Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Filmul “Moonrise Kingdom” a deschis cea de-a 65-a editie a Festivalului de la Cannes

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Regizorul american Wes Anderson si principalii actori din filmul sau “Moonrise Kingdom” au deschis oficial, miercuri seara, cea de-a 65-a editie a Festivalului de Film de la Cannes.

Lungmetrajul “Moonrise Kingdom” – o poveste onirica despre doi copii indragostiti care scapa din lumea adultilor – a dat tonul (unul vesel) primei zile a festivalului de pe Croazeta, unde vor fi proiectate, pana pe 27 mai, 91 de lungmetraje, din care 22 vor rula in competitia oficiala si vor incerca sa obtina prestigiosul trofeu Palme d’Or.

“Multumesc acestei tari care, spre deosebire de altele, acorda intotdeauna un rol important cinematografiei in societate”, a declarat Nanni Moretti, presedintele juriului, de sase ori selectionat la Cannes si laureat cu Palme d’Or in 2001, implicat in trecut intr-o campanie de contestare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, pe care l-a acuzat ca distruge cultura din tara sa.

 

“Pentru mine, este o mare onoare, un mare privilegiu si o mare responsabilitate sa fiu presedintele juriului celui mai important festival de film din lume”, a adaugat el.

In afara de presedintele sau, cineastul italian Nanni Moretti, juriul care va decerna trofeul Palme d’Or din 2012 ii include pe actorii Diane Kruger, Emmanuelle Devos, Hiam Abbas si Ewan McGregor, regizorii Raoul Peck, Andrea Arnold si Alexander Payne, dar si pe creatorul de moda francez Jean-Paul Gaultier, un cinefil declarat.

Dupa ce i-a prezentat pe membrii juriului, prezentatoarea galei de deschidere, actrita franco-argentiniana Bérénice Bejo, purtand o rochie rosie, a prezentat un mic montaj video despre Nanni Moretti, care a fost primit cu ovatii in picioare din partea participantilor la festival.

Inainte de ceremonie, covorul rosu de la Cannes a primit o ploaie de staruri, inclusiv echipa filmului de deschidere, “Moonrise Kingdom”, de Wes Anderson, insotit de Tilda Swinton, Bruce Willis, Bill Murray, Edward Norton si compozitorul Alexandre Desplats. Cu totii au pozat pe scarile din fata Palais des Festivals din Cannes si au salutat fanii de pe Croazeta, inainte de a fi intampinati cu ovatii de publicul din sala.

Membrii juriului care va decerna Palme d’Or au pozat si ei, impreuna, pe covorul rosu, precedati sau urmati de Jessica Chastain, intr-o rochie alba, Jane Fonda, in lamé roz, Eva Longoria, care tocmai a incheiat filmarile pentru ultimul sezon al serialului “Neveste disperate”, si de Alec Baldwin, care filmeaza la Cannes un documentar despre festival, unde participa pentru prima data.

Wes Anderson, Bruce Willis, Tilda Swinton, Bill Murray, Edward Norton si compozitorul Alexandre Desplats – echipa filmului “Moonrise Kingdom” – au pronuntat impreuna cuvintele de deschidere a festivalului, la invitatia maestrei de ceremonii Bérénice Bejo.

Bérénice Bejo a salutat-o pe scena pe Marilyn Monroe, imaginea oficiala a celei de-a 65-a editii a festivalului, decedata in urma cu 50 de ani. In memoria celebrei actrite americane, cantareata Beth Ditto a interpretat o piesa compusa de Elton John.

“Cannes inseamna glorificarea cinematografiei mondiale”, a spus Gilles Jacob, presedintele festivalului.

Timp de 12 zile, pana la anuntarea palmaresului, pe 27 mai, la Cannes vor defila aproximativ 80.000 de actori, regizori, cinefili, producatori, vanatori de autografe, tineri aflati in cautarea unui viitor si care vin cu totii pentru a vedea, pentru a se arata si pentru a fi vazuti.

Absenta regizoarelor din competitia oficiala din acest an, spre deosebire de anul trecut, cand numarul lor a fost de patru, a agitat din nou pentru o scurta perioada apele pe Croazeta, miercuri, dupa o scrisoare a feministelor facuta publica saptamana trecuta.

Intervievata pe aceasta tema, regizoarea britanica Andrea Arnold, membra a juriului, a spus ca, daca unul dintre filmele ei ar fi selectionat doar pentru ca ea este femeie, ar face-o sa se simta ca si cum “i s-ar da de pomana” si acest gand ar fi insuportabil.

“Faptul ca nu se afla multe filme regizate de femei aici este o consecinta a faptului ca nu exista multe femei care fac filme. Cred ca este pacat, pentru ca femeile reprezinta jumatate din populatie si au cu siguranta ceva de spus”, a adaugat Andrea Arnold – recompensata cu premiul juriului in 2009, pentru “Fish Tank” -, una dintre cele patru femei din noua membri ai juriului prezidat de Nanni Moretti.

Pentru a anima atmosfera de pe Croazeta, destul de calma in cursul diminetii, actorul de comedie britanic Sacha Baron Cohen, (interpretul personajului Borat), s-a plimbat alaturi de un dromader pe faleza, dar si prin fata magazinelor sic de la Cannes, la fel cum a facut-o in “The Dictator”, cel mai nou film al sau, inspirat din viata fostului dictator irakian Saddam Hussein.

Printre filmele cele mai asteptate in acest an la Cannes se numara “De Rouille et d’Os”, care va fi proiectat joi. Aceasta pelicula marcheaza reintoarcerea regizorului Jacques Audiard si a actritei Marion Cotillard la cinema-ul francez.

Apetitul pasionatilor de film este foarte mare pentru doua adaptari literare: miticul “On the Road” de Jack Kerouac, regizat de brazilianul Walter Salles, cu o distributie incantatoare (Kirsten Dunst, Kristen Stewart, Garret Hedlund, Sam Riley), si “Cosmopolis”, regizat de canadianul David Cronenberg dupa Don DeLillo, cu Robert Pattinson, vampirul din “Twillight”, iubitul din film si din viata reala al actritei Kristen Stewart.

Anul acesta, Romania este reprezentata in competitia oficiala de filmul “Dupa dealuri”, de Cristian Mungiu. Pelicula marcheaza revenirea regizorului roman in competitia oficiala a Festivalului de la Cannes, la cinci ani dupa premiul Palme d’Or obtinut cu drama “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”.

Regizorul Paul Negoescu participa la editia de anul acesta a Festivalului de la Cannes, in sectiunea Semaine de la Critique (17 – 25 mai), cu filmul independent “Orizont”.

De asemenea, proiectul “Nu ma atinge-ma”, de Adina Pintilie, a fost selectionat pentru Atelierul 2012 al sectiunii Cinéfondation de la Festivalul de Film de la Cannes, unde au fost alese 15 proiecte din 15 tari, ale caror regizori vor participa la eveniment, intre 18 si 25 mai, in timp ce filmul de scoala “Tabara din Razoare”, in regia lui Cristi Iftime, a fost ales in sectiunea Cinéfondation.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns