Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

2013 – Anul european al cetăţenilor

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Lansarea Anului European al cetatenilor
Lansarea Anului European al cetatenilor

Reprezentanţa Comisiei Europene şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează săptămâna viitoare, în perioada 11 – 13 februarie 2013, evenimentul de lansare a Anului european al cetăţenilor şi de inaugurare a noii reţele Europe Direct România.

Adresat reprezentanţilor centrelor de informare şi documentare europeană, coordonatorilor de comunicare din instituţiile implicate în promovarea temei anului european şi presei, evenimentul vizează stimularea dezbaterii pe tema cetăţeniei europene şi a modalităţilor prin care publicul larg poate fi informat eficient cu privire la aceasta.

’Lansarea Anului european va fi marcată în cadrul unei recepţii organizate în seara de 11 februarie, în prezenţa domnului Niculae Idu, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, doamnei Mădălina Mihalache, şeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, a Excelenţei Sale domnul ambasador al Irlandei în România Oliver Grogan, precum şi a invitatului special Paul Andre Baran, director Biblionet România şi campion digital naţional desemnat de Comisia Europeană. În cadrul acestei recepţii va avea loc şi premierea concursului „Reporter European”, ediţia 2012’ se arată în comuicatul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

La deschiderea oficială a conferinţei „Cetăţenie şi dialog în Europa”, organizată în data de 12 februarie, vor fi prezenţi Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi membrii Parlamentului European, Renate Weber (Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa din Parlamentul European) şi Iuliu Winkler (Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), precum şi Luminiţa Odobescu, consilier de stat la Cabinetului primului ministru.

Programul zilei de 12 februarie va include o sesiune de prezentări susţinute de vorbitori de marcă în domeniul literaturii, cinematografiei, diplomaţiei, responsabilităţii sociale şi social-media.

 

Anul european al cetăţenilor 2013 coincide cu un moment de răscruce al procesului de integrare europeană. În 2013, cu un an înainte de desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, se împlinesc 20 de ani de la introducerea prin Tratatul de la Maastricht a cetăţeniei europene. Activităţile organizate de instituţiile europene în 2013 se vor axa pe explicarea drepturilor cetăţenilor, iar autorităţile de la nivel european, naţional, local, organizaţiile publice şi din societatea civilă vor fi încurajate să îşi exprime punctele de vedere şi să îşi împărtăşească experienţele în cadrul unor platforme special create pentru promovarea cetăţeniei.

 

 

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns