Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare şi cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a efectuat o vizită pe şantierul de lucru la Ambulatoriul de Specialitate II de pe str. Gh. Lazăr sau Policlinica Veche cum mai este cunoscută locuitorilor urbei. Staff-ul CJ a prezentat jurnaliştilor stadiul lucrărilor, dar şi paşii ce urmează să fie făcuţi în perioada imediat următoare.
După cum estimează autorităţile, cel târziu în prima decadă a lunii decembrie va putea fi făcută recepţia clădirii, după care va urma şi partea de achiziţionare a echipamentelor medicale. Cel puţin aşa cum prevede contractul, termenul de finalizare este 6 decembrie 2012. Dacă constructorii se vor ţine de cuvânt, de sărbătoarea Sf. Nicolae, sistemul sanitar sătmărean va avea o policlinică nouă.
La ora actuală , stadiul lucrărilor realizate este de aproximativ 60%. Printre lucrările deja efectuate se numără: instalaţiile electrice,instalaţiile sanitare şi instalaţiile de încălzire, a fost montată tâmplăria exterioară din aluminiu, geamurile de pe casa scărilor fiind din sticlă securizată. S-a efectuat recompartimentarea spaţiilor, tencuiala interioară la fel, urmând ca în această săptămână să se încheie izolarea termică şi celelalte lucrări exterioare.
În interiorul clădirii s-au efectuat lucrări de desfăcere a tavanelor false din mortar ciment, precum şi a pardoselilor şi a şapelor suport din toată clădirea. De asemenea, a fost efectuată termo şi hidro-izolaţia acoperişului tip terasă.
Se lucrează în continuare la structura de rezistenţă a clădirii, care reprezintă unul dintre punctele importante ale reabilitării.
Fii primul care comentează