Image 1
Image 2

ACCEPTARE ȘI ÎNȚELEGERE

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului sărbătorită la Negrești-Oaș

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului sărbătorită la Negrești-Oaș
Pe 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, la Negrești-Oaș au avut loc diverse activități menite să atragă atenția asupra acestei cauze importante.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Pe 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, la Negrești-Oaș au avut loc diverse activități menite să atragă atenția asupra acestei cauze importante.

 

 

 

Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare și al instituțiilor de învățământ din Negrești-Oaș, aproximativ 250 de copii din județ au realizat desene pentru a sprijini persoanele cu autism și familiile acestora.

 

 

 

„Mulțumim din suflet tuturor celor care au participat la expoziția dedicată Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului. Lucrările voastre au demonstrat că empatia și solidaritatea pot construi o lume mai bună, în care fiecare copil este văzut și apreciat pentru ceea ce este. Fiecare privire, gând bun și gest de sprijin au avut un impact enorm asupra familiilor și copiilor care trăiesc zilnic cu autism. Această zi nu este doar o dată în calendar, ci un simbol al acceptării și iubirii necondiționate. Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi în această călătorie!” – a transmis CSEI Negrești-Oaș.

 

 

 

La activitățile din cadrul evenimentului au participat și personaje îndrăgite de copii, precum Proful Zăpăcit, Mickey, Minnie și Goofy. După expoziție, a avut loc un marș al solidarității. „Prin participarea voastră la acest marș, ați arătat că empatia și iubirea pot schimba lumea. Ați demonstrat că fiecare copil și adult din spectrul autismului merită să fie văzut, auzit și acceptat. Fiecare zâmbet, pancartă și pas făcut împreună a fost o dovadă a faptului că nu suntem singuri și că, împreună, putem construi o societate mai incluzivă. Vă mulțumim pentru că ați ales să fiți alături de noi și pentru că ați făcut această zi una plină de speranță!” – a mai adăugat CSEI Negrești-Oaș.

 

 

 

„Marșul solidarității a fost mult mai mult decât un simplu eveniment – a fost un simbol al iubirii, acceptării și speranței. Elevi, profesori, părinți și voluntari au mers împreună, demonstrând că nimeni nu este singur și că fiecare persoană merită să fie auzită și înțeleasă. Mulțumim din suflet cadrelor didactice Laura Dogeanu și Jurje Adriana de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Negrești-Oaș, Liceului Teoretic Negrești-Oaș, părinților, voluntarilor și tuturor celor care contribuie prin devotamentul lor la crearea unei lumi mai calde și primitoare” – a transmis Primăria Negrești-Oaș.

 

 

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*