Clasa pregătitoare vazuta de Daniel P. Funeriu

Zilele trecute, Daniel Funeriu, fostul ministru al educatiei, a remis redactiei ziarului nostru un text pe care il reproducem in integralitate.

“S-au spus multe lucruri despre clasa pregătitoare şi cred că e util să transmitem şi adevărul. Mai jos o serie de elemente de interes.

I)  Care este realitatea?

Spusă succint realitatea, pe baza datelor oficiale, arată astfel astăzi:

1)  În anul şcolar 2012-2013 au mers la grădiniţă şi în învăţământul primar cu 37.500 de copii mai mult decât în anul şcolar precedent. Tendinţa era de scădere cu 15.000 de elevi pe an.

2)  În anul şcolar 2012-2013 avem cu 60 000 de copii mai mult în grupa mică. Avem aşadar 60.000 de familii ai căror copii nu ar fi avut loc la grădiniţă înainte dar acum au.

3)  Avem peste 85% opinii foarte bune şi bune ale părinţilor care au acum copiii la clasa pregătitoare. Datele vin din 1500 de chestionare completate de părinţi, în 32 de şcoli din mediul urban şi rural din 6 judeţe.

4)  Se continuă tendinţa de reducere a abandonului şcolar al copiilor de până în clasa a IV-a. În 2010, când am preluat ministerul, la trecerea dintre clase, aproximativ 14500 de elevi erau pierduţi pe drum în ciclul primar (de exempu, în anul şcolar 2011-2012 au fost înscrişi în clasa a II-a cu 5000 de copii mai puţin decât au fost înscrişi în clasa I în anul şcolar 2010-2011). Acum pierdem 4500. Aşadar 10.000 de copii ma puţin abandonează şcoala. Abandonul a scăzut cu aproape 70% între 2009 şi 2012.

5)  97% dintre copiii de la clasa pregătitoare au condiţii bune şi foarte bune, în şcoli, aşa cum a declarat Ministerul Educaţiei.

În concluzie, introducerea clasei pregătitoare a adus 37.000 de copii în plus în şcoli şi grădiniţe, a redus cu 10.000 numărul copiilor care ar fi abandonat şcoala, are susţinerea a 85% din cei cărora li s-a aplicat şi a permis unui număr de 60.000 de familii în plus să-şi dea copilul la grupa mică.

Pe scurt s-a intrat, cel puţin în ceea ce priveşte frecventarea şcolii, în rândul ţărilor civilizate. Eu sunt mândru cu aceste rezultate care se regăsesc, subliniez, în oficiale ale Ministerului Educaţiei.

II)   Un scurt istoric

Această măsură nu a fost ”ideea lui Funeriu”, cu toate că dacă ar fi fost aşa as fi fost extrem de mândru de ea. Ea a fost rezultatul unui studiu excelent făcut de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei încă din 2002. Această măsură a fost susţinută de Guvernul Năstase în 2002 dar niciodată pusă în practică pentru că sindicatele nu au fost de acord (şi-ar fi pierdut normele câteva educatoare). 10 generaţii de copii au fost sacrificate de politicieni în ciuda avizului experţilor. Acest lucru trebuie spus de 1000 de ori.

Mircea Miclea, în 2005, a lansat reforma educaţiei timpurii iar mult hulitul (în mare parte pe nedrept în opinia mea) Cristian Adomniţei a continuat acel proiect. În mandatul meu s-a finalizat ceea ce s-a început în 2002 la IŞE şi s-a mers în continuitatea celor făcute de Miclea şi Adomniţei. Graţie acestui proiect din 2002 avem acum un curriculum nou şi excelent pentru grupa mică, grupa mijlocie, grupa mare, clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a. Anul acesta ar trebui să fie finalizat şi noul curriculum pentru clasa a III-a şi a IV-a. Părinţii copiilor de la clasa pregătitoare cel puţin sunt foarte mulţumiţi de acest curriculum.

III)  Care este viitorul

După cele spuse mai sus cred că soluţia cea mai bună, şi cea mai simplă totodată, este să se continue proiectul exact în parametrii în care a început, cu ameliorări fireşti de parcurs. Soluţia este să mergem înainte, nu să ne întoarcem în trecut. Posibile ameliorări, pe care le sugerez domnului ministru Pricopie sunt:

1)  Să se organizeze ziua porţilor deschise în luna martie, în care să se întâlnească părinţii copiilor care sunt în clasa pregătitoare cu cei care urmează să intre în clasa pregătitoare.

2)  Întărirea sistemului de after-school pentru cei până la clasa a IV-a. Ar fi o sursă de venituri suplimentare pentru învăţătoare, o evoluţie în cariera lor şi un ajutor mare pentru elevi şi părinţi. Articolul 58 din Legea educaţiei prevede acest lucru precum şi sursele de finanţare.

3)  Să fie lărgite circumscripţiile şcolare, asftel încât o circumscripţie să cuprindă mai multe şcoli.

4)  Să se investească în continuare în baza materială şi de obiecte curriculare ale copiilor de clasa pregătitoare.

5)  Să se continue efortul de formare al învăţătoarelor.

IV)   Ce se întâmplă dacă se revine la sistemul anterior, în care părinţii copiilor de 6 ani decid între şcoală şi grădiniţă?

Puţin background: trebuie ştiut că atunci când aveau de ales părinţii alegeau în proporţie de 70% să-i lase pe copiii de 6 ani în grădiniţe. Consecinţa era cea mai îmbătrânită populaţie şcolară din Uniunea Europeană. De obicei păturile educate ale societăţii alegeau şcoala la 6 ani. Pentru că învăţământul nu era obligatoriu la 6 ani, 20.000 de copii de 6 ani nu erau nici la grădiniţă nici la clasa I, cu consecinţe teribile pentru ei. Toate învăţătoarele ştiu că cei mai în dificultate copii erau cei care ajungeau la clasa I fără să treacă prin grădiniţă.

De ce atât de mulţi părinţi alegeau grădiniţa? Pentru că educatoarele le induceau ideea că la şcoală e prea greu pentru ei, că nu aveau cu cine să-i lase după ora 12 şi, mai ales, din dorinţa sinceră a părinţilor de a-i proteja.

”Lupta” educatoarelor pentru a-i păstra pe copii la grădiniţă nu e un fenomen românesc şi ele nu trebuie condamnate pentru asta. Dimpotrivă.

În toate ţările educatoarele au această tendinţă: e mai uşor să lucrezi cu copiii de 6 ani decât cu o nouă serie de copii de 3 ani (2000 de educatoare care ar fi continuat cu copiii de 6 ani au trebuit în acest an să preia o serie de copii de 3 ani), mai intervine şi ataşamentul pentru o grupă de copii. În vechiul sistem, mulţi părinţi şi multe educatoare aveau dreptate, pentru că se trecea brusc, de la joaca de la grupa mare la învăţatul rigid din clasa I. Or acum tocmai acesta este sensul clasei pregătitoare: să fie o trecere lină de la joacă la învăţare.

Aşadar, ce s-ar întâmpla dacă s-ar reveni? În primul rând toate beneficiile de la punctul I) vor fi pierdute.

   * 40.000 de copii vor rămâne în afara sistemului de învăţământ,

   * nu vor mai fi locuri la grupa mică,

   * învăţătoarele care acum au clasa a IV-a vor trebui să preia copii de la grupa mică,

   * vor rămâne goale 8000 de săli de clasă din şcoli, care acum sunt foarte bine pregătite.

Caz practic: să considerăm o grădiniţă din Bucureşti, care acum este completă, aşa cum e cazul cu majoritatea grădiniţelor. Copiii care acum sunt în grupa mare vor rămâne în grupa pregătitoare la grădiniţă deci nu se va elibera niciun loc pentru cei care ar urma să intre la grupa mică. Chiar dacă, prin absurd, s-ar elibera locuri, cine ar prelua grupa mică? Învăţătoarele care termină o serie de clasa a IV-a?

V)  Cum se minte cu bună ştiinţă în România?

Cele mai frecvente minciuni şi dezinformări legate de clasa pregătitoare sunt:

a)  Falsă problemă: Părinţii nu au cu cine-şi lăsa copiii după ora 12 dacă aceştia merg la clasa pregătitoare la şcoală, pe când dacă ar merge la grădiniţă ar avea.

Adevărul: da, orice părinte care lucrează vrea să aibă cu cine lăsa copilul până la ora 17. Dar soluţia NU este prelungirea cu un an a grădiniţei ci introducerea de after-school. Doar 25% dintre grădiniţele din România au program prelungit. Deci 75% dintre părinţi au această problemă oricum. Mai mult, pentru cine e mai important să-şi lase copilul la program prelungit, pentru părintele unui copil de 3 ani sau pentru părintele unui copil de 6 ani? Dacă aceasta ar fi o problemă la 6 ani, ea nu ar exista la 7 ani (un an mai târziu)?

Concluzie: o falsă discuţie, care eludează soluţia evidentă: after-school.

b)  Dezinformare: E bine ca părinţii să aleagă dacă îşi dau copiii la 6 ani sau la 7 ani la şcoală.

Adevărul: această frază denotă iresponsabilitate politică. Părinţii sunt dezinformaţi, în primul rând de politicieni, care nu discută argumente ci voturi. Ce vor alege cei mai săraci 10% dintre români? Să-şi dea copilul la şcoală la 6 ani sau să-l ţină la curăţat cartofi şi spălat pe jos? Ştiu că e o formulare dură dar e realitatea din România. Această alegere a părinţilor, practicată în ultimii 10 ani, ne-a adus în situaţia de ieri, în care eram ultimii în Uniunea Europeană la indicatorii esenţiali ai învăţământului. Dacă această soluţie, a alegerii părinţilor e bună, de ce nu o aplică nimeni în Uniunea Europeană? Dacă soluţia e lăsarea la latitudinea părinţilor decizii importante din educaţie, de ce nu se lasă, de exemplu, studiul evoluţionismului la latitudinea părinţilor? Sau studiul teoremei lui Pitagora?

Concluzie: se pasează responsabilitatea asupra părinţilor care nu au elemente concrete care să le permită să decidă în interesul copiilor. Lăsarea la latitudinea părinţilor a acestei decizii este laşitate politică.

c)  Minciună: Sunt 130.000 de înscrişi la clasa pregătitoare în anul şcolar 2012-2013. Având în vedere că o tranşă de vârstă are aproximativ 200.000 de copii, 70.000 de copii nu sunt înscrişi la clasa pregătitoare.

Adevărul: o generaţie este de aprox. 200.000 de copii. Înaintea introducerii clasei pregătitoare, în septembrie 2012, aproximativ 30% dintr-o generaţie (adică 60.000 de copii) mergeau la şcoală la clasa I la 6 ani. Aşadar în septembrie 2011 dintre cei 200.000 de copii care aveau 6 ani împliniţi, 60.000 au mers la clasa I. 140.000 de copii de 6 ani nu erau înscrişi la clasa I; ei erau fie la grădiniţă, fie acasă. Aceşti 140.000 de copii, în septembrie 2012 când împliniseră 7 ani, trebuiau şcolarizaţi fie în clasa pregătitoare fie în clasa I. Mai trebuiau şcolarizaţi, fie în clasa pregătitoare fie în clasa I, copiii care aveau 6 ani împliniţi, adică 200.000.

În total trebuiau aşadar şcolarizaţi în anul şcolar 2012-2013: 140.000+200.000 = 340.000 de copii.

Ce găsim în sistem în ianuarie 2013?

130.000 de copii la clasa pregătitoare şi 203.000 copii la clasa I. Deci 333.000 de copii.

Lipsesc aproximativ 7000 de copii dintre care aproximativ 4000 cu cerinţe educaţionale speciale. Inspectoratele au raportat exact aceste rezultate la minister săptămâna trecută. Doar din 2013-2014 ar trebui să avem 200.000 de copii la pregătitoare.

Concluzie: cei care vehiculează un număr de 70.000 de copii ”pierduţi pe drum” vă mint cu bună ştiinţă.

d)  Minciună: clasa pregătitoare a fost introdusă pe picior şi nu a fost organizată corespunzător în anul şcolar 2012.

Adevăr: încă din 2002 se ştia că introducerea ei e esenţială. Nu s-a făcut din lipsă de asumare politică. În urma muncii extraordinare a inspectorilor, directorilor, învăţătoarelor şi educatoarelor eu am declarat că în afara informării nu există nicio problemă reală. Ce declară ministrul educaţiei în ianuarie 2013? Că 97% dintre copii de la pregătitoare învaţă în condiţii foarte bune. În ultimii 10 ani, de când a fost propusă clasa pregătitoare, populaţia din şcoli a scăzut cu aproape un milion de elevi. Aşadar argumentul că nu ar fi spaţiu e o minciună. Trebuie doar ca directorii să-şi dea silinţa.

Concluzie: s-a minţit cu bună ştiinţă pentru că era campanie electorală.

În final, o mare rugăminte: nu mai discutaţi despre ”controversata clasă zero”. Ea nu este controversată decât în minţile întunecate ale unor politicieni care se joacă cu nervii părinţilor. Chiar Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei recomanda să se spună ”clasa pregătitoare” şi nu ”clasa zero” dintr-un motiv simplu: cum sună în mintea unui copil de 6 ani să-i spui că va merge la clasa zero? Copiii la această vârstă sunt fericiţi că progresează, că sunt şi ei mari. Au o anumită construcţie identitară, care nu trebuie distrusă doar pentru că nişte politicieni inepţi vor să demonetizeze unul dintre cele mai importante lucruri din viaţa unui copil: prima zi de şcoală.

Concluzie: cred că aceste argumente sunt cristaline. Sunt convins, şi o spun fără ironie, că premierul a fost dezinformat de vechea conducerea a Ministerului Educaţiei, pe care a făcut bine că a schimbat-o cu o echipă tânără. Sper să aibă maturitatea să treacă peste orgolii şi să-i lase pe specialişti să-şi facă datoria. Îl voi felicita public dacă face acest lucru. Campania a trecut, are sprijinul în voturi. Dacă nu, va purta povara celor 40 000 de copii care pleacă în viaţă fără nicio şansă. Obiectivul meu nu este să demolez miniştrii educaţiei pentru că ştiu cât de frustrant este când eşti lovit fără motiv. Obiectivul meu este să-i sprijin când luptă pentru interesul copiilor.

PS: ce spune Comisia Europeană:

„L-am felicitat pe domnul ministru, în numele Comisiei Europene, pentru curajul şi determinarea pe care le-a arătat în reformarea sistemului de învăţământ din România. Este o acţiune foarte apreciată la nivelul UE, pentru că se înscrie în liniile directoare pe care Comisia Europeană vrea să le impună prin viitoarele programe şi politici europene şi după 2014”, declara anul trecut comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. USL nu a avut încredere în Cioloş şi a trimis o adresă către Comisia Europeană, solicitând un punct de vedere european. Din nefericire pentru Victor Ponta şi pentru Crin Antonescu, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Educaţie, Dennis Abbott, a declarat că „Opiniile privind reforma sistemului de educaţie din România, exprimate de comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş (…) sunt cele ale Comisiei Europene. (…) România a adoptat o reformă sistemică, ambiţioasă, la toate nivelurile educaţionale. Rezultatele româneşti la testele internaţionale arată nevoia urgentă de consolidare a calităţii sistemului de educaţie în ansamblul său. De aceea, este important ca reformele să continue, întrucât învăţământul poate fi ameliorat doar prin eforturi susţinute privind politica în domeniu”.