Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

400 de credincioşi au participat la hramul Mănăstirii din Lunca Apei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de părintele Timotei Bel

Aflată în comuna Apa, Mănăstirea Lunca Apei s-a aflat ieri în sărbătoare deoarece aceasta şi-a prăznuit ocrotitoarea. În fiecare an, în prima zi a lunii octombrie creştinii sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. S-a ales ca la acest Sfânt Lăcaş ziua hramului să fie ieri, 30 septembrie.

Cu această ocazie în jur de 400 de credincioşi au luat calea mănăstirii de maici, unde stareţă este Monahia Teoctista. Au venit din localităţile din împrejurimi pe jos, cu bicicleta, cu maşinile, din municipiul Satu Mare. Am întâlnit chiar şi un grup de credincioşi veniţi în pelerniaj din Sighetu Marmaţiei. Au închinat rugăciuni şi s-au închinat timp de două ore la Sfânta Liturghie care a fost oficiată de un sobor de preoţi, printre care părintele Timotei Bel, exarhul mănăstirilor din Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, părintele protopop al Sătmarului, Ioan Socolan, precum şi preotul din Apa, Daniel Gros.

La slujbă au mai participat primarul comunei Apa, Mihai Apan şi Mircea Leţiu, membru în Adunarea Eparhială a Maramureşului şi Sătmarului şi în Adunarea Naţională Bisericească.

În cuvântul său de învăţătură părintele Timotei Bel i-a îndrumat pe credincioşi să-şi iubească vrăjmaşii, să nu răspundă răului cu rău. ”Ca să împlinim porunca lui Hristos, dacă cineva dă după noi cu piatră, să dăm înapoi cu pâine. Dacă cineva ţine în minte răul şi ne vorbeşte, şi ne loveşte la răspântiile drumurilor, în familie, să nu ţinem ură şi să vorbim cu el, noi să nu perpetuăm această stare, a prietenilor noştri, a vecinilor noştri, a celor care ne duşmănesc, să le răspundem cu bine. Mântuitorul Iisus Hristos spune să iertăm, să facem bine celor care ne fac rău, să ne rugăm pentru cei ce ne urăsc”, a transmis preotul Timotei Bel.

Agapă creştinească cu cozonaci şi sarmale

După Sfânta Liturghie, săvârşită în altarul de vară, părintele Ioan Socolan a mulţumit tuturor celor prezenţi şi celor care au contribuit la buna desfăşurare a acestei sărbători. Au dat răspuns Sfintei Liturghii corul din Medieşu Aurit. Înainte să se îndrepte spre casă, credincioşii au servit din agapa creştinească, din cozonaci şi sarmale.

Această mănăstire de maici a luat fiinţă în 1995, iar din 1996 a început viaţa călugărească, s-au făcut primele tunderi în monahism. Înfiinţarea acestui aşezământ se datorează evlaviei credincioşilor din împrejurimi şi Protopopiatul Satu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns