a întâlnit la Satu Mare cu vicepremierul României, Kelemen Hunor, președintele organizației pe țară a UDMR.
Fiind în campanie, conform legii întâlnirea și conferința de presă nu a putu avea loc într-o instituție publică, iar sediul UDMR nefiind un spațiu adecvat unei astfel de vizite, pentru a da un cadru demn reuniunii la nivel înalt, lucrările au avut loc la Palatul Episcopal Romano-Catolic.
Conferința de presă desfășurată în curtea Episcopiei, cu care s-a încheiat întâlnirea s-a rezumat la scurte declarații de presă din partea ambilor politicieni de rang înalt.
Kelemen Hunor, după ce i-a salutat pe cei prezenți, a arătat< “Am avut o întâlnire cu d-nul prim ministru Orbán Viktor, am dezbătut mai multe subiecte, majoritatea legate de alegerile europarlamentare și de Partidul Popular European, membrii căruia sunt ambele partide pe care le reprezentăm”.
Premierul ungar a declarat< “Am avut mai multe motive de a discuta cu d-nul Kelemen, cel mai evident fiind alegerile din 25 mai. La aceste alegeri, UDMR și cel mai mare partid de guvernare din Ungaria se susțin reciproc. Dincolo de faptul că evident, suntem cu toții maghiari, aparținem și de același partid european. Desigur, vă dați și domniile voastre seama, că se dă o luptă puternică între Partidul Popular și Socialiști. Cele 3 formațiuni, Fidesz, Partidul Creștin Democrat din Ungaria și UDMR sunt interesate ca Parlamentul Europei să fie definit de PPE. Iar viitorul Europei va fi definit de componența Parlamentului European, care se va alege acum. Aceste alegeri, noi, cei care aparținem de PPE vrem să le câștigăm, dar victoria va fi posibilă doar dacă fiecare în țara sa se va prezenta la urne și ne va vota. Tocmai de aceea, mesajul nostru comun cu Kelemen Hunor este că îi rugăm pe maghiari să se prezinte duminică, într-un număr cât mai mare la vot.
Firește, am dezbătut și probleme de politică internă. UDMR recent a devenit membru al Guvernului României. Le urăm mult succes în acestă muncă. Am discutat și despre relațiile dintre UDMR și Gugernul Ungar. Am convenit că va trebui să construim un sistem de colaborare mai intens, mai puternic și mai frecvent. Am discutat și despre relațiile guvernamentale româno-maghiară, unde eu am specificat că Guvernul maghiar este interesat de o relație foarte bună și foarte stabilă între cele două țări și în acest sens vom acționa și pe viitor”.
Premierul Orbán Viktor a mulțumit tuturor pentru atenția acordată, repetând mesajul< “Invităm pe toată lumea să se prezinte dumincă la urne”.
Buna colaborare dintre guvernele României și Ungariei este foarte importantă
Președintele Kelemen a mai dăugat< “Despre importanța alegerilor europarlamentare nu putem vorbi suficient de mult. Noi suntem convinși că așa cum s-a întâmplat de la Comunitatea Cărbunelui (prima societate economică europeană) până în zilele noastre, Europa se află în permanentă schimbare. Și nu este indiferent cine va genera aceste modificări. Noi am dori ca schimbările să fie dirijate de Partidul Popular European, să lăsăm o amprentă puternică pe aceste schimbări. Tocmai de aceea, doresc să transmit același mesaj< în 25 mai trebuie cu toții să ne exercităm dreptul la vot, să fim prezenți într-un număr cât mai mare la urne, atât noi, aici în România, cât și în Ungaria, dar același lucru pot spune și maghiarilor din Slovacia, din Țara de Sus, pentru că voturile noastre înseamnă o prezență puternică în Parlamentul Europei. Următoarea perioadă va fi una foarte importantă, nu doar din punct de vedere economic, energetic, a politicii financiare și probleme cotidiene care ne definesc viitorul, ci și în privința nevoilor minorităților etnice din Europa. Este foarte important ca în această familie europeană să fim puternici și să ne putem face vocea auzită.
Privind colaborarea româno – maghiară, consider că acestea trebuie întărite, intensificate, începând de la colaborarea transfrontalieră, până la nivel guvernamental, pe ministere, pe toate ramurile. O colaborare puternică dintre guvernele noastre este foarte importantă, căci depindem unii de alții. Așa cum avem un prezent comun, deci tot împreună trebuie să ne proiectăm și viitorul. În acest sens, noi, prin mijloace guvernamentale, și nu numai, vom fi un factor important în ceea ce privește acestă relație. Între UDMR și Guvernul maghiar va exista un dialog intens, așa cum ați putut observa, în ultima vreme această relație s-a îmbunătățit mult și sunt convins că vom contribui și la îmbunătățirea relațiilor româno – maghiare.
Sperăm că în 26 mai ne vom putea trezi cu o prezență maghiară puternică în Parlamentul Europei” – a afirmat vicepremierul.
În încheiere Kelemen Hunor și-a cerut scuze pentru că din cauza timpului limitat nu au putut răspunde la întrebările jurnaliștilor, iar în cele din urmă, i-a mulțumit episcopului Eugen Schönberger pentru găzduire.
5 comentarii
Unde vreti voi sa faceti curatenie, in tara asta de rahat?
si noi il invitam pe orban sa isi vada de pasalacul lui! pe szatmari il rugam sa isi tina ciocul!
Dupa cate stiu ,Tepes ii tragea in teapa pe turci si valahi,asa ca intradevarputem afirma …”unde esti tu Tepes Doamne” ca ai de lucru in tara asta.
te strânge opinca cipriane sau teo pus pacutrici sa porovoci lumea sa faci audientza
ciprian, (cu c mic) esti mizerabil.