Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu: Nu mai intru în Palatul Cotroceni cât e Băsescu acolo

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va mai intra în Palatul Cotroceni cât timp Traian Băsescu va fi acolo şi a ţinut să precizeze că şeful statului este obligat să semneze numirea lui Puiu Haşotti la ministerul Culturii, precum “notarul”.

“Eu, în Palatul Cotroceni, cât mai e Traian Băsescu acolo, fără un motiv care să facă prezenţa mea absolut necesară, nu mai intru. Nici măcar la învestirea unui ministru pe care îl susţin şi completarea unui Guvern pe care care de asemenea îl susţin”, a anunţat preşedintele PNL, citat de Mediafax.

Antonescu nu a dorit să comenteze decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia preşedintele poate refuza o primă nominalizare a unui ministru, dacă există un temei legal în acest sens, iar premierul nu poate cenzura motivele preşedintelui, apreciind totuşi că este vorba despre o decizie “foarte criticabilă şi comentabilă” şi a menţionat că preşedintele trebuie să semneze numirea lui Puiu Haşotti ca “notarul”.

Potrivit lui Antonescu, “notarul este în esenţă cel care confirmă, garantează şi consfinţeşte legalitatea unor acte”. “Deci şi notarul, nu semnează automat. Poate să nu semneze dacă există nişte motive întemeiate, care fac actul respectiv ilegal sau insuficient acoperite legal. Cunoaşteţi vreun motiv pentru care preşedintele să nu îl numească pe Puiu Haşotti? Eu, nu. În momentul în care va anunţa un astfel de motiv, o să ne pronunţăm, dar eu vă spun că nu va anunţa un astfel de motiv şi îl va numi pe Puiu Haşotti”, a mai declarat Antonescu.

Despre eventuale informaţii pe care şeful statului le-ar avea în ceea ce îl priveşte pe Puiu Haşotti, Crin Antonescu a arătat că se teme că preşedintele deţine “ilegal” unele informaţii. “Dacă are cel mai mic temei legal să nu îl investească pe Puiu Haşotti, îl va produce, dacă există un asemenea temei, evident că îl vom accepta. Nu are cum să existe aşa ceva, aşa că nu va avea ce produce, şi îl va semna pe Haşotti şi îl va investi masculul alfa, cu codiţa uşor între picioare”, a comentat Antonescu.

El a ţinut să adauge că, dacă preşedintele nu îl va investi pe Puiu Haşotti, PNL nu are o altă nominalizare, ci va iniţia pricedurilor de suspendare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns