Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu s-a întâlnit cu Barroso

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Traian Băsescu a avut vineri dimineaţă, la Bruxelles, o întrevedere de aproximativ o oră cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

După întrevederea cu Barroso, care a avut loc la solicitarea preşedintelui Băsescu, cei doi nu au făcut declaraţii de presă, urmând, cel mai probabil, să se transmită în cursul zilei de vineri un comunicat de presă de către Comisia Europeană.

În timpul campaniei pentru referendumul din 29 iulie, Traian Băsescu preciza, după o întrevedere a premierului Victor Ponta cu oficialii europeni, că faptul că nici preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi nici preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu au ieşit într-o conferinţă de presă comună cu demnitarul român reprezintă “un semnal înfiorător pentru România”, relateaza Mediafax.

“Când mă veţi vedea vreodată că merg la Bruxelles ca preşedinte, nu ştiu dacă o să mai am ocazia, pentru o întâlnire programată cu preşedintele Comisiei sau cu preşedintele Consiliului şi veţi constata că pe urmă nu a fost apoi o declaraţie comună – Barroso a dat propria lui declaraţie extrem de grea în conţinut, Van Rompuy a dat propria lui declaraţie extrem de grea în conţinut, dar în limbaj diplomatic, european -, va trebui să înţelegeţi că s-a întâmplat ceva rău în relaţiile României cu Uniunea”, declara Băsescu, la acea dată.

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte vineri şi cu Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, iar apoi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns