Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

42% dintre români sunt mai interesaţi de asigurările de sănătate, ca urmare a pandemiei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Interesul românilor pentru asigurări a crescut în 2021, iar 42% dintre aceştia spun că sunt mai interesaţi de asigurările de sănătate, ca urmare a pandemiei, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Adrian Marin.

“În 2020, acest procent era de 28%. 37% s-au uitat acum mai mult la asigurări de locuinţe. În 2020 erau 23%. 30% de asigurări de viaţă pentru şomaj şi preluarea temporară a ratelor. În 2020 erau la nivelul de 23%”, a spus Marin la o dezbatere în cadrul proiectului de informare “Către o Românie Asigurată”, organizată de UNSAR şi Digi24.

În ceea ce priveşte riscurile de care se tem românii, el a semnalat că 67% se tem de o criză economică şi financiară. De asemenea, 62% se tem de incendii şi accidente auto, 56% prevăd ca un risc îmbolnăvirile şi 54% dezastrele naturale. “Evident, noi trebuie să mapăm aceste lucruri şi, ca industrie, să vedem cum putem să venim şi să acoperim aceste temeri cu un preţ corect”, a explicat preşedintele UNSAR.

“Suntem într-un moment greu, cu un faliment de renume al unei companii care nu e membru UNSAR”, a punctat Adrian Marin, citat de Agerpres.

El a adăugat că se vorbeşte şi despre un deficit de protecţie pe retail, atât la persoane fizice cât şi la companii, despre indicatorii tehnici care sunt sub presiune la “eterna poveste” RCA: “Până acum, datele oficiale prezentate arătau doar rata daunei care depăşeşte 100%. Trebuie să spun că diferenţa dintre rata daunei şi restul este destul de mare pentru că trebuie să adaugi cheltuieli de achiziţie şi administrare, să plăteşti taxe la Fondul de Garantare, la BAAR, la Victimele străzii şi toate acestea dau o pondere şi tot ce depăşeşte 100% înseamnă pierderi, deci este puternic sub presiunea profitabilităţii”.

O altă provocare prezentată este frecvenţa ridicată a accidentelor rutiere, existând o analiză care spune că în 2020 în România au fost 17 accidente grave pe zi, soldate cu morţi şi/sau răniţi grav.

Nu în ultimul rând Adrian Marin a vorbit despre nevoia de stabilitate legislativă, în contextul în care a văzut, nu de mult, un proiect de lege care din nou ridica în discuţie plafonarea tarifelor RCA la nivelul tarifului de referinţă calculat prin intermediul ASF, “ca şi blocare a tarifului”.

“Dacă ne uităm către o Românie asigurată, clientul dictează. El spune cât de repede sau cât trebuie să mai stopăm(…)El va determina un faliment sau ieşirea din piaţă a unuia sau altuia pentru că, dacă nu ştii să-l respecţi pe termen mediu spre lung îţi vei plăti preţul.  Ne uităm apoi la digitalizare şi sustenabilitate, doi termeni care sunt definiţi pentru maraton, nu pentru sprinturi şi pentru o cursă de 100 de metri. Vorbim despre soluţii de asigurare pentru sprijinirea PNRR şi este o mare oportunitate să avem aceste investiţii în România şi trebuie să ştim să le gestionăm cum se cuvine, inclusiv cu asigurările care sunt conexe cu businessul. Vorbim de promovarea conceptului de risk management în mediul de business, de reducerea deficitului de protecţie a populaţie privind asigurările de viaţă, sănătate şi locuinţe. Credem că şi la asigurările de sănătate, cu un cadrul fiscal adecvat şi cu un cadru organizaţional pus la punct lucrurile pot sta cu totul altfel. Şi, bineînţeles, suntem o ţară agricolă şi nu vedem de ce nu am veni acolo cu produsele noastre să dezvoltăm”, a mai afirmat preşedintele UNSAR.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns