ASIGURAREA MĂSURILOR DE ORDINE
Jandarmii, alături de sătmăreni !
Jandarmeria Satu Mare va suplimenta efectivele în toate locurile unde vor avea loc manifestări religioase sau cultural artistice.
Jandarmeria Satu Mare va suplimenta efectivele în toate locurile unde vor avea loc manifestări religioase sau cultural artistice.
Sătmărenii care taie porci pentru consum propriu în acest sfârşit de săptămână, pot solicita examen trichineloscopic exclusiv în cadrul cabinetelor sanitare veterinare private,…
Angajații Registrului Comerțului Satu Mare, afiliați la Federația PUBLISIND și la Blocul Național Sindical, au protestat din nou joi, 25 aprilie, în fața instituției împotriva inechităților salariale și a discriminării salariaților din ONRC în comparație cu alte categorii de angajați din domeniul Justiției.
Asociația Ecologică şi Umanitară ,,Copacul vieţii ” din Satu Mare a organizat, în cadrul Săptămânii Verzi și cu ocazia evenimentului ecologic 22 Aprilie – Ziua Mondială a Pământului, o amplă acţiune purtând titlul…
Şapte din zece români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi, femeile fiind mai deschise decât bărbaţii să ia măsuri în acest sens, ….
România, țară care a adoptat anul trecut o strategie națională dedicată educației pentru mediu, bifează o serie de măsuri referitoare la susținerea formării competențelor în domeniu,…
Inteligența artificială este prognozată să transforme radical industria call center-urilor într-un an, potrivit directorului Tata Consultancy Services, K Krithivasan, care anticipează o reducere drastică a necesității acestor servicii datorită adopției tehnologiei AI generative de către multinaționale.
Patronii îngrijoraţi de fluctuaţia angajaţilor sau care îşi pun întrebări despre perioada de timp în care o persoană recrutată va rămâne la noul ei loc de muncă ar putea conta, în curând, …
Abuzul asupra minorilor reprezintă o problemă tot mai gravă în era digitală în continuă expansiune. În special, utilizarea inteligenței artificiale (AI) a introdus o nouă și îngrijorătoare dimensiune în abuzul asupra minorilor, ….
Incident mai puțin obișnuit pe în zona centrală a municipiului Baia Mare. Cinci brazi sănătoși au fost găuriți, clar intenționat, de persoane necunoscute. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat acolo și nici care este scopul.
Băimăreanca AMI și jurnalistul Mihai Rădulescu sun purtătorii de cuvânt al Guvernului Copiilor și Tinerilor. Cei doi reprezintă instituția în relația cu mass-media și alți parteneri.
Solutia pe scurt: În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S.,
În cursul zilei de 16 aprilie, am fost sunaţi la redacţie de C.A.I., un cititor al ziarului nostru. Pe un ton de profundă nemulţumire ne-a spus:…
Locuitul la curte poate aduce uneori provocări, în special când apar probleme legate de relația cu vecinii. Unul dintre aceste aspecte tensionate ar putea fi …
Un cititor al cotidianului nostru, pensionar, atrage atenția cumpărătorilor să fie atenți ce produse aleg din supermarketuri.
Un nou capitol se deschide pentru un oraș din România, iar transformarea promite să fie spectaculoasă odată cu investiția masivă a unui gigant italian. Așteptările sunt mari, iar semnele de revitalizare …
Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a vorbit despre eliminarea vizelor pentru cetățenii români. Iată când se va putea întâmpla acest lucru, potrivit lui.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 ….
Nu este niciun secret, ciorile continuă să-i deranjeze pe sătmărenii care aleg să-şi petreacă timpul liber în Grădina Romei. Ei nu înţeleg cum de autorităţile locale nu au o soluţie să oprească această “fabrică de făcut mizerie”.
Percepția asupra aderării Ucrainei la blocul comunitar european era, până la izbucnirea conflictului, una rezervată, având în vedere că alte state din Balcanii de Vest se confruntau cu blocări prelungite ale propriilor candidaturi. Totuși, războiul a modificat perspectivele, determinând un amestec de emoții, simpatie și realism politic în rândul europenilor.
Cei trecuţi de 30-40 de ani îşi amintesc cum pe vremuri existau în municipiul Satu Mare locuri de joacă pentru copii în aproape fiecare curte. În prezent, astfel de parcuri s-au construit/ amenajat pe zone. Nici copii nu sunt atât de mulţi ca în anii `90, însă la orele de vârf se poate observa cum leagănele, sau ”uţuţele” sunt foarte solicitate.
La Mănăstirea “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Turț-Băi, Țara Oașului, a fost zi de mare sărbătoare, nu doar pentru celebrarea hramului lăcașului de cult, ci și pentru prezența în mijlocul celor peste 1500 de credincioși a Preasfințitului Episcop Timotei Sătmăreanul.
Trupa Mihai Raicu organizează în perioada 25 – 28 aprilie o microstagiune teatrală, cu invitați speciali, lansări de carte, colocvii și ceremonii comemorative, prilejuite de aniversarea a 55 de ani de existență.
Primăria orașului Negrești-Oaș, în parteneriat cu operatorul de salubritate CleanMan, organizează prima campanie din acest an pentru colectarea deșeurilor voluminoase și a celor fabricate din materiale textile.
În perioada 24 aprilie – 15 iunie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din Satu Mare și Negrești-Oaș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.
În Japonia, există o insulă cunoscută sub numele de “Insula Pisicilor”, Aoshima. Aici, felinele au preluat controlul, iar majoritatea oamenilor au părăsit locul.
De-a lungul anilor, Asociaţia Chinologică din România – Filiala Satu Mare a devenit una bine cotată în context naţional şi internaţional.
„Pedagogia învățământului primar” și „Educație timpurie” sunt două noi specializări înființate și introduse în Nomenclatorul domeniilor…
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare a fost reprezentat cu onoare la Olimpiada Națională de Informatică, pentru gimnaziu, desfășurată la Iași în perioada 22-26 aprilie.
Ilfovul va avea cel mai mare campus educațional din Europa de Est. Care este tehnologia care va fi folosită și cum va arăta locul în care vor învăța elevii.
Cel care a demonstrat pe viu satisfacțiile date de dictatură a fost cel mai mare conducător militar al Antichității, Alexandru Macedon.
Ioan Sbârciu, distinsul artist asociat cu Școala de Arte din Cluj, explorează teme de înstrăinare și conexiune cu natura în lucrările sale expuse la Bienala de la Veneția 2024, sub titlul “Înstrăinat de natură”, o reflecție asupra impactului uman asupra mediului înconjurător.
La Satu Mare se pregătește unul dintre cele mai importante acțiuni culturale a ultimilor ani.
Potrivit celor mai recente date dintr-un sondaj efectuat, aproape 41% dintre angajați exprimă nemulțumire și chiar frustrare față de locul lor de muncă actual.
Există unele reguli „neoficiale” de care ar trebui să ținem cont atunci când luăm masa în oraș.
Un ONG american a avertizat miercuri asupra pericolelor pe care “neurotehnologiile” le reprezintă pentru publicul larg, referindu-se la comercializarea unor aparate care sunt capabile să înregistreze activitatea creierului sau chiar să o influenţeze, în absenţa unor garanţii suficiente pentru consumatori, informează AFP.
Această rețetă clasică combină ficat de miel și piept de pui cu condimente aromate, coaptă într-o tavă de cozonac, perfectă pentru sărbătorile pascale.
Medovik, un tort tradițional rusesc, este format din straturi de biscuiți cu miere intercalate cu cremă de smântână, apreciat pentru textura sa moale și gustul subtil.
Drob cu pui și legume este o reinterpretare modernă și sănătoasă a tradiționalului drob românesc, adaptând rețeta clasică cu ingrediente mai ușoare și accesibile.
Menta este o plantă ierboasă care creşte în culturi. În popor i se mai spune şi izmă de grădină, sau izmă bună. În scopuri medicinale, de la mentă se folosesc frunzele şi partea aeriană în totalitate.
Surse bogate de vitamine, minerale şi antioxidanţi, portocalele, mandarinele, lămâile şi grepfrutul, ca parte a unei diete, te ajută să slăbeşti într-un timp foarte scurt.
Se află pe masă în 5 continente datorită ușurinței cu care se mănâncă: o banană poate fi consumată oriunde, fără a fi nevoie de șervețele sau cuțit.
Dat fiind că în mediul online infractorii folosesc unele metode de fraudă, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin Serviciul de Investigații Criminale ne prezintă…
Cei trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, iar față de doi dintre aceștia a fost impusă ulterior măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Dosarul mai cuprinde și investigații privind alte două persoane fizice pentru presupuse infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.
Expertul şi analistul antidrog Cătălin Ţone a declarat la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe susţinute în faţa elevilor de la 17 unităţi de învăţământ din municipiu, că numărul românilor care au încercat cel puţin o dată drogurile se apropie de 1,5 milioane, ….
Eurostat evidențiază și o problemă a supracalificării în România, cu aproximativ 16% din angajați considerați supracalificați, în comparație cu media UE de 22%
Nuțu Cămătaru, unul dintre numele de referință din lumea interlopă din România, a fost absent la funeraliile lui
Myra Carvalho, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnată la 14 săptămâni de închisoare și a primit un ordin de restricție pe o perioadă de 10 ani, după ce l-a hărțuit pe cântărețul britanic Harry Styles.
Pantofii stiletto sunt printre preferaţii femeilor din întreaga lume, datorită feminităţii şi delicateţii pe care o adaugă unei ţinute.
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a stârnit reacții în urma afirmației că „Buzăul nu e în Moldova”, în cadrul unei conferințe de presă despre construcția unei autostrăzi în regiune.
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru comiterea infracţiunii…
25 aprilie a fost ultima zi în care s-au putut înscrie alianțele la Birourile electorale.
Dezastrele nucleare majore din istorie, cum ar fi cele de la Windscale, Three Mile Island, Cernobîl și Fukushima, au avut un impact profund asupra politicii de siguranță nucleară și a percepției publice asupra riscurilor asociate energiei nucleare.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a jucat miercuri într-un meci în scopuri caritabile, alături de foste glorii ale fotbalului francez şi mondial, reuşind să transforme o lovitură de la 11 metri, informează presa din Hexagon.
Cătălin Chirilă, Oleg Nuţă şi Ilie Sprincean, calificaţi pentru JO 2024, au obţinut victorii zilele acestea la Cupa României de kaiac-canoe pentru seniori de la Bascov,…
Pe 1 mai 2024, Ungaria va interzice circulația camioanelor de peste 7,5 tone între orele 6:00 și 22:00, cu excepții pentru transporturile esențiale.
Crima lui Adrian Kreiner a avut loc în noaptea de 6 noiembrie 2023, când acesta a fost bătut și jefuit în propria sa vilă din Sibiu de către trei bărbați mascați.
Chiar dacă nu se identifică ca antivaccinist sau adept al teoriilor conspirației, Tamuzo dorește să afle motivul pentru care corpul său a cedat, conform declarațiilor pentru France Bleu Mayenne.
INFORMAȚIA DE DUMINICĂ. Aeroportul Satu Mare marchează 88 de ani de funcționare prin lansarea unui proiect ambițios de modernizare. Înființat în 1936 printr-un decret regal, aeroportul a trecut prin decenii de dezvoltare, culminând recent cu finalizarea noului terminal și extinderea pistei.
Descoperă o poveste fascinantă din trecutul orașului Satu Mare: în 1974, Casa de Modă a Cooperației Meșteșugărești a fost inaugurată într-un eveniment grandios.
Evenimentele din 23 August 1957, integrate în istoria orașului Satu Mare, reflectă nu doar comemorarea unei date, ci și complexitatea vieții sub regimul comunist, evidențiind modul în care politica și ideologia statului au modelat participarea publică și au contribuit la conturarea identității istorice a orașului.
Situată strategic pe strada Mircea cel Bătrân, Farmacia Tabajdy din Satu Mare a devenit un nod crucial în rețeaua de asistență farmaceutică, sub îndrumarea tehnică și istorică a lui György Tabajdy Sr. Prin integrarea metodelor inovatoare de farmacie cu practici tradiționale, a contribuit semnificativ la evoluția serviciilor de sănătate publică și la îmbogățirea patrimoniului medical local.
Imediat după unire, orașul Satu Mare a simțit lipsa unei Camere de comerț și de industrie, care, deși întârziată cu opt ani, a fost înființată în octombrie 1927, având până atunci atribuțiile îndeplinite de expositura din Oradea, iar sub conducerea președintelui Emil Tișcă, Camera a dezvoltat activități semnificative, inclusiv înființarea unei burse de mărfuri și a Sindicatului exportatorilor de vite, în pofida unei întreruperi de doi ani și a provocărilor politice și administrative.
Orașul Satu Mare se mândrește cu un simbol emblematic: turnul de 97 de metri al Palatului Administrativ. Această capodoperă arhitecturală este creația profesorului Nicolae Porumbescu, un nume de referință în arhitectura românească, responsabil și pentru alte clădiri remarcabile precum palatele de cultură din Suceava și Baia Mare.
După Sepsi – FCSB, Gigi Becali a intervenit în direct la televiziunea DigiSport și, întrebat despre postul de fundaș stânga, patronul roș-albaștrilor a evidențiat că, … .
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat acest parteneriat ca fiind esențial pentru organizarea cu succes a competițiilor viitoare și pentru sprijinirea asociațiilor membre ale FIFA.
Arbitra română Iuliana Demetrescu va conduce de la centru o semifinală din Liga Campionilor la fotbal feminin, dintre Chelsea şi FC Barcelona, care se va disputa sâmbătă, la Londra, a anunţat FRF.
Este greu de spus dacă Satu Mare este un oraș cultural în adevăratul sens al cuvântului. Ca orice județ are suficiente instituții de cultură oficiale subvenționate de la bugetul statului.
De-a lungul a 25 de kilometri pe coasta vestică a Australiei se află o adevărată comoară preistorică.
De ani de zile organele puterii locale din Satu Mare au fost preocupate de soarta muzeului raional care nu posedase o clădire corespunzătoare.
Piața rezidențială a început anul 2024 în forță, cu un prim trimestru încheiat cu o creștere de 18% a numărului tranzacțiilor…
Pe lângă salariu, Gallonetto oferă și un bonus de 50 de euro angajaților care decid să renunțe la fumat în timpul pauzelor de muncă, conform informațiilor furnizate de La Stampa.
Se discută și despre emiterea de obligațiuni verzi, cu accent pe diversificarea bazei de investitori
Un studiu recent evidențiază rolul vital al vitaminei D în creșterea eficacității imunoterapiei și în rezistența la cancer, prin favorizarea unei bacterii benefice în intestin.
Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule innovative, potrivit Agerpres.
Apropierea minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, îi îndeamnă pe numeroşi iubitori de natură să-şi facă planuri de destindere şi recreere în aer liber, în zone cu multă verdeaţă.
Sâmbătă, 20 aprilie, la inițiativa părintelui protopop Lucian Cociorva, în colaborare cu preoții din teritoriu a avut loc întâlnirea copiilor și tinerilor din protopopiatul de Carei.
Un lăcaș de închinăciune din județul Maramureș a fost locația aleasă de către Întâistătătorul Mitropoliei, Clujului, Maramureșului și Sălajului pentru un eveniment care se desfășoară o dată pe an.
bia au trecut două zile în care valorile termice diurne au crescut puţin, că iar vine o perioadă cu vreme mohorâtă şi valori termice în scădere.
Dotările moderne actuale cu tablete, telefoane mobile şi te miri ce alte mijloace de comunicare, nu mai sunt o noutate pentru crescătorii de animale şi ne referim aici la ciobani.
Este o regulă nescrisă la noi, ca în perioada premergătoare marilor sărbători religioase mai ales de peste an, populaţia să-şi facă aprovizionarea cu diverse sortimente de carne. Cum la români, ….
În ultimii ani, la nivelul judeţului nostru, soia a câştigat tot mai mulţi adepţi, inclusiv pentru faptul că în ani lipsiţi de secetă, această cultură asigură fermierilor profit mai mare comparativ ….
Până pe 8 mai, Muzeul Satului Baia Mare este gazda expoziției de fotografie ”Paște în Maramureș – Întoarcerea la Tradiții”.
Ministerul Turismului a oficializat Mamaia Nord ca nouă stațiune pe litoralul românesc, promițând plaje naturale și servicii de calitate superioară.
Unele aeroporturi au ieșit din tiparele clasice și au ajuns să concureze cu cele mai spectaculoase proiecte arhitecturale ale lumii.
Cadrele didactice care participă la simulările examenelor naționale pot să primească 3 puncte în fișa de (auto)evaluare pentru gradația de merit 2024, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.
„Pedagogia învățământului primar” și „Educație timpurie” sunt două noi specializări înființate și introduse în Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare ….
Ministerul Afacerilor Interne scoate la concurs 2.880 de locuri, în perioada aprilie – iulie 2024 pentru admiterea în cele șase instituții de învățământ ale MAI în care se formează agenți de poliție, …
Semnalul a fost dat de Octavian Petric, președintele organizației județene Pro România.
Trei membri ai Partidului Național Liberal Satu Mare au susținut o conferință de presă, prin care s-a dorit informarea sătmărenilor cu privire la ultimele noutăți referitoare la adeziunea noilor candidați la alegerile locale. De asemenea, s-a abordat și subiectul creării unei alianțe la nivel local cu Partidul Social Democrat, însă momentan nu toate părțile implicate sunt de acord cu decizia luată la nivel central.
PSD Satu Mare a realizat un sondaj de opinie în perioada 3-8 aprilie pe raza județului, respectiv a municipiului Satu Mare.
Cele mai mari salarii nete din România nu mai sunt ale IT-iștilor, așa cum s-ar fi crezut, existând o altă binecunoscută ramură care i-a detronat.
Ingo Glass este unul dintre marii artiști pe care i-a dat România, și care, din păcate, este puțîn cunoscut publicului românesc. Când, în 1979, acordă un interviu ziarului "Financial Times" cu titlul " Ceaușescu - locul în care dispare carnea",
Acum când valorile termice scand uneori noaptea şi dimineaţa sub 7 grade Celsius, continuă dialogurile prin presă, referitoare la momentul montării anvelopelor de iarnă, dar şi pe seama tipurilor de anvelor.
Primăria municipiului Satu Mare a donat terenul viran din pasagiul „Dacia“. Pe acest teren va fi construit Casa Naţională, unde vor avea sediul toate Asociaţiile culturale. În această clădire va fi instalat cinematograful „Astra“ aici îşi va avea sediul Liga antirevizionistă şi redacţiile ziarelor şi revistelor româneşti din localitate.
La doar un deceniu după Unirea din 1918, un grandios Monument al Unirii, gândit de Aurel Popp dar neconstruit din cauza costurilor și dezacordurilor, rămâne o pagină neîncheiată în istoria românească, reînviind astăzi întrebări despre identitatea națională.
Infințarea bibliotecii publice din orașul Satu-Mare marcând un pas important în inițiativa națională de promovare a culturii, a fost susținută de N. Iorga.
Error 403 The request cannot be completed because you have exceeded your quota. : quotaExceeded
Error 403 The request cannot be completed because you have exceeded your quota. : quotaExceeded
Alături de echipa națională a României, la EURO 2024 vor fi prezenți și alți oficiali din țara noastră.
Conducerea Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare și antrenorul echipei de fotbal, Cosmin Iuhas, au convenit asupra rezilierii comune a contractului.
O singură echipă din cele trei pe care le are județul nostru în Liga a 3-a la fotbal, Victoria Carei, a câștigat meciul pe care l-a jucat la sfârșitul săptămânii trecute.
Toate cele trei echipe din Liga 3, din județul Satu Mare, CSM Olimpia, Victoria Carei și Olimpia MCMXXI au evoluat pe teren propriu în etapa de sâmbătă.
În 1 ianuarie 2024, la ora 4:30 AM, sătmăreanul Emanuel Gyenes a mers la Paris, de unde a zburat spre Arabia Saudită, pentru cea de 46-a ediție a Raliului Dakar.
Departe de forma care a făcut-o celebră, Emma Răducanu a părăsit turneul „WTA 1000” de la Madrid în runda inaugurală, învinsă cu scorul de 6-2, 6-2 de argentiniana Maria Lourdes Carle (82 WTA).
Novak Djokovic, liderul Mondial al clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, ….
David Popovici și-a început pregătirile pentru Jocurile Olimpice cu o participarea la două concursuri vcare au avut loc în Luxemburg și Belgia, (2 curse/2 medalii de aur) ….
Tatăl lui Neymar a confirmat pentru CNN că au contribuit la acoperirea costurilor legale și la plata despăgubirilor către victimă, în valoare de 150.000 de euro.
Un grup numeros de sportivi de la clubul de karate Yakuza Satu Mare a luptat la sfârșitul săptămânii trecute pe mai multe fronturi în diverse competiții organizate de fererația de specialitate
Sorana Cârstea, cap de serie nr. 22 la Miami Open, a fost eliminate în optimile de finală ale acestui turneu care face parte do categoria WTA 1000.
Șahiștii Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare, Kovács Balázs și Seletye Dominik au reprezentat cu brio orașul nostru la Campionatele Naționale ale României …
La sfârșit de săptămână, în organizarea Asociației Județene de Karate și Arte Marțiale Satu Mare a avut loc o competiție de verificare la proba kihon.
La sfârșitul săptămânii trecute judoka de la CSM Olimpia Satu Mare au participat la Campionatul Național individual U15 și U13, ce a avut loc la Arad.
Două zile de doliu au fost declarate în oraș, iar toate activitățile socio-culturale planificate au fost suspendate în semn de respect și comemorare.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit despre cheltuielile cu personalul bugetar al României. Potrivit lui, țara noastră se află pe locul patru în UE în ceea ce privește acest tip de costuri.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o reducere a taxării pe muncă pentru familiile cu cel puțin doi copii, ca parte a unei reforme fiscale inspirate din modelele țărilor dezvoltate, cu scopul de a aborda problemele demografice ale României.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al partidului, a declarat sâmbătă că PNL îşi propune ca la alegerile locale să ia peste 90% din primăriile din România şi peste 95% din Consiliile Judeţene,
Sâmbătă, 30 martie 2024, liderii PSD Satu Mare au organizat o conferință de presă la Aeroportul Satu Mare.
Miercuri, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că se va retrage temporar din viața publică pentru a reflecta asupra viitorului său în fruntea guvernului.
Austria servește drept un important centru pentru activitățile de spionaj rusesc în Europa.
Pe măsură ce fostul președinte Donald Trump își consolidează poziția pentru o posibilă nominalizare republicană în cursa prezidențială, declarațiile sale tot mai autoritare și amenințările adresate adversarilor politici au stârnit îngrijorare în rândul membrilor Comisiei Camerei care a investigat atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului SUA.
Fostul președinte al SUA intră în campania electorală cu o retorică dezumanizantă. El îl acuză pe concurentul său Joe Biden că a provocat o „baie de sânge” cu politica sa de imigrare.
Liderii lumii își exprimă teama că conflictul ar putea duce la o escaladare suplimentară în regiune, cerând tuturor părților să dea dovadă de reținere.
Peste 300 de drone și rachete au fost lansate asupra sa din Iran, Irak și Yemen, adăugând că marea majoritate dintre ele au fost interceptate.
Iranul spune că a efectuat atacul ca răspuns la un raid israelian asupra consulatului iranian din Siria la 1 aprilie și spune că problema poate fi acum „considerată încheiată”.
Tensiuni crescute între Liban și Israel după ce aproximativ treizeci de rachete au fost lansate peste noapte din Liban către nordul Israelului, într-un context de avertismente severe din partea Statelor Unite cu privire la riscurile unui dezastru umanitar în Rafah, Fâșia Gaza.
Marin Ceaușescu avea 74 de ani când s-a spânzurat.
Reflectând asupra moștenirii și contribuțiilor sale, un cercetător originar din inima Transilvaniei a călătorit în Tibet, construind punți culturale și lingvistice și compunând primul dicționar tibetan-englez, în speranța de a promova înțelegerea interculturală și de a îmbogăți spiritul uman prin cunoaștere și înțelegere reciprocă.
Prin îmbrățișarea limbii române, Béla Bartók a deschis un canal de comunicare profund cu cultura și tradițiile românești, consolidând punți între cele două culturi.
Într-o zi de 15 aprilie 2014 se stingea în Statele Unite (la vârsta de 89 de ani) poeta Nina Cassian, supranumită cea mai fascinantă femeie urâtă din literatura română. Născută la Galați în 27 noiembrie 1924, de origine evreiască, activistă a partidului comunist de tânără, opozantă la bătrânețe, probabil una dintre cele mai talentate poete care s-au născut vreodată în România, a lăsat o amprentă importantă în poezia și cultura românească.
Prof. univ. dr. Ioan Aurel Mureșan, remarcabil cadru didactic la Departamentul Pictură .și inovator în arta contemporană, a trecut la cele veșnice, lăsând în urmă un profund impact cultural și academic.
Duminică, la Muzeul Țăranului din București, publicul este invitat la o serie de proiecții cinematografice speciale, în prezența distinsei Nora Iuga, pentru o seară de film și conversații inspiratoare.
Marți, 16 aprilie 2024, la institutul “Luigi Sturzo” din Roma, Mircea Geoană – secretarul general adjunct al NATO și-a lansat volumul “Bătălia pentru viitorul României”.
Miercuri, 20 martie, de la ora 13.00, în Sala de conferințe de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, are loc lansarea cărții „Contele de Chanteleine. Un episod din Revoluția franceză”, Actaeon Books, Baia Mare, 2024, traducere după romanul lui Jules Verne.
Își dezvoltă inteligența și capacitatea analitică prin explorarea lumii imaginare a cărților
Zeci de oameni de cultură din zona Țării Oașului, dar și din județele Satu Mare și Maramureș au participat la deschiderea celei de-a 38-a ediții a expoziției anuale Art Bunavestire, din Negrești-Oaș.
Ediția cu numărul 38 a celui mai cunoscut și important eveniment cultural-artistic din Țara Oașului, Art Bunavestire, va aduna, și în acest an, comunitatea și iubitorii de artă în jurul unor valori comune și expresii creative inedite.
Biblioteca Județeană Satu Mare s-a îngrijit ca, la început de primăvară, artele și frumosul să își dea întâlnire în cadrul unui activități menite a aduce un omagiu doamnelor și domnișoarelor din județ. Zeci de sătmăreni s-au adunat în holul instituției de cultură unde a fost dat startul evenimentului “Când doamnele creează frumosul prin artă”.
Dacă din “epoca de aur” scoți câteva elemente s-ar putea să constați că, în linii mari, societatea instrase într-o anumită normalitate.
Cercetătorii japonezi au declarat că în România se află cel mai puternic pol energetic din lume, Vârful Omu.
„Din vremea lui Pazvante Chioru“ este o expresie cunoscută în limba română, dar care descrie realități cumplite pentru poporul român. Anii în care Osman Pazvantoglu a condus cetatea de la Vidin….
Duminică, 21 aprilie 2024, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Mănăstirea Rohia a fost în mare sărbătoare. În 17 aprilie 2024 s-au împlinit 30 de ani de la hirotonirea întru Arhiereu a Preasfiţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
„Micii mei prieteni, pentru a ne reînnoi pe noi înșine și pentru a reînnoi lumea, nu este suficient să fim împreună între noi, trebuie să fim uniți cu Isus”:
Săptămâna viitoare, pe 23 aprilie, toți creștinii îl pomenesc pe Sfântul Gheorghe Purtatorul de Biruință, martirul care a trăit în secolul IV, pe vremea prigonirii creștinismului.
Recent Parlamentul European a votat aproape în unanimitate ca Rusia să fie obligată să restituie tezaurul României. În primul război mondial, guvernul României a avut proasta inspirație să mute tezaurul în Rusia, ca să nu cadă în mâna armatei germane.
Arheologii au descoperit în Japonia o sabie de peste doi metri din epoca Kofun, veche de 1600 de ani, împreună cu un scut de oglindă, semnificând posibil apartenența la o elită militară și subliniind avansul tehnologic și importanța riturilor funerare ale perioadei.
Tezaurul de la Șimleu Silvaniei constituie unul dintre cele mai prețioase și mai strălucitoare ansambluri păstrate la Muzeul de istoria artei din Viena și…
Programul pentru școli al României prin care copii de grădiniță și elevii de clasele primare și gimnaziu primesc în prezent lapte și fructe ar putea fi extins și la elevii de liceu.
Sfaturi pentru părinți, despre cum pot identifica primele semne ale consumului de droguri pot fi urmărite în 7 videoclipuri scurte, realizate de Inspectoratul școlar județean Maramureș …..
Noua politică a Ministerului Educației din acest an este reducerea competiției între elevi, se arată într-un răspuns al secretarului de stat Florian Lixandru (PSD) la solicitarea …
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 255.000 de lei.
Valoarea medie a unui credit ipotecar a ajuns, în România, în primul trimestru din 2024, la circa 66.000 de euro,
Chiar dacă femeile sunt cele care, în majoritatea cazurilor, iau decizia finală de achiziție în familie, bărbații sunt cei care solicită în număr mai mare un credit ipotecar.
De ani de zile, fermierii români semnalează inechităţile în ceea ce priveşte acordarea/alocarea de către Uniunea Europeană – UE, în mod discriminatoriu a subvenţiilor pentru România.
Comisia Europeană prognozează noi cifre privind evoluția economică a României pentru perioada următoare.
Aproape o jumătate de miliard de euro în fabricarea de cipuri investește România din fondurile PNRR.
Această etapă a turneului în statele din Golf este condusă de Prim-ministrul Marcel Ciolacu și include și alte figuri guvernamentale românești relevante, cum ar fi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și ministrul de Externe, Luminița Odobescu.
Cu peste 180 de centrale hidroelectrice la nivel național, Hidroelectrica este unul dintre cei mai importanți producători de energie electrică din România
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a sancţionat cu amenzi de 18 milioane lei trei companii din sectorul energetic…
În urma unor vânzări dezastruoase în primul trimestru, Tesla, sub conducerea lui Elon Musk, va concedia 10% din angajații săi globali, confruntându-se și cu plecarea unor directori cheie și o scădere semnificativă a valorii acțiunilor.
De-a lungul anilor, în România au avut loc numeroase nenorociri soldate cu pierderi de vieţi omeneşti ca urmare a folosirii sau mainpulării necorespunzătoare a unor substanţe periculoase, …
După ce cu ani în urmă, pentru ca fermierii crescători de animale să poată beneficia de subvenţie pentru păşunea utilizată, erau obligaţi să aibă amenajamentul pastoral, iată că se mai inventează ceva, ….
Cu puţin timp în urmă consemnam în coloanele ziarului nostru Informaţia-Zilei, un fapt îmbucurător cu privire la evoluţia pozitivă în ultima perioadă a efectivelor de bubaline/bivoli din judeţ.
Numărul deponenților a crescut anul trecut cu 800.000 de persoane, ajungând 14,6 milioane persoane fizice – a anunțat într-o conferință de specialitate Petre Tulin,
Românii pot investi, începând din 15 aprilie 2024, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, remis Agerpres.
Anul care tocmai a inceput va fi unul extrem de complicat si de complex, in care Societatea, decidentii si indivizii vor fi pusi sa faca alegeri diverse in mai multe domenii fundamentale.
Pescuitul este, cu siguranta, o activitate relaxanta si un domeniu plin de povesti
Această măsură de prohibiție a pescuitului este instituită pentru a proteja perioada de reproducere a resurselor acvatice, asigurând astfel o exploatare durabilă a acestora.
După cum menţionează publicaţia Agroinfo, Parchetul European a cerut blocarea plăților către cele două firme apropiate de baronul Paul Stănescu.
Luni, 8 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați de patru apicultori despre un incident produs în localitatea Beltiug, în urma căruia mai multe albine ar fi decedat.
În plină campanile de depunere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA, a cererilor unice de plată aferente anului 2024, conducerea agenţiei trage un semnal de alarmă.
De o bună vreme, Comisia Europepană – CE, caută soluţii şi impune norme ca fermierii să reducă la minim cantităţile de pesticide utilizate, dar şi folosirea acelora care sunt prietenoase cu mediul, cu omul şi cu albinele.
Primăvara este anotimpul mult aşteptat cu speranţe mari ani de an, de către truditorii din agricultură mai ales. Speranţele ultimilor ani se referă la salvarea de la îngheţ a livezilor în care sunt plantaţi caişi şi piersici timpurii, ….
Aceste măsuri simple de îngrijire în luna martie pot asigura sănătatea și vitalitatea pomilor, contribuind la o recoltă abundentă la toamnă.
Vrei să știi ce este ureea și pentru ce se foloseste? Pétiso este o alternativă mai puțin poluantă și periculoasă pentru tine și mediul înconjurător!
În „lumea” crescătorilor de oi şi de capre, sprijinul financiar/intervenţia denumită Ajutor Naţional Tranzitoriu – ANT, cu numele de subvenţia “mică”, fiind plătită din bugetul naţional aferent anului următor ….
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de Paştele Ortodox şi Greco-Catolic, fermierii din ţară au încins reţelele de socializare.
Acordarea a diverse forme de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine reprezintă o modalitate concretă de a salva în anumite moment unele din fermele de animale.
După cum anunță oficial Comisia Europeană, se prefigurează noi ajutoare de stat pentru fermieri, crescători animale care să compenseze pierderile suferite pe fondul războiului din Ucraina.
Toamna şi primăvara sunt două anotimpuri în care, fermierii implicaţi în activităţi agricole, în mod expres în sectorul vegetal, în care se suprapun campaniile de lucru.
Aşa cum am subliniat şi cu alte ocazii, începând din acest an, fermierii crescători de bovine beneficiază de o nouă schemă de plată.
Sprijinul financiar de ajutor de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar.
Filele calendarului anului 2023 se desprind una câte una şi ne arată că păşim în cea de a doua decadă a ultimei luni din an, decembrie.
Sprijinul financiar de care beneficiază an de an fermierii români, dar şi cei din alte state, are două component. Una din componente se asigură din fonduri ale Uniunii Europene – UE,…
Decorează-ți grădina cu aceste plante frumoase pentru a crea un colț de rai în propria ta oază de verdeață.
Busuiocul este o plantă cunoscută încă din Antichitate, având o aromă plăcută. Frunzele acestei plante fac adevărate minuni în ceea ce priveşte sănătatea.
Aceste sfaturi simple îți vor ajuta să te bucuri mai mult timp de frumusețea și prospețimea lalelelor și zambilelor în casa ta sau în grădină.
Cu siguranţă vă amintiţi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, consemnam câteva opinii referitoare la apariţia pe piaţa locală a primelor căpşune din acest an, culese din serele în care sunt înfiinţate mici plantaţii de căpşun.
Căpşunele sunt printre primele, poate chiar primele “fructe” autohtone care sunt scoase pe piaţă de către horticultorii sătmăreni. Aşa cum dovedesc informaţiile obţinute, …
Ultima duminică a lunii martie fiind pe 31, a coincis în acest an cu Ziua de Paşte a Catolicilor şi a Reformaţilor.
Orașul Tășnad și comuna Solotvyno (Slatina) din Ucraina doresc să implementeze, în viitor, câteva proiecte comune care vizează construirea unor centre de tratament, prevenție și promovare a sănătății.
Este important să se facă cercetări detaliate și să se obțină autentificări profesionale pentru a confirma autenticitatea și valoarea obiectelor vechi.
Crăciunul este praznicul familiei, al bucuriei şi al păcii. An de an îl aşteptăm cu o emoţie sfântă, pregătindu-ne atât trupeşte, cât şi sufleteşte, prin post, rugăciune şi fapte bune, pentru primirea Pruncului Iisus, Care Se naşte în peştera de la periferia Betleemului.
Prin modernizarea infrastructurii și extinderea facilităților, se speră că Covasna va deveni o destinație turistică mai atractivă și că va reuși să-și revitalizeze economia
Satu Mare și împrejurimile sale oferă o varietate de locuri interesante de vizitat și de explorat, inclusiv muzee, monumente istorice, parcuri și evenimente culturale.
Anul acesta, UDMR Satu Mare organizează pentru a 11-a oară Concursul de tăiat porci. La această ediție s-au înscris 39 de echipe.
Monumentul, înalt de 28 de metri, este construit integral din metal și este iluminat pe întreaga sa înălțime, făcându-l vizibil de la distanțe considerabile.
Această imensă catedrală poate găzdui până la 20.000 de persoane în picioare și alte 5.000 de persoane pe scaune, făcându-l unul dintre cele mai mari lăcașuri de cult din lume.
Prima oară de la debutul pandemiei, China a redeschis accesul alpiniștilor străini către Muntele Everest prin Tibet, relatează CNN.
Mihai Razvan Ungureanu a mers la Neptun, unde se afla si presedintele Traian Basescu, cazat la vila de protocol, fostul
Operatorii din turism speră ca vremea de pe litoralul românesc să rămână favorabilă cât mai mult timp, pentru a putea
Stațiunile balneo-climaterice sunt vedetele turismului în Romania, în perioada aceasta. Nici prea frig, nici cald nu este afară, însă vârstnicii din România se pot bucura de perioade de odihnă și…
Din Algarve până la Barcelona, taxele sunt introduse pentru a aborda problema turismului excesiv. Preocupările legate de impactul negativ al unui număr prea mare de turiști sunt răspândite.
La noi a venit primăvara, dar la munte, la altitudini mai mari, în cele mai multe locuri încă e iarnă în toi, peisajul fiind dominat de stratul de zăpadă, care nu se dă bătut prea ușor.
Despre Drumul Crucii sau Via Dolorosa, o rută aflată în Orașul Vechi din Ierusalim, tradiția creștină spune că este drumul pe care Iisus Hristos a umblat, purtând crucea, spre locul sau de răstignire.
Așadar, muntele rămâne învăluit în mister, atrăgând curiozitatea și respectul oamenilor, dar și teama de a pătrunde în tărâmul său sacru și mistic.
Te-ai săturat să vezi aceleași fețe în noaptea de Revelion ? Vrei să vezi noi peisaje, noi medii, să cunoști oameni noi? Descoperiți cele mai bune destinații pentru a sărbători Anul Nou în Europa
Concurând cu destinații celebre din Italia, Polonia, Malta sau Croația
Restaurantele fac ultimele pregătiri pentru primirea turiștilor, dar și unitățile de cazare sunt în grafic cu ultimele detalii pentru ca românii și străinii călători să se simtă minunat în minivacanța de 1 Decembrie.
Românii și turiștii străini interesați să respire cel mai pur aer de pe planetă o pot face chiar la noi, în România. Recunoscută înca de la sfârșitul anilor 1800, stațiunea Slănic Prahova are cea mai mare salină din Europa, ca dimensiuni.
Temperaturile ridicate au atras mii de turiști pe litoralul Mării Negre, chiar și în luna octombrie. Se pare că stațiunile Nepun, Venus, Eforie Nord și Sud, Mamaia, Mangalia sau Costinești au fost preferate de un număr mare de români, dar nu numai.
Aflat la vreo 15 km de Brașov, orașul Râșnov este un nod rutier important și un fel de poartă turnantă a Carpaților, cu atracții turistice și sportive, cu o istorie seculară și evenimente culturale de valoare, multe alte obiective interesante fiind foarte ușor accesibile din această localitate, în toate direcțiile.
Castelul Bran este inclus de publicaţia spaniolă, El Pais, printre 20 cele mai frumoase castele din Europa. Imaginea cetăţii din
Criticii se îndreaptă spre ministrul sănătății, Rafila, punând la îndoială implicarea și strategia acestuia în gestionarea crizei.
Campania DIN GRIJĂ PENTRU TINE își deschide porțile anul acesta la Satu Mare, oferind GRATUIT consultații de bază și ecografii pentru sute de persoane.
La nivelul județului, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute este în scădere pentru a doua săptămână consecutivă.
Campania de Educație și Prevenție Sanitară “Din grijă pentru tine”, care s-a desfășurat în municipiul Satu Mare la Casa Dăinuirii, s-a bucurat de mare popularitate în rândul sătmărenilor. Fiecare cetățean care a beneficiat de serviciile medicale oferite a făcut o programare în prealabil, și astfel Casa Dăinuirii a fost vizitată de peste 1000 de sătmăreni în ultimele două zile.
Ministerul Sănătăţii confirmă menţinerea indemnizaţiilor pentru medicii specialişti şi primari în regim de gardă, în urma introducerii majorărilor salariale prin OUG nr. 19/2024.
Dosarul a fost trimis procurorului pentru evaluare.
Guvernul a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative…
Jumătate dintre ele au primit o injecție de esketamină la 40 de minute după naștere, iar cealaltă jumătate a primit un placebo.
Femeia care a fost supusă transplantului rămâne sub supravegherea medicală pentru moment.
Clorura de sodiu, cunoscută sub numele de sare, este un element esențial în dieta noastră și se găsește natural în anumite alimente precum peștele și fructele de mare, iar producătorii o adaugă în majoritatea alimentelor procesate.
Fructul care ajută la reducerea stresului poate îmbunătăți calitatea vieții. Este disponibil pe scară largă și aduce numeroase beneficii organismului.
Un studiu prezentat în cadrul conferinței American College of Cardiology a constatat că riscul de hipertensiune arterială este crescut la cei care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte, iar acest risc este și mai mare ….
Pe vreme de vară ţânţarii şi alte insecte devin de nesuportat. Utilizarea unor chimicale poate conduce la o stare
Bronzarea la solar este extrem de nociva pentru persoanele sub 18 ani si pentru cele cu aluniţe, la fel de
Mâncând în armonie cu ceasul intern, putem optimiza sănătatea metabolică și controla mai bine greutatea.”
Șirul evenimentelor dedicate Zilei Jandarmeriei Române a continuat la Satu Mare printr-un ceremonial, care s-a bucurat de participarea a zeci de persoane. Totodată, trebuie menționat faptul că zece cadre militare au fost avansate în grad, înaintea expirării stagiului minim.
Buna Vestire a venit cu vești bune pentru polițiștii maramureșeni. La aniversarea a 202 ani de la înființarea poliției, în județ s-au făcut 133 de avansări în grad.
Sătmărenii care au ales Transurban ca mijloc de transport în comun au posibilitatea să se informeze mult mai ușor de acum înainte.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Avocații Ciprian Ardelean și Liviu Mureșan de la societatea de avocatură HMCA, sunt din nou marți, de la ora 18.30, timp de o oră, invitați la emisiunea “Audiențe în direct” de la Informația TV.
Judecători, procurori, avocați și decani ai barourilor din județele Maramureș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud s-au reunit într-o întâlnire desfășurată vineri, în Baia Mare, pentru a dialoga cu ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Avocații Ciprian Ardelean și Liviu Mureșan de la societatea de avocatură HMCA, sunt din nou marți, 7 noiembrie, începând de la ora 18.30, invitați la emisiunea “Audiențe în direct” de la Informația TV.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș au controlat unități de consum de pe raza județului. Vizate sunt produsele care conțin în compoziția lor semințe de mac și de cânepă. În urma verificărilor efectuate s-au constatat unele depășiri ale limitelor maxime admise, motiv pentru care produsele respective au fost distruse.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Autorităţile sunt pregătite pentru recalcularea tuturor pensiilor, aşa cum prevede noua lege, a spus ministrul Muncii, Simina Bucura Oprescu.
În 2024, pensionarii maramureșeni vor pleca în 19 serii pentru tratamente în stațiunile balneare.
Președintele Senatului și liderul liberal Nicolae Ciucă a afirmat că propunerea Partidului Național Liberal (PNL) de a elimina impozitul…
Publicarea de către INS a datelor referitoare la evoluţia economiei româneşti, care indică o încetinire a acesteia, nu a afectat parcursul leului faţă de euro.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Păstrează-ți averea în familie: Descoperă cum trusturile și planificarea succesională simplifică transmiterea patrimoniului între generații.
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Lucrările săvârșite la Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Unității Militare 01653 Satu Mare au fost binecuvântate de către Preasfințitul episcop Timotei Sătmăreanul, în prezența a zeci de preoți, personalități și reprezentanți ai oficialităților locale și județene.
Întreg municipiul Satu Mare și Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” au răsunat sub glasurile angelice ale celor peste 1300 de copii, elevi ortodocși la diferite instituții de învățământ din reședința de județ, dar și din alte orașe și localități. Aceștia au fost reuniți în cadrul proiectului județean “Comuniunea și bucuria întâlnirii cu Hristos, pricesne și laude aduse Domnului de către tineri”.
Un sobor de preoți, condus de părintele protopop Marcel I. Malanca, a săvârșit Taina Sfântului Maslu la Spitalul orășenesc Dr. Pop Mihai din Negrești-Oaș.
În cea de-a treia duminică a Postului Mare, pe 7 aprilie, în duminica în care Sfânta Evanghelie ne prezintă învățătura Mântuitorului în ceea ce privește purtarea crucii, preoți și credincioși din protopopiatul greco-catolic de Carei s-au adunat pentru a parcurge împreună Calea Crucii.
Preoții Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare participă lunar la cîte o zi spirituală destinată special slujitorilor altarului. Ziua spirituală a lunii martie a fost ținută de pălugărul camillian P. György Alfred, în trei locații diferite: Satu Mare, Carei și Baia Mare.
Adunarea Eparhială din cadrul Episcopiei Greco-catolice de Oradea a avut loc recent, la Sanctuarul “Maica Domnului” din Oradea.
În fiecare an, enoriașii romano-catolici din municipiu, cu 9 săptămâni înainte de praznic încep pregătirile pentru hramul bisericii Sfântul Anton, din Satu Mare, aflată pe strada Botizului.
Dragi confrați Preoți și Călugări, Onorate Călugărițe, Iubiți Credincioși aflați în sărbătoare!
Cristos, speranța mea, a înviat! – anunță secvența Paștelui, care este deosebit de actuală pentru noi în Dieceza de Satu Mare, întrucât, cu Anul Speranței, ne pregătim pentru marele jubileu al Bisericii din 2025.
Biroul de Presă al Sfântului Scaun a anunțat faptul că, la sfârșitul lunii trecute Papa Francisc l-a numit pe Excelenţa Sa, Mons. Giampiero Gloder, ….
„Am fost răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Iar ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Cel care m-a iubit şi s-a dat pe Sine pentru mine. ” (Gal 2,20).
Ziua Reformației este una dintre cele mai importante sărbători pentru enoriașii acestui cult, este ziua de naștere a protestantismului.
Recensământul efectuat în anul 2021 în România a ajuns de curând la rezultatele definitive. Astfel, ne putem face câte o idee despre diferite statistici care vizează judeţul Satu Mare.
Cei 12 discipoli originali ai lui Isus Hristos au fost: Petru, Andrei, Ioan, Iacob, fiul lui Zevedeu, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, Tadeu, Simon Zilotul și Iuda Iscarioteanul. Iuda l-a trădat pe Isus inițiind arestarea și drumul său către crucificare pe cruce. Iuda a fost înlocuit cu Matia.
Sfântul Constantin a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor. Acest lucru l-a pus în conflict imediat cu Maxențiu, un tânăr care aspira la titlul imperial. Înaintea bătăliei, Sfântul Împărat Constantin s-a rugat lui Dumnezeu al creștinilor pentru succes în lupta din ziua următoare, iar răspunsul divin a venit într-un mod neașteptat.
Într-o nouă carte de interviuri, Papa Francisc relatează despre schimbările în ritualul funerar papal.
Negreşti-Oaş va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ţinut după pandemie în judeţele Maramureş şi Satu Mare.
Negreşti-Oaş va găzdui primul congres regional al Martorilor lui Iehova ţinut după pandemie în judeţele Maramureş şi Satu Mare.
Lucrările la Sanctuarul Martirilor și Mărturisitorilor Români ai Secolului XX sunt în plină desfășurare. Până în acest moment s-a ajuns la cota 0, s-a turnat placa și se continuă cu ridicarea zidurilor pentru primul nivel, se arată într-un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice Maramureș.
Comunitatea din Pomi se poate considera binecuvântată pentru că are în mijlocul său un adevărat model demn de urmat: părintele paroh Gabriel Chereji. Acesta a săvârșit diferite acte caritabile, atât pentru familiile aflate în nevoie, cât și pentru copiii și bătrânii provenind din mediile defavorizate.
Întâlnirea preoților de caritate și a responsabililor sectorului social-filantropic și misionar din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului s-a desfășurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare.
Adunarea anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Episcopiei Române a Maramureșului și Sătmarului a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, în Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
Popstarul Olly Murs a anunțat sosirea primului său copil cu soția sa, Amelia.
Elena Merișoreanu este un exemplu de modestie și generozitate, iar transparența ei în privința veniturilor și a alegerilor estetice este admirabilă.
Prințul Hussein, fiul Regelui Abdullah al II-lea și al Reginei Rania a Iordaniei, a anunțat că soția lui, Prințesa Rajwa, este însărcinată.
Concluzie Evoluția calendarului reflectă complexitatea societății umane și modul în care ne-am adaptat structurilor de timp la schimbările culturale, sociale și tehnologice
Spritzerul ușor și spumant este o băutură răcoritoare făcută cu o combinație de vin alb și sifon. Deși există o poveste despre posibila sa origine maghiară, este de obicei respinsă ca o legendă, iar majoritatea surselor susțin că are originea în Austria secolului al XIX-lea, când a fost inventat ca o modalitate de a crea vin spumant.
Similar cu o omletă sau o clătită, okonomiyaki este un fel de mâncare japonez extrem de popular. Aluatul se face cu ouă, făină, apă, igname ras și varză mărunțită. În amestec sunt adăugate ocazional ingrediente suplimentare precum pește, fructe de mare, carne, legume sau brânză.
Există două povești despre adevărata origine și crearea acestui fel de mâncare neobișnuit de fuziune. Unul susține că a fost creat în Tokyo ca un fel de mâncare pregătit rapid pentru a hrăni personalul restaurantului. Cu toate acestea, cealaltă poveste spune că, de fapt, a fost inventat în Osaka ca o masă special concepută pentru un anumit client care putea mânca doar alimente ușoare.
Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a desfășurat prima activitate în cadrul parteneriatului pe care îl are cu Asociația Stea din municipiul Satu Mare. Practic, prin cabinetul de Planificare familială și cu sprijinul Cantonului Basel-Stadt Elveția, s-a implementat o secțiune a programului “Reducerea abandonului școlar în rândul tinerelor rome, printr-o abordare intersecțională”.
Sătmărenii care doresc să-i ajute pe copiii mai puțin norocoși din anumite zone ale comunităților defavorizate din municipiul Satu Mare au posibilitatea să o facă, la început de primăvară.
Satu Mare, 15 februarie 2024 – Într-o demonstrație frumoasă de comunitate și solidaritate, doamnele profesoare de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare au ales să își petreacă ziua de astăzi într-un mod cu totul special, alături de elevii lor. Împreună, au participat la inițiativa “O masă caldă”, unde au gătit și au împărtășit momente de neuitat.
Sistemul românesc de educație este menționat și în ultima ediție a raportului Departamentului de Stat al SUA cu privire la respectarea drepturilor omului în România, prin trimiteri la situații de segregare și discriminare.
O schimbare legislativă adoptată de Camera Deputaților aduce modificări semnificative pentru cuplurile aflate în proces de divorț și
Din aprilie, părinții vor beneficia de tichete de creșă majorate la 640 de lei, un plus de 20 de lei, o veste binevenită confirmată de Ministerul Muncii și publicată în Monitorul Oficial.
Cu toate acestea, va fi impozitat cu 10% din suma care depășește 2.000 de lei, adică 400 de lei, rezultând o pensie netă de 5.700 de Lei.
În vara anului 2023, a fost promulgată legea ce extinde numărul persoanelor din zonele afectate de poluare permanentă care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără niciun fel de penalizare.
Peste 9200 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare au beneficiat de serviciile instituției în anul 2023. Beneficiile oferite de aceasta nu se limitează doar la împrumuturi în bani, ci și la ajutoare sociale sau de altă natură, menite a ușura viața membrilor săi.
Cu ocazia celei de-a XXXII-a Zile Mondiale a Bolnavului, Asociația Medicală Catolică din România, filiala Maramureș și Misiunea Spitale Baia Mare organizează un program de rugăciune dedicat tuturor persoanelor bolnave.
Pe tot parcursul anului 2023, conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Satu Mare a continuat seria acțiunilor menite a-i ajuta pe seniorii care sunt membri ai instituției.
Centrul social pentru vârstnici ‘Sfânta Maria” din Botiz și-a deschis porțile, recent, în prezența a zeci de localnici și oficialități. Este vorba despre un așezământ care funcționează sub egida Bisericii greco-catolice “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din comună.
Anul 2023 a fost unul foarte bogat în activități caritabile pentru reprezentanții Asociației non-profit Eliezer, din municipiul Satu Mare.
Un elev de numai 16 de la Colegiul Național Mihai Eminescu are nevoie urgentă de ajutorul tuturor celor cu suflet și care simt nevoia să ajute. Din vara anului în curs, Dan George Roszuș s-a îmbolnăvit grav.
Jandarmii sătmăreni au dat dovadă, încă o dată, că sunt uniți și când vine vorba de a face fapte bune pentru semenii lor aflați în nevoie. Finalul anului 2023 îi găsește solidari cu beneficiarii Adăpostului de noapte, dar și uniți în colinde.
În perioada 24-26 aprilie, consiliul de administrație al inspectoratelor școlare aprobă lista posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, ….
Calendarul și criteriile pentru acordarea gradației de merit 2024 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial, după cum a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe pagina de socializare.
Se apropie termenul limită pentru înscrierile la ediția 2024 a prestigiosului concurs de robotică școlară Nextlab.Tech, care este 28 aprilie 2024. Acest concurs major, recunoscut drept cea mai amplă competiție ….
Ministerul Educației a îngrădit dreptul de participare al unui elev de clasa a VII-a la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024, pe baza unei supoziții. Organizatorii etapei europene, ….
Felicitări elevilor talentați și motivați, care au reprezentat, cu onoare, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare …
Profesorii corectori de la Evaluarea Națională și examenul național de Bacalaureat 2024 vor fi în centre de examen, nu vor mai putea evalua lucrările elevilor de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul simulărilor examenelor naționale, …
Reprezentantul Gărzii de Mediu Satu Mare, comisar șef Fănățan Vasile a fost protagonistul a două acțiuni desfășurate în cadrul parteneriatului cu Școala Gimnazială Gherța Mică.
Numărul de centre de excelență pentru cercetare de vârf în care guvernul vrea să investească 1,6 miliarde de lei crește de la 20 la 24, potrivit unui ordin al ministrului Cercetării emis săptămâna aceasta ….
Elevi de 7 ani dar și adolescenți de liceu din 90 de comunități, în special zone rurale sau din orașe mai mici, au învățat noțiuni de educație financiară de la bibliotecarele școlilor.
Tinerii din România pot călători gratuit prin Europa cu trenul, prin programul Discover EU al Comisiei Europene (CE), runda de primăvară 2024.
Până pe 19 aprilie, inspectorii care coordonează disciplinele pentru examenul național de Bacalaureat vor organiza activități metodice cu profesorii de discipline de examen, ….
Până joi, 18 aprilie, cadrele didactice pot reactualiza dosarele personale, la inspectoratele școlare, pentru prelungirea contractului de muncă pe perioadă determinată, …
Ziua Femeii a fost celebrată în fiecare instituție publică din județul Satu Mare, însă la Biblioteca Județeană evenimentul a fost unul cu totul deosebit.
Ateliere de lectură și creative, vernisaj de expoziție de artă plastică, spectacol de muzică, lansare de carte, cursuri de învățare a limbii române, expoziții tematice de carte, dar și o inedită expoziție de cărți poștale, „din alt veac”, intitulată „Suvenire către gentile domnișoare” sunt doar câteva dintre activitățile propuse de Biblioteca Județeană Satu Mare pentru sătmărenii de toate vârstele.
Biblioteca Județeană Satu Mare a pregătit activități culturale și educaționale extrem de diverse pentru tot anul școlar actual.
Evenimentul comun intitulat ” Când doamnele creează frumosul prin artă” dorește a aduce un omagiu femeii, în toate ipostazele ei.
Ca în urmă cu zeci de ani, a revenit în actualitate simbolistica exprimată prin artă, mai precis prin ridicarea unor monumente monumentale dedicate unor mari personalități istorice și culturale.
Muzeul Județean Satu Mare va organiza expoziția de pictură “De la ancestral la contemporan”. Lucrările celor trei artiști, Ciprian Cosma, Ioan Muntean și Adrian Prykop vor fi expuse publicului sătmărean mai mult de o lună de zile pe simezele Secției de Artă a instituției de cultură.
Explorând tranziția de la inovațiile istorice în ingineria structurală la lecțiile amare învățate din prăbușirea tragică a podului din Baltimore, un studiu de reflecție asupra importanței menținerii și inovației în infrastructură.
Joi, 27 august a avut loc o nouă ședință ordinară a Consiliului local Satu Mare, desfășurată în Sala mare a Consiliului Județean, cu respectarea distanțării sociale. Trei consilieri au lipsit de la ședința condusă de Vasile Hornar. Proiectul de la punctul 5, votat în unanimitate, s-a referit la atribuirea de denumiri unor noi străzi din municipiul Satu Mare.
Primăria Municipiului Satu Mare, prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, în colaborare cu Muzeul Județean Satu Mare, Centrul Multicultural Poesis, Revista Poesis și Informația Zilei,…
Totala abținere de la mâncare este una din posibilitățile de vindecare și prevenire care acționează cel mai profund în organism și care produce o schimbare fiziologică majoră.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului face unele clarificări și precizări legate de campania electorală, având în vedere multiplele rânduri de alegeri care vor avea loc în acest an. Informarea se referă la utilizarea spațiului sacru al lăcașelor de cult de către partidele politice, precum și de către candidații lor.
Preasfințitul părinte episcop Timotei Sătmăreanul s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Protopopiatul Carei, după cum a anunțat la începutul săptămânii în curs, prin programul stabilit.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare, prin intermediul Serviciului Resurse Umane desfășoară, pe tot parcursul lunii aprilie, acțiuni de promovare a profesiei militare și recrutare a tinerilor pentru cariera militară.
În perioada 4 decembrie 2023-5 ianuarie a.c., Biroul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a organizat și desfășurat un stagiu de pregătire, structurat pe trei componente: teoretică, practică și de adaptare.
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 28 decembrie 2023, proiectul de ordonanţă de urgenţă care vizează o serie de majorări salariale pentru angajaţii din învăţământ.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024, care va avea loc în data de 17 mai, începând cu ora 9.00…
Într-o lume din ce în ce mai interconectată, engleza a devenit un pilon de bază pentru nenumărate cariere.
Penitenciarul Satu Mare a anunțat concursul pentru ocuparea a 4 posturi vacante de agent operativ bărbați, oferind detalii despre aplicare, condiții de selecție și instruire pe site-ul oficial și la sediul unității.
Aeroportul Internațional Maramureș și LOT, compania aeriană poloneză, vor colabora pentru dezvoltarea transportului aerian în zona Băii Mari.
Membrii sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, dar și angajații neafiliați au anunțat faptul că vor intra în grevă generală pentru eliminarea inechităților salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare continuă campania “Salvator din pasiune” cu seria a XIII-a, 2023.
Încă de anul trecut se vorbea că, șeful CJPC Maramureș, Dacian Manoliu, trebuie eliminat din sistem. Chiar și angajații aveau unele păreri nu tocmai bune la adresa șefului lor.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, peste 200 de locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Un număr de 118.066 de persoane au fost încadrate în muncă în primele şase luni ale anului, ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării de către agenţiile judeţene de resort şi de cea a Municipiului Bucureşti.
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 444 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici din judeţul Satu Mare privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare sunt disponibile 616 locuri de muncă.
207 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European.
Emil Boc a prezentat cele mai importante proiecte de dezvoltare a municipiului pentru 2024. Primarul a precizat că meritul pentru cel mai mare buget din istoria orașului este al clujenilor și a administrației locale care a fost capabilă să atragă fonduri europene, pentru că ”înainte de a împărți, trebuie să produci”.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit luni, 8 ianuarie, cu ministrul apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes….
3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat.
Încălcarea acestor reguli atrage amenzi considerabile, iar abandonul câinilor periculoși poate implica sancțiuni financiare serioase
Ministrul Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, s-a întâlnit, marți, la sediul ministerului cu toţi directorii de penitenciare din țară.
La data de 1 august 2023, Robert Paul Rundo, acuzat de autoritățile americane de planificarea și implicarea în revolte la mitingurile politice din California, a fost extrădat din România, ca urmare a cererii de extrădare formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii.
Potrivit proiectului, foștii șefi de stat sau premieri nu vor mai avea parte de aceste protocoale dacă au făcut parte din structurile de putere ale regimului comunist.
Cadourile primite în 2023 de şeful statului au o valoare totală de 7.600 de euro (37.787,20 de lei), conform listei bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.
Din 1 ianuarie 2024, cărțile de identitate simple nu vor mai fi emise, iar cartea electronică de identitate va deveni un document extins la nivel național.
Ministerul Sănătății, prin proiectul Băncii Mondiale, a lansat licitația pentru achiziția de soluții complete de telemedicină pentru dotarea a 131 de Unități de Primire Urgențe/Compartimente Primire Urgențe din spitale județene, municipale și orășenești, precum și dotarea centrelor de telemedicină.
Pentru a veni în sprijinul persoanelor asigurate și neasigurate, reglementările din actele normative aplicabile sistemului de asigurări sociale de sănătate (…)
Chirurgia oncologică reprezintă o ramură de supraspecializare a chirurgiei generale în care medicul chirurg dobândește abilități și expertiză în abordarea pacienților oncologici (pacienți diagnosticați cu boală canceroasă).
SC METAMOB SRL, cu sediul în : str. Aurel-Vlaicu, nr. 102-106, Municipiul Satu Mare, jud. Satu Mare, cod postal 440122, România, anunta finalizarea proiectului cu titlul „Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW”, co-finanțat prin Fondul de Coeziune, Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 11:
Anunț finalizare implementare proiect
“Implementare sistem fotovoltaic de 260 kW”
Investiții productive pentru redresarea economică a Index Const S.R.L.
Având în vedere că în data de 23 octombrie 2023, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul european de garantare agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în sistemul financiar contabil al instituției, au fost transferați un număr de 100.135 fermieri cu o sumă de aproximativ 41,04 milioane euro, în vederea efectuării plăților în băncile comerciale și/sau Trezorerie.
O staţie electrică de încărcare auto de 7 kW reprezintă o componentă esenţială a infrastructurii pentru vehiculele electrice, oferind o modalitate rapidă şi convenabilă de a alimenta bateriile acestor automobile.
Astăzi au fost publicate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu listele cu instalatorii validați în cadrul programului Casa Verde.
Primarul Zenoviu Bontea inițiază modernizarea infrastructurii educaționale în Păulești, anunțând o nouă bază sportivă la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, un proiect ce marchează un pas important spre promovarea unui stil de viață sănătos.
Pe langa materiale de constructii , mesterumanole.ro iti ofera si produse metalurgice si produse pentru amenajari interioare si exterioare.
Ultima perioada aduce o multitudine de tendințe noi în arhitectura și constructii , care au ca scop eficientizarea vieții în fiecare proiect.
Creșterea capacității, retehnologizarea și eficientizarea SC Fashion SRL
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 11 luni, respectiv de la 06.02.2023 până la 31.12.2023 și a urmărit mai multe obiective.
Într-o lume dinamică, cu tendințe de piață care se modifică rapid, experiența clienților înseamnă totul. Companiile de succes plasează clientul în centrul operațiunilor de retail pentru a obține o creștere durabilă.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de vineri, 12 ianuarie 2024, a hotărât următoarele:
Durata obişnuită a programului de lucru săptămânal al persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană a fost de 37,5 ore, în medie, în anul 2022, arată datele publicate de Eurostat.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare a trimis următorul mesaj pe adresa redacției noastre.
Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare a lansat în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru proiectul „Sistem Unitar pentru Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate”, destinat îmbunătățirii accesului la educație de calitate pentru toți, cu un buget de 23.100.000 de euro.
Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani, procentul acestora crescând de la 2.9% în anul școlar 2013/2014 la 7.1% în anul școlar 2021/2022.
Atunci când ne gândim la moarte, cu toții ne simțim puțin incomod. Cu toate acestea, vorbim despre un fenomen inevitabil în viețile noastre, care ne va afecta pe toți la un moment dat.
Alpinismul este un sport antrenant care a captat atenţia multor amatori din România. Această activitate constă în escaladarea munţilor, mai ales a vârfurilor dificil de atins. Cu trecerea timpului, alpiniștii au devenit tot mai interesați de traseele grele și mai puțin convenționale.
Obţinerea permisului de conducere este importantă, însă mai important de atât este siguranţa ta şi a celor din jurul tău. Din acest motiv, trebuie să conştientizezi impactul pe care fişa medicală auto…
Domnule director D. Păcuraru, vă trimit un articol semnat de domnul Felician Pop. Am auzit chiar la Informația TV și am citit în ziarul Informația Zilei că domnul Felician Pop este președintele asociației ziariștilor sătmăreni care se numește UZPR, filiala județului Satu Mare.
Pentru toamna anului 2023, Calvin Klein redefinește senzualitatea prin scene încărcate de emoție și ludic.
La SABON, credem că exfolierea delicată a scalpului este secretul unui păr frumos. Exfolierea regulată împiedică înfundarea foliculilor de păr și stimulează microcirculația, oxigenarea și reînnoirea celulară.
După ce cumperi un autovehicul, ai 30 de zile la dispoziție pentru a-l înmatricula. Pentru a face acest lucru, trebuie să ai anumite acte, care diferă în funcție de situație.
Honda Trading România, importatorul oficial al autovehiculelor Honda pe piața locală, anunță extinderea gamei SUV a mărcii cu două noi modele: noua generație Honda CR-V și un nou model integral hibrid, Honda ZR-V.
Registrul Auto Român vă garantează că mașina pe care vreți să o cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acesteia este cea reală, stabilită de producător!
Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.
Printre altele, APIA asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.
D.S.V.S.A. Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Ai nevoie de un notar public? Îți prezentăm adresa și date de contact din județul Satu Mare.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Cauți un medic de familie în Satu Mare? Alege un specialist, un medic în care să ai încredere și față de care să te simți confortabil pentru a discuta.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medicament și cauți o farmacie apropiată? Îți oferim și un număr de contact pentru a vă asigura dacă există în stoc ceea ce căutați.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai nevoie de un medic specialist? Îți oferim adresa și date de contact pentru a veni în ajutorul tău.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai un animal de companie care simți că are probleme? Iată o variantă de medic veterinar.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Ai pierdut pe cineva drag și cauți servicii funerare? În rândurile următoare îți oferim o soluție și date de contact.
Casa Județeană de Pensii Satu Mare este instituția publică care administreaza și gestioneaza pe plan local sistemul public de pensii.
Printre altele, Grupul pensionarilor din Satu Mare asigură derularea operaţiunilor financiare legate de gestionarea fondurilor alocate; Asigură verificarea cererilor de plată primite de la beneficiari; Autorizează plata către beneficiari în urma verificării cererilor de plată sau îi înştiinţează pe aceştia cu privire la eventualele nereguli sesizate, în vederea soluţionării acestora.
Asociația Pensionarilor din Satu Mare organizează întreaga activitate sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi răspunde de aplicarea legislaţiei din domeniul apărării sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, siguranţei alimentelor de origine animală şi nonanimală, protecţiei şi bunăstării animalelor şi protecţiei mediului.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de serviciile unei bănci din Satu Mare. Mai jos ai adresa, dacă vrei să mergi la sediu, sau un număr de telefon dacă dorești să te interesezi pentru ceva.
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Ai nevoie de o asigurare pentru locuință, mașină, de vacanța? Iată la cine poți apela:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Vrei să diversifici activitățile pe care le ai alături de copilul tău? Îți oferim o variantă de a schimba totul:
Televizoarele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Amenajările interioare nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Frigiderele nu sunt făcute să reziste o viață. Ele se mai strică din când în când și trebuie duse la reparat.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Ți s-a stricat mașina și cauți să o repari? Îți prezentăm o soluție de service auto.
Familia Regală are acces la cele mai bune și mai complicate bucătării din lumea. Cu toate acestea, există patru alimente pe care Regele Charles, și Regina Camilla nu le-ar mânca niciodată acasă sau în timpul angajamentelor.
Această decizie a confirmat că relația lor s-a îmbunătățit și că au depășit divergențele din trecut.
Dorul de scenă va rămâne mereu, dar ea își exprimă mulțumirea pentru sănătatea și liniștea pe care le are la vârsta sa.
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu lansează ,,Primăvara sătmăreană’’, o serie de evenimente menite să aducă în centrul istoric al orașului multă culoare.
Muzica lui Ludwig van Beethoven este o călătorie spre inima umanității, care străbate timpul și spațiul.
Zilele trecute, Loga Dance School a participat la Campionatul Național de Dans Sportiv, un eveniment de rang înalt organizat în Târgu Mureș.
Clădirile istorice sunt mereu în atenția autorităților locale. Din păcate, unii proprietari nu reușesc să le reabiliteze și nici nu le dau utilitate în folosul comunității.
Sezonul 3 din „Bridgerton” va fi lansat în două părți, fiecare formată din 4 episoade. Partea 1 va avea premiera pe 16 mai 2024, iar partea 2 pe 13 iunie 2024.
Realitatea depășește ficțiunea! Jurassic Park devine o posibilitate reală, datorită Inteligenței Artificiale.
Cu cât tu și portofelul tău sunteți mai organizați, cu atât este mai ușor să atragi banii și bogăția pe care le dorești, susțin experții Feng Shui.
Anul trecut, în martie, un alt papagal a fost implicat într-un caz de crimă din India și a oferit detalii cruciale despre momentul incidentului
Poliţiştii britanici au postat miercuri pe platforma X, fostă Twitter, un videoclip în care au suprins o pasăre care imita perfect sunetul sirenei de la maşina lor, potrivit de The Independent.
De asemenea, se demontează ideea că dorința sexuală trebuie să apară instantaneu și că sexul planificat este plictisitor, precum și mitul conform căruia ejacularea precoce nu este normală
Oricât de nebunatic ai fi când vine vorba despre sex, trebuie să știi că nu ai libertatea să te comporți între așternuturi chiar așa cum poftești…
Când faci sex pentru prima dată, o membrană subțire care închide vaginul se rupe și sângerează? Dar nu. Documentarul „Mitul himenului” risipește o concepție greșită răspândită in timp.
Târgul de Paști din Centrul Nou al municipiului Satu Mare și-a deschis porțile de numai câteva zile, însă atmosfera de sărbătoare a fost animată de zeci de copii de la instituțiile de învățământ.
Povestea copiilor geniali din istorie, inclusiv Iulia Hasdeu, evidențiază cum talentele lor excepționale, manifestate de la vârste fragede, au influențat lumea în moduri remarcabile.
Vlad Darie, sătmăreanul recunoscut ca cel mai bun jucător de poker din România, triumfă la GGMillion$ cu un premiu de 297.707 dolari, consolidându-și astfel statutul pe scena internațională.
În România, angajările în spitale sunt posibile doar dacă salariile noilor angajați sunt deja incluse în grila salarială.
Sânii înseamnă foarte mult pentru o femeie: de la organ ce întreține viața bebelușului ei până la parte a corpului asociată cu cancerul și moartea, precum și simbol al feminității și al atracției sexuale.
Un studiu realizat recent în Statele Unite arată că vitaminele din complexul B ar putea reprezenta o măsură eficientă de protecție contra impactului negativ pe care îl are poluarea din aer asupra organismului.
Anchetatorii, după ce au dispus efectuarea autopsiei la Castrovillari joi, își propun să clarifice și să înțeleagă cauzele morții.
Alergiile alimentare sunt din ce în ce mai frecvente. Pe zi ce trece crește numărul persoanelor afectate și al alimentelor capabile să provoace o reacție alergică.
Îngrijirea corpului, practicarea de activități fizice și alimentația sănătoasă sunt la fel de importante ca și menținerea unei bune sănătăți a creierului.
Rețineți: Se menține scutirea de la plata contribuției la sănătate pentru indemnizațiile din accidente de muncă și boli profesionale.
Statele Unite ale Americii ajută 50 de ţări să-şi consolideze sistemele de sănătate, în cadrul unei strategii mondiale de prevenire a unei noi pandemii, au afirmat marţi responsabili americani, citaţi de AFP.
Cazul reprezintă o provocare etică și morală, alimentând speculații și îndoieli cu privire la integritatea și profesionalismul personalului medical.
Mahler a explicat că viața i-a fost salvată datorită intervenției rapide a personalului de la ambulanță, care a răspuns imediat apelului de urgență.
Recomandarea este să nu bem niciodată cafeaua pe stomacul gol!
Aproape 800 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate săptămâna trecută în România, arată datele Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Pentru anul 2024, este prevăzută suma de 12,3 milioane de lei pentru efectuarea operațiilor de transplant.
Instagram și alte companii de social media au fost tot mai criticate pentru că nu fac suficient pentru a proteja tinerii.
Colegiul Medicilor a anunțat și el că a demarat o anchetă în coordonare cu Departamentul de Jurisdicție Profesională.
Papiloamele, cunoscute și sub denumirea de negi plantari, sunt excrescențe cutanate cauzate de virusul papiloma uman (HPV).
Accesul gratuit la servicii pentru pacienții neasigurați va fi disponibil doar în cadrul Planului Național de Cancer și nu pentru toate tipurile de servicii medicale.
În prezent, durerea articulară este foarte răspândită. Ea poate varia în intensitate și durată, de la una, sâcâitoare, pentru scurt timp, până la una de disconfort cumplit, cronică pe termen lung, care afectează calitatea vieții.
Potrivit datelor furnizate de spitalul din Queensland, aproximativ unul din fiecare 100 de copii australieni se nasc cu o afecțiune cardiacă congenitală.
Până în prezent, la nivel național, au fost prelucrate un total de 14.009.612 teste RT-PCR și 14.749.055 teste rapide antigenice.
Acest aviz este absolut necesar pentru luarea oricărui medicament, chiar dacă el vi se pare nepericulos sau dacă îl foloseați de obicei înainte de a rămâne însărcinată.
Guvernul a eliminat taxa de 10% pe concediile medicale pentru gravide, pacienții cu afecțiuni grave și cazuri urgente printr-o Ordonanță de Urgență care vizează sprijinirea categoriilor vulnerabile.
Hipoglicemia reprezintă o afecțiune potențial periculoasă ce apare atunci când nivelul de glucoză din sânge devine prea scăzut, manifestându-se prin simptome precum …
Tradițiile gastronomice românești includ mâncăruri și preparate prăjite îndelung, cum ar fi cartofii și șnițelele. Prăjirea îndelungată ar trebui să fie evitată pe cât posibil din două motive: în primul rând, din cauza conținutului ridicat de grăsimi, care adaugă valoare calorică alimentelor.
Franța propune o amendă de 5 euro pentru persoanele care nu se prezintă la programările medicale, într-un efort de a îmbunătăți eficiența sistemului de sănătate, o măsură ce a stârnit controverse în rândul sindicatelor medicale și grupurilor de pacienți.
Un studiu de la Ohio State University contrazice ideea că țipatul ajută la calmarea furiei, sugerând în schimb că activități precum respirația profundă, mindfulness și yoga sunt mult mai eficiente în reducerea stresului și furiei.
Procesul de subscriere nu implică comisioane din partea băncilor intermediare, iar veniturile obținute din dobânzi sau câștigurile de capital sunt scutite de impozitare.
Un dietetician citat de Daily Mail menționează că alimentele care declanșează efecte similare cu cele ale Ozempic nu se limitează doar la ovăz.
Conform unui studiu publicat recent, programul de lucru poate avea un impact semnificativ asupra sănătății noastre. Cercetarea, realizată pe parcursul a 30 de ani și implicând 7.000 de participanți, ….
Pentru a asigura un aport adecvat de crom, doza recomandată variază în funcție de vârstă și sex, însă alimentația echilibrată rămâne cea mai bună sursă de crom.
Inginerii ESA au deschis noi orizonturi în medicina spațială și terapia vasculară, creând modele de vase de sânge prin bioprintare 3D pentru a studia efectele microgravitației asupra inimii și pentru a testa tratamentele vasculare.
Anul acesta, tema Zilei Mondiale a Sănătății este „Sănătatea mea, dreptul meu”, iar Organizația Mondială a Sănătății sărbătorește 76 de ani de la înființare.
Un studiu recent arată că doar câteva nopți de insomnie pot face pe cineva să se simtă cu patru ani mai bătrân, evidențiind importanța somnului pentru percepția vârstei și pentru un stil de viață sănătos.
7 din 10 medici și decidenți din clinicile din România consideră că certificarea sau acreditarea furnizorilor reprezintă aspectul cel mai important în procesul de luare a deciziilor de achiziție,…
Poate ai petrecut întreaga noapte urmărind serialul preferat sau navigând pe TikTok. Acum este dimineață și trebuie să te pregătești pentru muncă.
Tot mai multe persoane sunt diagnosticate la ora actuală cu intoleranță la gluten, numită și boala celiacă. Se estimeaz că aceasta afectează o persoană din 200, la nivel mondial.
În toate aceste momente, alături de Zoraya va fi iubitul ei, care îi va sta la căpătâi în ultimele sale clipe de viață.
nfecția cu norovirus poate avea consecințe serioase, iar în cazul în care simptomele se agravează sau apare deshidratarea, este important să se solicite asistență medicală de urgență.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2024, s-au confirmat 10.607 cazuri de rujeolă.
Cu toate acestea, deoarece numărul persoanelor cu grupa 4 este limitat, nu există suficiente date pentru a trage concluzii generale despre perspectivele lor de viață.
Norovirusul este cunoscut ca o cauză comună a bolilor gastrointestinale, fiind extrem de contagios, mai ales în medii precum școlile și grădinițele
Aceste date alarmante subliniază necesitatea unor eforturi urgente pentru prevenirea primară și diagnosticul precoce al cancerului.
Se spune că scorțișoara conține „antioxidanți puternici și compuși antiinflamatori care pot ajuta la reducerea inflamației din organism
Toată lumea este de acord că zahărul îngrașă, însă controversa persistă în ceea ce privește indulcitorii. Deja din 1977,
Cu toate acestea, aproximativ 7 milioane de doze au fost sau urmează să fie distruse în curând, iar alte 3 milioane de doze rămân în stocuri.
Bronșiolita este în general cauzată de Virusul Sincițial Respirator (VSR), care se răspândește prin picături de salivă și prin contact direct cu mâinile contaminate
Magneziul este esențial pentru buna funcționare a organismului, având o varietate de roluri cruciale, inclusiv reglarea funcției musculare,..
Utilizarea țigărilor electronice în spațiile publice este de asemenea interzisă, iar încălcarea acestei reguli atrage sancțiuni severe.
Ancheta continuă să se desfășoare, iar autoritățile cer cooperarea completă a companiei Kobayashi în vederea rezolvării acestei situații, care a cauzat îngrijorare la nivel internațional.
Cercetătorii din Marea Britanie au dezvoltat LungVax, primul vaccin din lume împotriva cancerului pulmonar, deschizând noi perspective în lupta împotriva principalei cauze de mortalitate prin cancer.
Carnea proaspătă va fi strălucitoare, umedă la atingere și ușor alunecoasă
Concluzia este că, deși se dorește ca sucurile să fie sănătoase și naturale, realitatea este că acestea conțin multe substanțe chimice, iar calificativul de “natural” este adesea incorect.
Această tragedie ilustrează gravitatea rujeolei și necesitatea protecției prin vaccinare.
Crenvurștii sănătoși ar trebui să aibă o culoare deschisă, mai ales în cazul celor din carne de pui, conform recomandărilor directorului ICA
Factorii de risc pentru formarea calculilor renali includ deshidratarea, consumul excesiv de sare, obezitatea, dezechilibrul metabolic și infecțiile repetate ale tractului urinar
Este important să urmați recomandările medicului și să ajustați doza și modul de administrare în funcție de nevoile individuale ale organismului.
Este crucial să consulți întotdeauna medicul înainte de a-i administra orice medicament copilului tău
Este important să fim atenți la combinațiile alimentare pe care le facem pentru a ne menține sănătatea și a preveni eventualele probleme digestive sau alte disconforturi.
România se menține în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de cazuri de tuberculoză, semnalându-se o creștere a acestora, în special în rândul copiilor, conform datelor din 2023.
Vremea caldă a grăbit apariția sezonului alergiilor, sporind prevalența simptomelor și necesitatea abordărilor proactive de tratament.
Stiri satu mare, Stiri online, Stiri maramures, Ziar satu mare, Stiri baia mare, Stiri online , Acidente sm azi,Acidente ieri
Locuri de munca sm, Portal de știri satu mare, Portal sm, Presa sm accidente rutiere , Presa satu mare azi , Satu mare online
Satu mare stiri, Știri sm, TV satu mare știri, Ultimele știri satu mare