Asculta acest articol Campania electorală a început într-o zi mohorâtă de octombrie. Ploile și frigul au venit prea devreme. Partidele sunt împiedicate să se manifeste afară. Dacă cerul nu se va însenina, afișele, banarele, rupte și plouate, vor atârna pe garduri, pe stâlpi și printre stâlpi, ca niște rufe murdare. Dar viața politică din România se desfășoară la televizor și în ziare. O mână de politicieni se ceartă între ei, moderați de realizatori mai mult sau mai puțin părtinitori. Agenda publică este dictată de aiurea, fără prea mare legătură cu realitatea. Nu se dezbat probleme care afectează viața oamenilor. Populația asistă ca la un spectacol străin de problemele lor. Mass media și partidele, în cel mai restrâns mod, au consfiscat în totalitate ceea ce cam degeaba mai numim opinie publică.
Debutul campaniei prezidențiale a fost deturnat. Megadosarul Microsoft i-a pus în plan secund pe prezidențiabili. Numele celor nouă miniștri acuzați în dosar sunt mai vehiculate în presă decât numele candidaților prezidențiali. Și, totuși, temele specifice campaniilor electorale trebuie aduse în prim plan. Până la urmă fiecare candidat are datoria să-și expună simplu și clar programul. Fiecare trebuie să spună ce va face dacă ajunge președinte. Victor Ponta se pare că s-a fixat pe stabilitate. Deci, dacă ajunge președinte, România va deveni o țară stabilă din punct de vedere politic. Economic, premierul face eforturi de a-și încadra proiecția personală în politica macro-economică. Nu este foarte convingător. Adversarii îl acuză de dublu limbaj, una spune acasă, alta în străinătate. Nu îl ajută prea mult nici rezultatele practice obținute în cei doi ani și ceva de guvernare. Investițiile, soluția locurilor de muncă, au stagnat sau au scăzut în mod dramatic. Dispar firmele unele după altele, oamenii ajung șomeri, iar guvernul se laudă cu creșterea economică de pe hârtie.
Ce fac ceilalți candidați? Ocupat cu procesul de incompatibilitate, Klaus Iohannis nu și-a prezentat destul de limpede programul de președinte. Pare ezitant. Ce va schimba? Zice că va schimba guvernul. Dar deja știm cum au guvernat fiecare dintre partidele din ACL. Un start destul de anemic a avut Călin Popescu Tăriceanu. În lipsa unui proiect, dar și al unui partid, Teodor Meleșcanu a lansat câteva fumigene informaționale, obținute grație funcției pe care a deținut-o la SIE. Elena Udrea aduce o pată de culoare. După lansarea sub aripa lui Traian Băsescu, tactica ei pare mai degrabă elaborată pentru un produs decât pentru un viitor președinte. Puțin zgomot face Wiliam Brânză, candidatul ecologiștilor, dar el rămâne un competitor fără nicio șansă.
Numărul candidaților este mare, iar ofertele modeste. Nici dacă se vor opri ploile și va ieși soarele campania nu se va înteți pe străzi. Echipele care vor bate din ușă în ușă sunt discrete. Poate că reprezentanții unor candidați vor oferi și cadouri în schimbul promisiunii voturilor. Diferența între această campanie și cele din trecut nu va fi mare din punctul de vedere a alegătorului simplu, în schimb în mass media războiul va fi mai crâncen ca niciodată. Miza este uriașă, mai cu seamă pentru Victor Ponta. Dacă pierde, soarta PSD este pecetluită pentru mulți ani de zile.
