2010 ne-a ramas dator (I)

Asculta acest articol

S-a retras in istorie si 2010. Cu toate ale lui. Cu bune si cu rele. Pentru ca oricat de critic ai privi in lungul saptamanilor si zilelor sale poti descoperi suficiente argumente in a considera ca omenirea nu a stat pe loc. In replica< si cei mai optimisti dintre noi constata adevarul curat, anul de care ne-am despartit ne-a ramas dator in chestiuni vitale ale vietii internationale. Vreau sa spun ca in conditii normale macar parte din subiectele de portofoliu pe care 2010 le paseaza spre rezolvare anului urmator puteau si trebuiau asezate la rubrica rezolvat. Ma voi referi la cateva aspecte din problemele pe care eu unul le asteptam bifate la inceputul acestui an. Sunt framantat mai presus de orice de cate se intampla in Uniunea Europeana. Ca pro-european convins urmaresc orice eveniment din acest spatiu catre care am tanjit o vreme fara a fi chemati inauntru, unde am reusit sa intram in cele din urma printr-un efort obositor si de la care asteptam sa ni se intoarca semnele de civilizatie, progres si prosperitate pe care le meritam. Suntem prea proaspeti in aceasta comunitate ca sa putem deja comensura foloasele si sa adaugam sperante suplimentare. Sanatos este sa ne straduim sa facem fata cerintelor de adaptare si sa pretindem pe cate facem. Repet, mi se pare devreme sa rostim evaluari pripite si sa morfolim printre buze cuvinte de imputare, inainte de a lua in seama cum stam la capitolul exercitii de adaptare asumate. In acelasi timp, insa, este dreptul nostru sa vedem cu ochii larg deschisi la toate cate se intampla si sa exprimam pareri. Receptam, in aceasta ipostaza, partituri interpretate la Bruxelles, unde de acum facem parte din orchestra care distoneaza cu ce credeam noi ca este normal sa se intample. Comunitatea de state de pe continentul nostru creata la jumatatea veacului trecut nu mai seamana cu ceea ce gandisera Parintii Fondatori. De aici si nevoia de adaptare din mers a UE la imperativele bunei organizari si functionari a organismului redimensionat si perfectionat din mers cu gandul la o cat mai normala desfasurare a metabolismului intern. Prevenirea noxelor de orice fel, evitarea de grimase si constipari daunatoare, gasirea la vreme a medicatiei adecvate unui ansamblu devenit atat de voluminos si cu atat mai dificil de stapanit – aici gasesc eu explicatia diferitelor corective aplicate statutului comunitar de-a lungul deceniilor. Nevoia de renuntari la ce parea candva gandit sa functioneze pe vecie in forma fasonata la un moment dat precum frecventa proiectelor novatoare vine din interior. Ca orice sistem de rotite de finete, alaturate priceput, expus extensiilor si reasezarilor, UE pare a se gasi intr-o permanenta operatie de receptare a semnalelor de feed-back, asfel ca in cunostinta de cauza sa-si poata aplica terapeutici adecvate. Tratatul de la Lisabona poate fi interpretat drept o suma a acelor cautari avand ca tinta sanatatea organismului comunitar in alcatuirea sa de astazi, cand 27 de state s-au strans alaturi ca intr-un cuib unde intregul stol isi asuma obligatia de a vorbi aceeasi limba, comportandu-se in respect pentru intreaga suma de reguli convenite. Ma asteptam ca 2010 sa ne faca dovada unei reactii de deplina acceptare a noii Constitutii, ferind statele membre de dureri de cap de orice fel. Or, ce constatam? S-au ivit pe cerul tot mai intins al UE nori negri, agresand cu severitate unul din fructele considerate in ultimii ani un brand al spatiului comunitar< moneda euro. Ne amintim cate comentarii imbibate in scepticism navigau in lungul si in latul Planetei.

Nicolae Bud