Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Start bun de campionat al Olimpiei! Victorie în deplasare, 2-0 cu Europa Alba Iulia

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Victorie meritată obţinută după un joc bun al formaţiei sătmărene, victorie care ne face optimişti în ceea ce priveşte deznodământul final, câştigarea seriei şi promovarea în Liga II-a.
Gazdele încep mai bine, cu mult elan, şi domină teritorial primele minute ale meciului. Dar jucătorii Olimpiei s-au apărat cu calm, grupat şi au închis toate culoarele spre poarta lui Şuta aşa că gazdelor le-au cam lipsit ocaziile. Sau, când le-au avut, a intervenit cu succes portarul Şuta.
Experienţa şi valoarea echipei sătmărene şi-a spus cuvântul şi în minutul 19 Olimpia deschide scorul. A marcat Feier care, scăpat singur în careu, marchează în colţul lung al porţii apărate de Vl. Răducanu!. După gol, formaţia sătmăreană se apără cu acelaşi calm şi cu multă siguranţă fapt care îi dezarmează pe jucătorii gazdă. Mai mult, Olimpia îşi dublează avantajul în minutul 41 prin golul marcat de Marian Pop. Mijlocaşul sătmărean a reluat în poartă un balon respins de apărători după un şut a lui Iuhasz.
Începutul reprizei secunde aparţine Olimpiei care domină jocul. Dar şutul lui Gavrilescu (min.50) nu nimereşte poarta pentru ca zece minute mai târziu să vină rândul gazdelor să rateze, şut în bară de la 18 metri. În continuare jocul curge în favoarea Olimpiei care domină şi ratează prin Gavrilescu, Marian Pop, Marinaş. Din păcate, pe final de meci, Olimpia îl pierde pe Gavrilescu, eliminat pentru lovirea unui adversar şi va urma, probabil, o suspendare de 2-3 etape. Dar importantă este victoria Olimpiei, faptul că formaţia sătmăreană a început cu dreptul campionatul şi că a prestat un joc mult mai bun decât cel din Cupă, cu FC Baia Mare.
* Olimpia: Şuta – Glodean, Micaş, Iuhasz, Lauruc, Gavrilescu, Marian Pop (88 Roatiş), Villand (65 Botoş), Mihai Pop, Feier (76 Dănilă), P. Dragoş (69 Marinaş).
În etapa următoare  Olimpia va juca pe teren propriu împotriva formaţiei Tricolorul Alparea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Optimile Cupei Ligii

Asculta acest articol Marți s-a tras la sorți pentru optimile Cupei Ligii ediția 2015-2016. La această tragere Steaua și ASA