Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

2,3 miliarde de euro pentru stimularea competitivităţii IMM-urilor europene pentru perioada 2014-2020

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

finantari-europene-au-fost-deblocate-platile-pentru-pos-transport

Plenul Parlamentului European a adoptat un program dedicat competitivităţii întreprinderilor şi în special IMM-urilor (programul COSME), care prevede alocarea unui buget de 2,3 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

Necesitatea adoptării acestui program este incontestabilă: întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) formează coloana vertebrală a economiei europene, acestea oferind 85% din locurile de muncă din UE.

În pofida acestui fapt, ele se confruntă cu dificultăţi în accesul la finanţare, dar şi cu o povară administrativă considerabilă generată de legislaţia naţională ţi europeană care nu ţine cont de nevoile IMM-urilor.

Potrivit cifrelor publicate săptămâna trecută de Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană,  unu  din trei IMM-uri  nu a obţinut finanţarea de care avea nevoie.

În acest context apreciez drept binevenită decizia PE privind programul COSME. În condiţiile în care 99% din întreprinderile europene sunt IMM-uri, este absolut necesar să luăm măsuri de sprijin în privinţa accesului la finanţare, ca să oferim IMM-urilor „gura de aer” de care au nevoie  pentru a depăţi criza economică, dar ţi pentru a le asigura competitivitatea viitoare ţi, prin urmare, competitivitatea ţi creţterea economiei europene în ansamblul sau.

Sprijinul va fi acordat sub forma unor instrumente financiare de 60% din bugetul total, reprezentand 1,4 miliarde de euro. Acestea includ un mecanism de capitaluri proprii care va sprijini întreprinderile din faza iniţială şi până în faza de creştere, respectiv un mecanism de garantare a împrumuturilor cu o scadenţă de maxim 10 ani.

Acest din urmă element este deosebit de important pentru că foarte multor IMM-uri le sunt refuzate creditele tocmai din cauza lipsei de garanţii suficiente. Mecanismul de garantare va da un impuls finanţării IMM-urilor, permiţându-le să se dezvolte şi să creeze noi locuri de muncă.

Instrumentele financiare oferite de programul COSME vor fi complementare cu alte instrumente de sprijin acordate la nivel naţional sau prin politica de coeziune, respectiv prin programul Orizont 2020 dedicat cercetării ţi inovării.

Programul va finanţa şi acţiuni menite să îmbunătăţească mediul de afaceri pentru IMM-uri, de exemplu prin evaluarea politicilor ţi legislaţiei existente ţi viitoare pentru a elimina obstacolele din calea competitivitatii IMM-urilor, respectiv prin eliminarea birocraţiei inutile care împiedică funcţionarea optimală a IMM-urilor.

De asemenea, programul COSME va sprijini IMM-urile şi în ce priveşte accesul la pieţe şi internaţionalizarea (punându-le la dispoziţie informaţiile necesare) şi va susţine Reţeaua Întreprinderilor Europene ce oferă servicii integrate IMM-urilor care includ printre altele informare, consultanţă şi facilitarea cooperării transfrontaliere.

Nu în ultimul rând, prin acest program UE va sprijini antreprenoriatul prin acţiuni precum programele de formare pentru tinerii antreprenori, respectiv programele de mobilitate, aşa cum este programul Erasmus pentru tinerii antreprenori.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns