Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu ii acuza de “minciuna” pe Antonescu şi Ponta

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele suspendat Traian Băsescu le-a cerut, marţi, lui Crin Antonescu şi Victor Ponta să îşi asume responsabilitatea “pentru răul făcut României”, spunând că aceştia ar trebui să îşi asume decredibilizarea şi izolarea ţării, precum şi deprecierea masivă a monedei naţionale.

Traian Băsescu a spus că USL şi preşedintele interimar au intrat “într-o fundătură în care a intrat şi România”.

“Din păcate, de când deţin conducerea statului au reuşit să aducă România la un nivel de credibilitate inacceptabil de scăzut. Le-a mai rămas o singură armă, utilizată de dimineaţa şi până seara: minciuna şi naţionalismul. Este cel mai mare păcat pe care îl fac împotriva intereselor românilor. Minciuna a fost o armă cu care au ajuns să deţină puterea, i-au păcălit pe români că au soluţii, că ştiu ce au de făcut, că ei au respectat legea. În ultimele zece zile au reuşit să devina puterea care a făcut cele mai nepermise încălcări constituţionale”, a declarat preşedintele suspendat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul său de campanie.

 

“Îi cer preşedintelui interimar şi premierului să îşi asume responsabilitatea pentru răul pe care l-au făcut României. E datoria lor de oameni politici. Aşa cum eu am făcut în cei opt ani de mandat, mi-am asumat, alături de guvern şi majorităţile parlamentare, ceea ce am făcut pentru România, le cer şi lor să îşi asume responsabilitatea pentru ceea ce au făcut prin şubrezirea instituţiilor statului, să îşi asume responsabilitatea pentru decredibilizarea şi pentru izolarea României. În momentul de faţă, pentru că mă îndoiesc că au curaj să spună «da, ne asumăm responsabilitatea pentru izolarea României», le cer să îşi asume responsabilitatea pentru deprecierea masivă a monedei naţionale în ultimele zile. Ar fi primul semnal că încep să se trezească. Impresia mea este însă că sunt hotărâţi să meargă până la capăt cu minciuna”, a adăugat Băsescu, citat de Mediafax.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns