100 de ani de la nașterea scriitorului Vintilă Horia

Asculta acest articol

Poetul și prozatorul Vintilă Horia s-a născut la 18 decembrie 1915, în localitatea Segarcea, județul Teleorman.

Studiile liceale le-a făcut la București, la Colegiul ”Sfântul Sava”, după care a urmat Facultatea de Drept și Filosofie și pe cea de Litere. Din 1936 a colaborat la revista ”Gândirea”, cu eseuri, poezie și proză scurtă.

A fost numit, în 1940, atașat de presă la ambasada română din Roma, apoi la consulatul român din Viena (1942-1944). În 1944, după ce România s-a alăturat Aliaților, Vintilă Horia a fost arestat și deportat de germani în lagărul de la Krummhübel din Silezia, iar în 1945 a fost transferat în lagărul ”Maria Pfarr” din Austria, fiind eliberat de trupele engleze în același an.

A ales apoi exilul, stabilindu-se la început în Italia, la Assisi și Florența (1945-1948), apoi în Argentina (1948-1953), în Spania, la Madrid (1953-1960), în Franța, la Paris (1960-1964), și în final tot în Spania, devenind cetățean spaniol în anul 1972.

A lucrat ca reporter la numeroase publicații românești până la plecarea sa din țară, apoi la publicații spaniole (”El Alcazar”, ”Semana”, ”Estafeta literaria”, ”Revista de literatura”, ”Tribuna Médica”) și din alte țări (”Écrits de Paris”, ”Antaios” din Stuttgart), a fondat revista de literatură ”Meșterul Manole” din București (1939) și revista ”Noutăți despre Argentina și România” din Argentina, a întemeiat și condus revista spaniolă ”Futuro Presente” și colecția editorială ”Tercer Milenio”, a fost co-director al revistei ”Meta-política” din Roma și fondator al Societății Spaniole de Parapsihologie.

A fost profesor de limba și literatura română la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Buenos Aires (Argentina), profesor la Școala Oficială de Jurnalism din Madrid (Spania), profesor de literatură universală și comparată la Universidad Complutense din Madrid, profesor de literatură contemporană la Universitatea Catolică din Paris și la Universitatea din Alcala de Henares (1979-1989). A conferențiat în Spania, Franța, Italia și Chile.

Vintilă Horia a debutat editorial, ca poet, cu ”Procesiuni” (1936), urmat de alte volume de versuri: ”Cetatea cu duhuri” (1939) și ”Cartea omului singur” (1941). Ca prozator, a debutat în revista ”Gândirea”, semnând apoi volumul de proză lirică ”Acolo și stelele ard” (1942).

După al Doilea Război Mondial, stabilit în străinătate, a scris în mai multe limbi străine, opera sa fiind redactată în patru limbi: română, franceză, spaniolă și italiană.

Cărțile sale de maturitate au început să apară pe la începutul anilor ’50, în Occident, însumând peste 40 de volume originale (versuri, romane, eseuri, traduceri), având ca temă condiția exilatului, fiind traduse și la noi după 1990.

Printre scrierile sale, alături de romane, se numără poemele din ”A murit un sfânt” (1952), ”Jurnal de copilărie” (1958), ”Viitor petrecut” (1976), povestirile din ”El despertar de la sombra” (1967), ”Informe ultimo sobre el Reino H” (1981).

Primul roman, ”Dieu est né en exil” (”Dumnezeu s-a născut în exil”, 1960), i-a adus consacrarea și a fost tradus în 15 limbi și elogiat în toată lumea, autorul fiind distins cu Premiul ”Goncourt”, pe care a fost nevoit să-l refuze în urma campaniei declanșate împotriva lui în ziarele din Paris. Acest volum împreună cu ”Le chevalier de la résignation” (”Cavalerul resemnării”, 1961) și ”Perseguid a Boecio” (”Persecutați-l pe Boetius”, 1983) fac parte din ”Trilogia exilului”.

”În ”Trilogia exilului”, cel mai important demers epic al scriitorului, alcătuit din ”Dumnezeu s-a născut în exil” (1960), ”Cavalerul resemnării” (1961) și ”Persecutați-l pe Boetius” (1983), condiția exilatului devine pretextul unei meditații filosofice care descifrează articulațiile unei situații universale, paradigmatice. Iată de ce protagoniștii romanelor, restituiți cu fast cromatic și acribie de istoric, sunt în realitate niște prototipuri, ilustrând prin secole un același destin tragic”, potrivit Dicționarului Scriitorilor Români, Editura Fundației Culturale Române, 1998.

Au urmat ”La septiéme lettre” (1964), ”Le Journal d’ un paysan du Danube” (1966), ”Une femme pour l’ Apocalypse” (1968), ”El hombre de las nieblas” (1970), ”El viaje a San Marcos” (1972), ”Marta o la segunda guerra” (1982), ”Un sepulcro en el cielo” (1987), ”Les clefs du crépuscule” (1988), ”Mai bine mort decât comunist” (1990), ”Mai sus de miazănoapte” (1992) — ultima sa carte, scrisă în ultimele luni de viață.

A publicat, sub pseudonimul Juan Dacio, ”Dicționarul papilor” (1963, Barcelona, apărut în țară în 1999). A scris numeroase eseuri și studii, printre care: ”Eseu despre interpretarea ciclică a istoriei” (1953), ”Presencia del mito” (1956), ”Rebeliunea scriitorilor sovietici” (1960), ”Giovanni Papini” (1963), ”Introducción a la literatura del siglo XX” (1976), ”Consideraciones sobre un mundo peor” (1978), ”Literatura y disidencia: de Mayakowski a Soljenitsin” (1980), ”Descoperirea și cucerirea Americii” (1996, apărut postum).

A publicat și cartea de interviuri ”Viaje a los centros de la Tierra”, 1971, a prefațat diverse opere de autori spanioli, români, a alcătuit antologii de poezie italiană, românească modernă (”Antologia poeților români în exil”, 1953; ”Poezia românească nouă”, 1956), a tradus mult: G. Papini, F. de Holanda, G. Ungaretti.

În 2007 a apărut, la Editura Art, romanul ”O femeie pentru Apocalips” (traducerea de Mihaela Pasat), iar în 2008 romanul ”Dumnezeu s-a născut în exil” (traducerea de Ileana Cantuniari).

Horia a încetat din viață la 4 aprilie 1992 la Madrid, unde a fost înmormântat.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, Biblioteca Orășenească ”Mircea Rădina”, Primăria și Consiliul Local Segarcea, împreunăcu Liceul Tehnologic Segarcea și cu Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman’ din Craiova organizează, în perioada 5-18 decembrie 2015, ”Zilele Vintilă Horia”. De asemenea, în semn de prețuire a scriitorului Vintilă Horia, Consiliul Local Segarcea, prin Hotărârea nr. 60 din 27 noiembrie 2015, i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare — post mortem.