Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că preşedintele Traian Băsescu nu a învăţat nimic din lecţia suspendării şi a susţinut că, dacă va continua în acelaşi mod, este un motiv să fie suspendat din nou din funcţie.
“Aş avea mai multe variante de comentariu. Una ar fi că: lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Cu alte cuvinte, preşedintele Traian Băsescu nu s-a făcut bine în această vacanţă şi continuă să spună lucruri trăsnite, dacă vreţi. O altă variantă de comentariu ar fi că încă nu a învăţat nimic din lecţia suspendării, din lecţia demiterii. Eu sper ca în continuare să reuşim să ne înţelegem, dar, dacă nu, e un motiv pentru a fi din nou suspendat”, a subliniat deputatul PNL, citat de Agerpres.
Preşedintele Traian Băsescu le-a vorbit marţi ambasadorilor români despre situaţia politică internă din iulie şi până în prezent, punctând că a existat un “abuz de putere al unei majorităţi nerezultate din alegeri”. Băsescu a adăugat că, în perioada 3 – 6 iulie, o majoritate parlamentară a considerat că poate “face ţăndări” statul de drept.
Fii primul care comentează