O echipă de medici, de la Institutul pentru Medicină Clinică şi Experimentală din Praga, a realizat o intervenţie chirugicală de înlocuire a inimii unui pacient cu o inimă artificială, compusă din două pompe mecanice, conform presei din Cehia, transmite Agerpres.
Pacientul fără inimă, un tânăr în vârstă de 37 de ani pe inima căruia se dezvoltase o tumoare malignă, se află în prezent sub observaţia medicilor.
Echipa de medici, condusă de profesorul Jan Pirk, a dus la bun sfârşit operaţia care a durat 8 ore, la data de 3 aprilie. Acest tânăr este primul pacient din lume care trăieşte cu ajutorul unei inimi artificiale – sistemul de pompe HeartMate II. În prezent el poate face absolut orice, în afară de sport.
Acelaşi tip de intervenţie chirugicală a fost desfăşurată şi de o echipă de medici din Texas, SUA, dar pacientul a încetat din viaţă după o săptămână de la înlocuirea inimii.
Fii primul care comentează