Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

13.000 de tineri fermieri se vor instala la ţară

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Agenţia de presă NewaIn, citată de publicaţia Recolta.eu, a dat publicităţii declaraţia ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) Daniel Constantin care a menţionatŞ “Astăzi, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este cel mai accesat program, peste 50% din fondurile aflate la dispoziţia României sunt în conturile fermierilor şi a celor interesaţi.

De asemenea, este important de spus că 13.000 de tineri fermieri se vor instala printr-o măsură specială din PNDR 2007-2013 în mediul rural şi vor beneficia de fonduri pentru a-şi începe o activitate în mediul rural”(…)

Ministrul Constantin a mai subliniat că ”Nevoia de specialişti în domeniul agricol este tot mai mare, atât în domeniul public, cât şi în cel privat, numai în 2012 au fost create peste 4.000 de locuri de muncă prin fondurile europene care sunt la dispoziţia României pe zona de dezvoltare rurală. Avem nevoie de capacitatea foarte multor absolvenţi să gestionăm şi să absorbim banii europeni”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Creşte exportul de carne de porc

Asculta acest articol     După ridicarea restricţiilor privind livrarea către abatoare a porcilor proveniţi din gospodăriile populaţiei, situaţia cărnii pe