Serviciile Judeţene de Ambulanţă au înregistrat în ultimele 24 de ore peste 6.700 de solicitări cauzate de caniculă, informează printr-un comunicat de presă Ministerul Sănătăţii.Conform raportului Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii, s-au înregistrat 181 de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, suferind lipotimii şi deshidratări.
Pe plan local Serviciul Judeţean de Ambulanţă Satu Mare a răspuns unui număr de 107 solicitări în perioada 6-7 august (ora 7.00). Au fost înregistrate 2 cazuri de lipotimii, din care o persoană a fost găsită căzută pe stradă, iar cealaltă afectată de căldură, dar şi de cele câteva pahare de tărie pe care le băuse.
La nivel naţional, au fost organizate 1.161 puncte de prim-ajutor, iar serviciile de Ambulanţă au mobilizat 1.150 autospeciale pentru intervenţiile în caz de urgenţă.
Nu a fost raportat nici un caz de deces având drept cauză canicula.
În această perioadă, Ministerul Sănătăţii coordonează Direcţiile de Sănătate Publică, Serviciile de Ambulanţă şi Unităţile de Primiri Urgenţe pentru punerea în aplicare a planurilor de măsuri necesare în aceste zile, în vederea reducerii riscurilor medicale.
Fii primul care comentează