Virusul transmis prin înţepătura unui anumit tip de ţânţari le-a fost fatal celor două persoane din judeţele menţionate, la fel cum s-a întâmplat de ceva vreme şi în Satu Mare. Judeţul nostru a fost prima unitate teritorială care a înregistrat un caz de deces în această perioadă datorită infecţiei cu virusul West Nile.
”De la începutul perioadei de supraveghere a infecşiei cu virusul West Nile (06.06.2023) până la această dată s-au înregistrat 7 cazuri confirmate şi un caz probabil de infectie cu virusul West Nile. Au fost înregistrate decese în judeţele: Satu Mare, Ilfov şi Dolj” se arată în cea mai recentă sinteză a Centrului Naţional pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile.
Numărul de cazuri pe grupe de vârstă se prezintă astfel: categoria 50 – 59 de ani (3 cazuri); categoria 60 – 69 de ani (4 cazuri); între 70 – 79 de ani, 1 caz.
Îmbolnăvirile s-au înregistrat în: Bucureşti, Dolj, Ilfov, Satu Mare şi Galaţi.
Fii primul care comentează