Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Nicolăescu: Cu exceptia PDL, nimeni nu mai poate coabita cu Băsescu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că nu crede că mai poate coabita cineva, în afară de PDL, cu preşedintele suspendat Traian Băsescu deoarece “a jucat în afara oricăror reguli democratice”, însă a susţinut că spera ca acesta să-şi dea demisia. 

“Eu cred că nimeni nu-l mai crede în această ţară, după câte păcate a făcut, după cât a jucat în afara oricăror reguli democratice, după modul în care niciodată nu şi-a respectat o promisiune sau un cuvânt dat, este clar că nimeni nu-l poate crede că Traian Băsescu poate coabita cu cineva în afară de Elena Udrea, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi mai noi păcălicii care îl înconjoară”, a declarat Nicolăescu, citat de Mediafax.

Deputatul PNL a fost întrebat cum vede afirmaţia lui Traian Băsescu privind necesitatea ca cei care au organizat “o lovitură de stat eşuată” să răspundă în faţa legii.

“Îmi dă senzaţia de om ranchionos, om răzbunător, om care nu pune preţ pe cetăţeni, senzaţia că oamenii sunt un pericol în ţara în care el este preşedinte (…)Suntem aici, hotărâţi şi determinaţi că nu vom accepta ca Traian Băsescu să-şi bată joc de ei şi de această ţară, în numele unei minorităţi. Nu vom abandona niciodată angajamentul pe care ni l-am luat faţă de oameni, faţă de alegătorii noştri şi faţă de ceilalţi cetăţeni, de a aduce România la normalitate”, a afirmat Nicolăescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns