Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Satu Mare-Trei eleve de la Mircea Eliade au obţinut premiu special la concursul naţional “Democraţie şi toleranţă”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevele Dărăban Bianca, Radu Alexandra şi Bonţidean Petra de la :coala generală “Mircea Eliade” din Satu Mare, au obţinut locul trei pe echipe şi premiul special oferit de Institutul Român pentru Drepturile Omului la concursul naţional “Democraţie şi toleranţă”.

Primele două dintre componentele echipei au terminat clasa a VII-a iar mezina Petra este în clasa a IV-a C la clasa învăţătoarei Uglai Anca.
Coordonată de profesoara Manţa Rodica, echipa sătmăreană s-a situat pe un merituos loc trei în condiţiile în care au fost 36 de judeţe participante la concursul ce s-a desfăşurat în perioada 23-26 iulie în oraşul Zalău.
Concursul a constat în trei probe distincte: teoretică, practică şi proba artistică, ultima presupunând realizarea unui afiş pe o temă legată de cea a proiectului prezentat. Afişul a fost realizat de eleva Bonţidean Petra cu sprijinul profesoarei de desen Cristina Gloria Oprişa.
Concurentele s-au prezentat la această ediţie cu proiectul intitulat “Dacă vrei sănătate, acţionează”.  Înainte de a ajunge în concurs, proiectul s-a derulat în şcoală, în perioada octombrie 2011-iunie 2012. În cadrul acestui proiect s-au organizat o serie de activităţi care au avut ca scop ajutorarea unei colege bolnave. Pentru tratamentul Alinei Rentea care suferă de o malformaţie cronică s-au adunat bani în cadrul unor spectacole şi acţiuni caritabile în care au fost împlicaţi pe lângă elevii şcolii, profesorii şi părinţii acestora.
Tot în cadrul proiectului prezentat în concurs s-a desfăşurat şi campania de conştientizare a conceptului de sănătate în şcoală care a vizat aspecte ale sănătăţii fizice, mentale, spirituale, morale şi sociale ale elevilor.
Juriul de la Zalău a considerat că proiectul echipei sătmărene a fost unul extrem de interesant, apreciind iniţiativa şi implicarea copiilor în sprijinul concret acordat în soluţionarea unui caz real.
Trebuie să mai menţionăm că elevele premiate nu sunt la prima participare la acest concurs, ele reuşind şi în anii trecuţi clasarea pe locuri fruntaşe.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns