Asculta acest articol
Poetul, dramaturgul și omul politic Vasile Alecsandri, membru fondator al Societății Academice Române, s-a născut la Bacău, la 14 iunie 1818. Provenit dintr-o familie boierească, a primit o educație îngrijită, întâi în țară, la Iași, apoi la Paris (1834-1839), unde și-a susținut bacalaureatul în Litere (1835). Nu și-a obținut bacalaureatul în Științe, dedicându-și următoarea perioadă (1834-1839) literaturii, și scriind primele versuri în limba franceză.
Vasile Alecsandri a debutat ca scriitor, în 1840, cu nuvela “Buchetiera de la Florența”, în paginile “Daciei literare”, și cu pieseta “Farmazonul din Hârlău”, jucată pe scena secției românești a teatrului ieșean (tipărită în 1841).
După revenirea în țară, în 1839, a participat la mișcarea literară și a fost prezent în activitatea culturală, fiind membru în directoratul Teatrului Național din Iași (1840-1842). În 1845 a făcut cunoștință cu Nicolae Bălcescu la moșia Manjina a lui Costache Negri
Revenit în țară, a desfășurat o intensă activitate politică, redactând, în 1848, memoriul “Protestație în numele Moldovei, al omenirei și al lui Dumnezeu” și a colaborat la elaborarea programului politic “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”. După înfrângerea Revoluției din 1848 s-a autoexilat un an în Franța (1848-1849). Revenit în țară, a fost numit în funcția de arhivist al statului, în 1850 În 1851 a devenit membru în Comisia pentru reorganizarea învățământului public din Moldova. În 1855 a apărut revista “România Literară”, sub conducerea lui Alecsandri. S-a dedicat cauzei luptei pentru unire, în 1856, în contextul adoptării Congresului de pace de la Paris, astfel încât, la 9 iunie, a publicat în ziarul “Steaua Dunării”, condus de Kogălniceanu, “Hora Unirii”.
În perioada martie 1859-mai 1860 a fost ministru de Externe. A fost desemnat candidat la domnia Moldovei, dar a renunțat în favoarea lui Costache Negri, apoi a lui Alexandru Ioan Cuza. În 1868 a fost ales deputat de Roman.
A primit, în 1881, Marele premiu “Năsturel-Herascu” al Academiei Române, pentru drama istorică “Despot-Vodă” și poeziile din ultimul volum al “Operelor complete”. În 1884 a citit piesa “Fântâna Blanduziei”, la Junimea și la Academie.
A fost numit, în 1885, ministru plenipotențiar al României la Paris, deținând această funcție până la moarte. Scriitorul a murit la 22 august 1890, la Mircești (județul Iași), fiind înmormântat în grădina casei.
Fii primul care comentează