Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tir cu 5 tone de deşeuri, trimis înapoi în Olanda din Vama Petea

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Deseuri Vama Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu mobilier şi saltele second hand.

În data de 10 martie a.c., la ora 11.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza judeţului Satu Mare conducea un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilier şi saltele second hand, de la o societate comercială din Olanda către o societate comercială de pe raza judeţului Cluj.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 5.000 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

În acest caz, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns