În perioadele 31 octombrie, ora 23 – 1 noiembrie, ora 23 şi 3 noiembrie, ora 23 – 4 noiembrie, ora 23 (ora României), se interzice circulaţia pe teritoriul Ungariei a autovehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Sunt exceptate transporturile umanitare, de mărfuri perisabile sau animale vii. Poliţiştii rutieri adresează următoarele recomandări participanţilor la trafic:
– să-şi programeze traseul astfel încât să respecte restricţiile de circulaţie dispuse pe teritoriul Ungariei;
– să identifice din timp spaţiul în care urmează să parcheze autovehiculul şi să efectueze perioada de odihnă;
– să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să se deplaseze în zonele de parcare amenajate special pentru evitarea blocării traficului rutier.
Fii primul care comentează