Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Toni Greblă: Perioada de provizorat nu poate fi prelungită

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că devansarea termenului privind decizia Curţii Constituţionale în privinţa validării referendumului este legală şi a atras atenţia că perioada de provizorat nu poate fi prelungită.

Senatorul PSD a arătat că devansarea termenului pentru luarea unei decizii privind referendumul este prevăzută în procedura Curţii, astfel încât nu se poate aprecia că ar fi nelegal acest nou termen.

Toni Greblă a mai spus că prima decizie, de a soluţiona abia pe 12 septembrie validarea sau invalidarea referendumului, a fost insuficient gândită, pentru că perioada aceasta de provizorat nu poate fi prelungită.

Potrivit lui Greblă, CC ar trebui să aibă mai multă grijă faţă de posibilele interpretări şi consecinţele unor decizii pe care le ia.

 În privinţa solicitării Curţii Constituţionale ca Guvernul să transmită până pe 21 august listele electorale actualizate până la 10 iulie, Greblă a spus că că listele electorale trebuie să cuprindă toţi cetăţenii români cu drept de vot la 29 iulie, solicitarea CC fiind, astfel, normală şi în termeni constituţionali.

Senatorul PSD a mai declarat că există cetăţeni care şi-au pierdut dreptul de vot până la 29 iulie, care au decedat până la acea dată, iar aceste categorii nu trebuie să se regăsească pe listele electorale permanente.

“Lucrurile sunt mai complicate şi acele ambiguităţi şi schimbări de opinie ale Curţii Constituţionale fac mai mult rău, mai ales în situaţia aceasta”, a mai spus Greblă.

Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns