Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Oferta pe care Mihai Răzvan Ungureanu o face UDMR şi ce răspund liderii Uniunii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu face UDMR oferta de a colabora cu noua construcţie de dreapta la care Iniţiativa Civică pe care o conduce lucrează alături de PDL. Primul pas ar fi, susţine Ungureanu, implicarea Uniunii în organizarea congresului PPE de la Bucureşti din această toamnă, ceea ce ar fi “de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”.

“Credem că este un foarte bun prilej ca viitoarea plaformă politică opusă actualei guvernări şi USL-ului, în integralitatea ei, să fie reprezentată şi să se implice în tot ceea ce înseamnă preparativele şi desfăşurarea Congresului. Prezumtiva participare a UDMR, alături de alianţa de centru dreapta, poate fi de bun augur pentru eventuale negocieri premergătoare sau ulterioare alegerilor parlamentare din 2012”, a scris liderul Iniţiativei Civice pe pagina de Facebook.

UDMR nu spune “NU”

UDMR nu spune nu ofertei. Deputatul  Mate Andras a spus că nu refuză colaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu sau platforma politică de centru-dreapta, însă susţine că UDMR nu va intra niciodată într-o alianţă electorală. “Personal, cred că este posibilă colaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu. UDMR şi-a păstrat mereu propria linie politică şi a colaborat cu partidele politice care au luat în calcul minorităţile naţionale. La fel este şi acum, putem colabora fără probleme cu MRU, însă nu vom intra în această platformă”, a declarat Mate, pentru gândul.

De aceeaşi părere este şi colegul său, deputatul Marton Arpad, care, deşi spune că a colaborat foarte bine cu Ungureanu în perioada guvernării, nu doreşte ca UDMR să facă parte dintr-o alianţă politică în sensul unor candidaţi comuni la alegeri.

“Noi am declarat clar de atâtea ori că suntem deschişi tuturor partidelor democrate din România. Dar niciodată nu am intrat şi nici nu vom intra într-o coaliţie cu cineva. Noi mergem singuri, nu vom avea o astfel de înţelegere pentru că nu vrem candidaţi comuni la alegeri. În legătură cu Mihai Răzvan Ungureanu, noi suntem deschişi pentru colaborare, ne-am înţeles foarte bine şi când era premier. Trebuie doar să cadă de acord cu programul nostru de guvernare”, a declarat deputatul UDMR, contactat de gândul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns