Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

218 sesizări privind alegerile, înregistrate la MAI până la ora 17.00

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Un număr de 218 sesizări legate de încălcări ale actelor normative ce privesc desfăşurarea alegerilor au fost înregistrate duminică, până la ora 17.00, în toată ţara, 90 dintre acestea fiind neconfirmate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

Cele mai multe aspecte sesizate au vizat continuarea propagandei electorale şi posibile situaţii de turism electoral şi de corupere a alegătorilor, a precizat Dajbog, citată de Mediafax.

“Până la acest moment, au fost sesizate 45 de situaţii privind posibile infracţiuni. Toate sunt în curs de verificare, iar acolo unde se constată existenţa unor indicii de încălcare a legii se vor face investigaţii conform competenţelor legale”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Tot până la ora 17.00, s-au dat sancţiuni pentru 32 de contravenţii, respectiv nouă avertismente scrise şi amenzi în valoare de 14.100 de lei.

Într-unul dintre cazuri sesizate, poliţiştii bucureşteni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale faţă de preşedintele unei secţii de votare din sectorul 2. Acesta nu i-a permis să voteze unui alegător car are domiciliul în Târgovişte, dar reşedinţa în Sectorul 1, îndrumându-l către secţia de votare de la adresa de reşedinţă, a spus Dajbog.

În judeţul Timiş, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt pe numele unui student care, după ce a votat, a luat de pe masa comisiei un buletin de vot neştampilat şi a părăsit secţia de votare. Tânărul a fost oprit de către forţele de ordine, iar buletinul de vot a fost recuperat.

Un alt dosar penal a fost deschis în judeţul Neamţ, într-un caz de completare în fals a unor cereri pentru urna specială.

De asemenea, poliţiştii din Giurgiu fac cercetări după ce o persoană a reclamat că a fost agresată de un cetăţean în momentul în care ar fi vrut să sesizeze o încălcare a legislaţiei electorale.

În judeţul Vaslui, un bărbat din comuna Micleşti a fost sancţionat contravenţional de către jandarmi cu amendă de 300 de lei, după ce a făcut scandal într-o secţie de votare din localitate.

În Dolj, o femeie a fost, şi ea, sancţionată contravenţional cu 1.500 lei, pentru că a sfătuit un bărbat în vârstă de 76 de ani să voteze cu un anumit candidat.

Potrivit MAI, referitor la sesizările privind cazurile de turism electoral, Poliţia verifică fiecare situaţie în parte, pentru a stabili cu certitudine dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu. “Precizez că Poliţia Română a organizat astăzi (duminică – n.r.) 513 de filtre în întreaga ţară, pentru a verifica legalitatea efectuării transportului public de persoane”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ministerului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Nu, politia nu verifica cu adevarat cazurile de turim electoral… Cei care investigheaza sunt jurnalistii adevarati, daca ma intelegeti! Drept rasplata, soferii care ii caruteaza pe proprietarii caselor de vacanta, bordeieni din Ilfov , beneficiari ai orezului de la primarii , ii bruscheaza si ii injura pe jurnalisti! Politia tace chititc! Melescanu minte, pandele la fel, si voi ati facut campanie mascata pentru ponta!
    P.S. Nu ma astept sa treaca de filtrul vostru comentariul meu…

Lasă un răspuns