Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Traian Băsescu îşi repune în funcţii consilierii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretele şi deciziile prin care şi-a repus în funcţii consilierii din cadrul Preşedinţiei, Dorel Onaca fiind numit consilier de stat la Cancelaria Preşedintelui, potrivit unui comunicat oficial. De asemenea, vor reveni la Palatul Cotroceni consilieri prezidenţiali din vechea echipă a lui Băsescu, de dinainte de suspendare.

Astfel, în funcţiile de consilieri prezidenţiali au revenit, prin decretele semnate marţi de Traian Băsescu, cei din vechea echipă a şefului statului:

  • Cristian Diaconescu
  • Iulian Chifu
  • Virgil Păunescu
  • Bogdan Mănoiu
  • Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu
  • Daniel Petru Funeriu
  • Bogdan Alexandru Drăgoi
  • Iulian Fota

În noua echipă de consilieri prezidenţiali nu se regăsesc însă Ştefan Deaconu, fostul consilier pentru probleme juridice, care a fost eliberat din funcţie de preşedintele Băsescu pe 5 iulie, precum şi Bujor-Bogdan Teodoriu, care a coordonat departamentul de politici economice şi sociale de la Cotroceni şi care a fost numit pe 10 august membru al Consiliului Concurenţei.

De asemenea, Bogdan Oprea revine pe funcţia de consilier de stat la Departamentul Comunicare Publică şi purtător de cuvânt al preşedintelui.

Printre consilierii de stat pentru care Băsescu a semnat marţi decizii de numire în funcţii se numără, potrivit comunicatului menţionat, şi Dorel Constantin Onaca.

Potrivit comunicatului Administraţiei Prezidenţiale, ceilalţi consilieri de stat numiţi marţi sunt:

  • Delia Dinu la Compartimentul Protocol
  • Dinu Claudiu Constantin la Departamentul Constituţional Legislativ
  • Gabriel Cristian Pişcociu la Compartimentul Probleme Cetăţeneşti
  • Daniel Andrei Moldoveanu la Departamentul Securitate Naţională
  • Eugen Tomac la Cancelaria Preşedintelui
  • Cristian Gabriel Hriţuc la Departamentul Relaţii cu Autorităţiile Publice şi Societatea Civilă
  • Raluca Boboc, la Departamentul Analiză Politică

 

Dorel Onaca va ocupa funcţia de consilier de stat la Cotroceni

Fostul senator PDL de Constanţa Dorel Onaca ar urma să ocupe o funcţie de consilier de stat la Palatul Cotroceni, în echipa preşedintelui Traian Băsescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

 

De asemenea, potrivit surselor menţionate, vor reveni la Palatul Cotroceni ceilalţi consilieri prezidenţiali din vechea echipă a lui Băsescu de dinainte de suspendare: Cristian Diaconescu la Cancelaria preşedintelui, Bogdan Drăgoi pentru mediul de afaceri, Sebastian Lăzăroiu pentru planificare analiză politică, Iulian Chifu pentru afaceri strategice şi securitate, Iulian Fota pentru securitate naţională, Bogdan Mănoiu la afaceri europene, precum şi Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, pe funcţia de consilier de stat la departamentul de comunicare publică.

Printre aceştia nu se vor regăsi însă şi Ştefan Deaconu, fostul consilier pentru probleme juridice, care a fost eliberat din funcţie de preşedintele Băsescu pe 5 iulie, precum şi Bujor-Bogdan Teodoriu, care a coordonat departamentul de politici economice şi sociale de la Cotroceni şi care a fost numit pe 10 august membru al Consiliului Concurenţei.

 

În ultimele campanii ale lui Traian Băsescu, inclusiv în timpul celor două suspendări ale şefului statului, din 2007 şi din 2012, Onaca a fost permanent prezent la sediile de campanie ale acestuia.

Onaca are 45 de ani, deţine o firmă de scafandri profesionişti şi este avocat în Baroul Bucureşti şi lector universitar în domeniile Drept Comercial şi Drept Maritim.

Din 2010 el a fost cosilier al Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar din 2009 este preşedinte al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Între 1996 şi 2000 a fost deputat PDSR, membru al Comisiei de Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Din 2000 până în 2008 a fost sentor PRM, partid din care a demisionat. El a devenit apoi membru PDL.

Între 1990 şi 1996 Onaca a fost director al Grupului de Scafandri şi Salvări Maritime “Onacva”.

Onaca este membru al Adunării Naţionale a Bisericii Ortodoxe Române, distins cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de cavaler, membru al Parlamentului Mondial pentru Siguranţă şi Pace.

De asemenea, el este preşedinte de Onoare al Federaţiei Române de Karate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns