Asculta acest articol
Prin patru decrete emise in aceeasi zi (12 martie 1622), Papa Grigore al XV-lea i-a ridicat la cinstea altarelor pe Ignatiu de Loyola, Tereza de Avila, Francisc Xaveriu, Filip Neri si Isidor agricultorul. Ei au urcat pe culmea sfinteniei strabatand drumuri foarte diferite.
Isidor a realizat sfintenia lucrand pamantul. Locul sau de nastere era orasul Madrid, in care a vazut lumina zilei prin anul 1110; saracia l-a silit, chiar din tinerete, sa caute de lucru la tara, oferindu-si munca bratelor pentru cele necesare vietii lui si a familiei.
Asemenea multor tarani, se scula o data cu cantatul cocosilor, pentru a putea lua parte la Sfanta Liturghie inainte de inceperea lucrului la camp. Primul proprietar la care a gasit de lucru, un oarecare Vera, si-a dat seama imediat de harnicia si corectitudinea lui.
Totusi, acest neobosit lucrator a fost acuzat de tovarasii sai ca „fuge de munca”. Pentru a-si face timp de rugaciune, spuneau ei plini de gelozie, Isidor isi paraseste locul de munca. Era adevarat ca-i placea sa petreaca mai mult timp in rugaciune, dar ora oferita lui Dumnezeu o recupera prin harnicia cu care folosea celalalt timp, sub razele arzatoare ale soarelui.
Proprietarul totusi i-a cerut sa-i dea intreaga recolta de pe portiunea luata in arenda si sa renunte de a se mai ruga in timpul lucrului. Dumnezeu a rasplatit rabdarea umilului sau servitor, inmultind in chip miraculos putinul grau care ii mai ramasese in hambar.
Intorcandu-se la casuta sa din Madrid, a fost angajat de un alt proprietar, mai intelegator, pe nume Juan Vargas, care l-a luat sa-i fie mana lui dreapta.
Ajuns iarasi tinta vorbelor rautacioase ale celorlalti muncitori, Isidor primeste in liniste si aceasta incercare, fara sa protesteze. Vargas, voind sa se convinga singur cum stau lucrurile, se ascunde aproape de locul unde lucra Isidor. A vazut atunci cum el se aseza in genunchi si se ruga, iar putin mai departe, a observat cum un inger conducea boii si un altul ducea plugul.
Din acea zi, stima fata de Isidor s-a transformat intr-o adevarata devotiune. Isidor nu a cautat sa obtina anumite avantaje personale de la bunavointa stapanului sau, ci a continuat sa lucreze pamantul cu acelasi zel ca mai inainte, impartind celor mai saraci decat el din ceea ce castiga cu sudoarea fruntii sale.
Intotdeauna avea ceva de dat celor nevoiasi; chiar si pentru pasari, arunca pe drumul inzapezit pumni de grau, fara ca continutul sacului sa scada. Indata dupa moarte, prin anul 1170, contemporanii sai, din toate clasele sociale, au recunoscut ca Isidor a fost nu numai un cultivator de pamant, dar si un semanator de pace si iubire.
Regele Filip al II-lea, vindecat de o boala grea prin mijlocirea Sfantului Isidor, a devenit un mare sustinator al cauzei de canonizare, si astfel, in anul 1622, la 12 martie, umilul agricultor este ridicat la cinstea altarelor si propus ca model si incurajare de traire crestineasca nu numai pentru cei care stropesc pamantul cu sudoarea lor, dar si pentru capetele incoronate.
Desi numele Isidor este de origine pagana (Isis este zeitate egipteana a fertilitatii si a naturii, doron = dar; Isidor – dar al fertilitatii, al naturii), el a fost purtat de cel putin zece sfinti inscrisi in Martirologiul Roman, care ne dovedesc ca harul lui Dumnezeu sfinteste si firea omului, si numele.
(Vietile sfintilor)
Fii primul care comentează