Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că reacţia cancelarului german, Angela Merkel, în ceea ce priveşte situaţia din România reprezintă un gest de “solidaritate de partid” faţă de Traian Băsescu.
Iliescu a fost întrebat cum vede reacţiile unor lideri europeni faţă de situaţia din România din ultima săptămână. “Ehh, care lideri dom’le?”, a replicat Iliescu.
În momentul în care i-a fost exemplificat cazul cancelarului geman, Angela Merkel, el a precizat că este vorba de o solidaritate de partid din partea acesteia.
“Păi doamna Merkel face parte din aceeaşi familie politică şi e o solidaritate de partid la nivel european, dar se joacă cu chestii deastea…”, a mai susţinut Iliescu, citat de Mediafax.
Cancelarul Angela Merkel a subliniat că va sprijini Uniunea Europeană, dacă va fi cazul, să “tragă concluziile necesare” privind România, potrivit declaraţiei, de luni, a lui Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
Potrivit comunicatului, cancelarul Merkel a avut luni “o convorbire telefonică detaliată” cu preşedintele român Traian Băsescu, iar “în centrul discuţiei a fost desfăşurarea evenimentelor politice interne din România”.
“Explicaţiile preşedintelui Băsescu confirmă îngrijorările guvernului german. Cancelarul consideră innacceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept”, se mai arată în comunicatul lui Steffen Seibert.
Fii primul care comentează