Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Se cere revocarea din funcţie a preşedintelui AFM, pentru amânarea demarării programului Rabla pentru electrocasnice

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a transmis premierului României propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Dan – Cătălin Vatamanu, având în vedere anunţul recent al AFM privind amânarea demarării Programului Rabla pentru Electrocasnice, pentru persoane fizice. Ediţia din acest an a programului  ar fi trebuit să demareze marţi, la ora 12.00.

“Este inadmisibil ca un program atât de aşteptat de cetăţeni, la care s-a lucrat atât de mult timp, să nu poată funcţiona, deşi avea toate premisele să o facă! În ultima lună am primit asigurări constante, că nu există probleme tehnice care ar putea împiedica demararea programului. În opinia mea, o astfel de atitudine este imposibil de tolerat: să anunţi populaţia cu câteva minute înainte de startul programului că sistemul nu este apt pentru preluarea şi înregistrarea solicitărilor celor care aplică pentru vouchere electronice, indiferent de motiv.

Rabla Electrocasnice este un program care anul acesta are un buget dublu faţă de cel din 2018 şi o listă de echipamente cu mult extinsă faţă de ediţiile anterioare. Un astfel de program, gândit la scară atât de largă şi cu finanţare pentru cel puţin 100.000 de români, nu poate fi împiedicat de cei care şi-au asumat un sistem electronic de emitere a voucherelor şi care astăzi este nefuncţional. Am transmis către premierul României cererea de revocare din funcţie a preşedintelui AFM. Între timp, aştept ca AFM să-mi comunice urgent termenul la care Rabla Electrocasnice poate începe”, a declarat Fechet.

Ulterior, ministrul Mediului a anunţat la un post central de televiziune că va trimite corpul de control la Administraţia Fondului pentru Mediu.

AFM a transmis marţi că amână startul Programului Rabla pentru Electrocasnice până la o dată ulterioară, din cauza unor probleme ce ţin de securitatea cibernetică a aplicaţiei. “Ne cerem scuze pentru disfuncţionalităţile apărute şi vă asigurăm că AFM va depune diligenţele necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a programului”, arată un comunicat de presă al AFM.

Tipurile de vouchere acordate

Reamintim că potrivit regulamentului programului, persoanele fizice beneficiază de vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, cu eficienţă energetică clasa A++ şi A+++, după cum urmează: 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru maşini de spălat vase cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţă energetică cel puţin A++; 400 de lei pentru televizoare cu eficienţă energetică cel puţin A; 400 de lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

De asemenea, se acordă vouchere în valoare de 500 de lei pentru laptopuri şi de 300 de lei pentru tablete.

După publicarea, în maximum 15 zile, pe site-ul AFM, a listei persoanelor fizice aprobate, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns