Marţi, 11 decembrie, în localitatea Vama s-a produs un accident de circulaţie. O tânără de 23 de ani a fost rănită uşor.
Evenimentul rutier a fost sesizat Poliţiei Negreşti Oaş după ora 21. Din primele cercetări rezultând că George C., de 19 ani, din Vama, conducând autoturismul pe strada Băilor din localitate, a accidentat un pieton. Victima, Andrea D., de 23 de ani, din Negreşti Oaş, a suferit leziuni uşoare în urma impactului.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările comiterii accidentului.
În aceeaşi zi au rămas fără permise doi şoferi sătmăreni pentru abateri comise în trafic. Unul dintre conducătorii auto sancţionaţi de poliţişti a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale şi nu s-a prezentat la sediul Poliţiei în termen de 24 de ore pentru întocmirea actelor de constatate, iar cel de-al doilea şofer a cumulat un număr de 25 de puncte de penalizare, fiindu-i suspendat permisul.
Fii primul care comentează