Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Vineri se dezveleşte bustul lui Gheorghe Bulgăr din faţa Inspectoratului Şcolar

Bust Gh. Bulgar
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Bust Gh. Bulgar
Bust Gh. Bulgar

Gheorghe Bulgăr, istoricul literar, lingvistul, exegetul operei lui Eminescu, nu în ultimul rând publicistul, se alătură, în bronz, unor iluştri înaintaşi culturali transpuşi în bronz, răsfiraţi pe străzile din Satu Mare. Dezvelirea bustului are loc vineri, 12 aprilie, la ora 11.30.

Întâmplarea face ca bustul său să fie aşezat faţă în faţă cu cel al lui Dariu Pop, în faţa Inspectoratului Şcolar, pe strada 1 Decembrie, ca un simbol al slujirii şcolii româneşti. Ceva mai departe, pe strada Mihai Eminescu, se află statuia celui despre care Gheorghe Bulgăr a scris lucrări esenţiale. La facultatea de filologie din Bucureşti a ocupat catedra “Eminescu”. A fost profesor asociat la Universitatea din Lyon, lector la catedra de limba română din Paris, dar în tinereţe şi publicist la diverse reviste apărute în Transilvania, în nord-vestul României, în ţinuturile Sătmarului.

Gheorghe Bulgăr a fost un om al cărţii, dar şi un om al cetăţii. În perioade istorice în care omul de cultură nu are dreptul să tacă nu a ezitat să-şi exprime opiniile tranşant. În Informaţia de Duminică vom publica un articol semnat de Gheorghe Bulgăr despre “naţionalismul culturii”.

Vineri, 12 aprilie, alături de scriitorii oaspeţi se vor afla scriitorii sătmăreni, fiul  Liviu Bulgăr, oamenii de cultură, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Iată lista scriitorilor care onorează cu prezenţa lor festivitatea dezvelirii bustului eminentului cărturar Gheorghe Bulgăr. Cluj: Sandra Cibicenco, Diana Cozma, Ion Cristofor, Ştefan Damian, Vasile G. Dâncu, Andrei Doboş, Vasile Gogea, Andrea Hedeş, Alice Valeria Micu, Ion Mureşan, Maria Pal, Vasile Sălăjan, Liviu Mircea, Rodica Scutaru Milaş, Emilia Poenaru Moldovan, Eugen Cojocaru, Irina Petraş; Baia Mare de la revista Nord Literar: Gheorghe Pârja, Săluc Horvat, Marian Ilea, Teodor Ardelean, Delia Muntean, Ştefan Mariş, Adela Naghiu; din Bistriţa de la revista Mişcarea literară: Olimpiu Nuşfelean; din Oradea, revista Familia: Ioan Moldovan, Traian Ştef; din Sălaj de la revista Caiete Silvane: Daniel Săuca şi Viorel Mureşan.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns